Acest articol prezinta felul in care o institutie de invatamant poate fi condusa precum o companie de pe piata economica, si prezinta felul in care comunica cu clientii studentii sai. Jacobs University este o universitate privata, fondata in 1999 si data “in folosinta” in toamna lui 2001. Campusul Ceva nedefinit este modelat dupa ceva de la Rice University (Harvard-ul sudului) – campusul nostru duhneste de la o posta a Germania, ceea ce nu e chiar asa de rau. Sistemul academic este o combinatie intre traditiile educationale din SUA, UK si Germania, totul transpus intr-un mediu cu inclinatii spre cercetare.
Ieri a avut loc mult asteptata si mediatizata adunare studenteasca, in care era planuit ca studentii sa isi poata adresa intrebarile arzatoare legate de mediul in care traiesc si invata catre conducerea universitatii. Nu traim in paradis, si, ca o adunatura de indivizi evoluati din punct de vedere social ce suntem, este normal sa fim nemultumiti de problemele mici si mari cu care ne confruntam zilnic.
Adunarea a avut loc in ceea ce se cheama Conference Wing a Information Resource Center-ului nostru (mai pe romaneste, intr-o regiune a bibliotecii in care n-au mai avut ce carti sa puna, asa ca au lasat-o goala), iar organizatorii au supraestimat dorinta studentilor de a lua parte la discutie. Desi cursurile din timpul adunarii au fost anulate, au fost prezenti, din ochi, doar in jur de 170 de studenti (pe scaune ar fi avut loc cam 280). Evenimentul a durat exact o ora, si a debutat cu luarea de cuvant a presedintelui Joachim Treusch, introdus de unul din membrii parlamentului undergrad. In cele 15 minute in care a vorbit neintrerupt, profesorul Treusch ne-a amintit ca suntem o institutie unica in Germania, Europa si chiar in lume, ca cei doar 1200 de studenti pe care ii are Jacobs reprezinta 100 de natiuni in cap, si ca raportul studenti-profesori este de 11:1 (media universitatilor nemtesti este, spune el, undeva pe la 60:1). Alte statistici interesante mentionate sugerau ca un sfert dintre aplicantii initiali ajung la Jacobs, si ca studentii platesc anual, in total, 14 milioane de Euro pentru educatia si cazarea ce li se ofera. Asta inseamna ca media pentru fiecare student este undeva pe la 11.500 de Euro, si ca suntem cea mai slaba sursa de venit pentru universitate, comparativ cu sponsorizarile externe (17 milioane) si fondurile primite pentru proiecte de cercetare (15 milioane de Euro anual). Pe termen lung, universitatea vrea sa obtina 60 de milioane de Euro pe an, pe care sa ii investeasca in educatia a 1500 de tineri, deci costul mediu pentru un program de trei ani ar fi comparabil cu pretul unui Porsche mai de Doamne-ajuta. Totusi, universitatea isi propune sa nu cheltuie mai multi bani pe profesori, ceea ce va duce la cresterea raportului dintre studenti si profesori la 15:1.
Dupa ce a anuntat care sunt noile programe si cat de multi bani primesc ele de la sponsori, s-a trecut la intrebari de la public. Intrebarile au adresat probleme pertinente (nu neaparat cele mai relevante) precum transdisciplinaritatea mai redusa decat aceea cu care se mandreste universitatea, acceptiunea ecologica mai redusa decat aceea cu care se mandreste universitatea, si mancarea de la cantina. Toate intrebarile incomode au fost evitate cu succes de catre domnul presedinte, a carui onoare a fost salvata intrucatva de vice-presedintele prof. Ziegler-Jöns, care a avut cateva raspunsuri informate la intrebarile mai usoare. Totusi, am putut remarca unele citate mai putin potrivite, precum “multe universitati private din Germania au murit in doar cativa ani pentru ca nu erau pe drumul cel mai bun” (aceasta a fost si situatia Jacobs, pe atunci IUB, inaintea interventiei si donatiei mogulului local, regretatul Klaus Jacobs, ala cu cafeaua), sau “niciodata este pe termen scurt”.
Concluzia dupa-amiezei este ca sponsorii dicteaza tot. Canotajul este sportul preferat al administratiei doar pentru ca de acolo vin 80% din sponsorizarile sportive pe care le primeste universitatea. Se introduc programe noi pentru ca exista sponsorizari pentru ele, iar programele care se elimina sunt fie neatractive (pentru sponsori, nu pentru studenti), fie au profesori costisitori. Cel mai nou camin rezidential are panouri solare pe acoperis nu din grija pentru mediu, cunoscand cata risipa se face in multe alte parti, ci pentru ca “da bine”. La sponsori.
Totusi, nu mi-e rusine cu cei care ne pregatesc sa fim “liderii de maine”. O universitate de stat este mult mai putin dispusa la schimbari si mult mai putin preocupata de fiecare student in parte. Poate si din cauza ca nu trebuie sa recupereze atat de multe taxe.
Popularity: 13%
Nemtii o au scurta. Sesiunea. Bine, nu la universitatile lor bastinase, ci la asta la care pierd eu vremea. Semestrul de toamna a inceput pe 2 septembrie si, dupa 14 saptamani, s-a terminat fix ieri. Sesiunea incepe, in mod normal, pe 10 decembrie, si se termina pe 23. Eu nu am beneficiat de cele doua zile de respiro, intrucat unul din cele trei examene de care ma bucur zilele acestea (nu disperati, sunt trei pentru ca am avut tone de prezentari si destule eseuri, nu pentru ca nu se invata nimic si n-au din ce sa ne intrebe) s-a desfasurat chiar azi. Grila, cu notitele in fata. Deci am dormit pe saturate azi-noapte, si mi-am permis sa savurez pe indelete perlele strecurate intentionat de seful de catedra de la viitorul program de Master in Social Entrepreneurship. Ca sa nu ziceti ca sunt baiat rau, le impart cu voi. Prima este de la partial.
