Am citit undeva, la un moment dat, ca toata informatia cu care se confrunta un om obisnuit intr-o viata intreaga in urma cu doua secole este echivalentul informatiei cuprinse in versiunea tiparita a New York Times intr-o saptamana. Si daca ma gandesc cate mi-au ajuns la urechi in ultimele zile, cu fiasco-ul Copenhaga, fiasco-ul Boc, fiasco-ul iernii inzapezite, moartea lui Brittany Murphy si asa mai departe, imi dau seama din ce in ce mai mult ca nu mai este vorba despre cine detine cea mai multa informatie, ci despre cine reuseste sa si-o organizeze cel mai bine.
Acum doua secole, putinii aceia care stiau sa scrie puteau comunica in zari indepartate prin scrisori, care ajungeau dupa doua saptamani, in cazurile bune. Acum, ziarul pe care il citim langa cafea la ora 8 dimineata, a fost tiparit la 1 noaptea si deja prezinta unele situatii in mod invechit. Poate ca va exista o vreme cand vom fi conectati noi insine la informatie (daca nu ca in filmul Avatar, poate printr-o metoda similara), ca sa nu ratam niciun strop. Si poate ca tot intravenos o sa savuram si cafeaua ca sa ramana la fel combinatia. Pana atunci totusi, trebuie sa ne descurcam de capul nostru. Acum, poti alege de unde iti vine informatia. De la profesionistii nostri (am nevoie de sugestie pentru ce as putea trimite ca link aici), de la profesionistii lor, de la prieteni sau de la internauti necunoscuti.
Sute de milioane de parinti din lumea intreaga sunt absolut convinsi ca timpul petrecut de odraslele lor pe internet este timp pierdut din care acestea nu se aleg cu nimic, si probabil ca toti acestia sunt de acord ca raul cel mai mare dintre toate il reprezinta jocurile, indiferent daca sunt flash, bazate pe text sau pe muzica. Totusi, parintii insisi sunt o portiune importanta din populatia de utilizatori ai eRepublik, primul simulator socio-politico-economico-militar care se poate juca cu ajutorul unui browser.
Jocul a fost lansat in urma cu doi ani si reprezinta ideea romanului George Lemnaru, iar acum este in faza de “imbunatatiri sustinute”. Desi nu este nici pe de parte o aplicatie web perfecta, a reusit sa creeze comunitati puternice si pasiuni persistente. Fiind unul dintre putinele jocuri care face apel la nationalismul participantilor, este un mediu in care competitia si cooperarea sunt la fel de importante – este greu de spus ca un jucator anume este castigator, dar daca destui jucatori priceputi conlucreaza fructuos, echipa lor (adica tara, partidul, gruparea militara sau diplomatica) poate castiga respectul sau teama tuturor celorlalte echipe echivalente. Mai ales ca punctele culminante ale distractiei sunt Read the rest of this entry
Te Vad, Frate. Eu sunt albastru, subtirel, puternic, mandru si neinfricat. Am maini precise, picioare agile si toate cele sase simturi imi functioneaza perfect. Insa cel care imi este cel mai drag este simtul pentru ce imi da, ocroteste si decide viata. Nu stiu ce intelegi tu prin acest “Internet”, eu ma refer la natura, la Eywa! La cea care stie ca exist, si a carei existenta eu nu o voi uita vreodata. Cea care are spirit, ca si mine. Cea care detine dreptatea suprema. Cea care imi hraneste dragostea – fata de ai mei si cei de dinaintea lor. Te Vad. Dar nu iti vad corpul, iti vad sufletul. Nu esti de-al nostru, esti om.
Probabil asa s-ar descrie un Na’vi la prima lui intalnire cu un pamantean. Na’vi este cultura care populeaza planeta Pandora descrisa de James Cameron in cel mai costisitor film al sau (de fapt cel mai costisitor film punct), care intra, fara vrerea lor, in conflict cu pamantenii. Actiunea se desfasoara in 2154 si prezinta o batalie in doua lumi pe care, daca ar fi disponibila drept joc pe PC/Internet, cred ca mi-ar face placere sa o traiesc virtual. Aproape intregul film este un efect special, trecerea dinspre scenele filmate in studio, cu oameni la cele cu dragoni zburatori si cu extraterestrii albastri inalti de trei metri este insesizabila, si numai ele insele fac opera demna de recomandat oricui. Cu ocazia acestei proiectii, am aflat si ca filmele 3D iti dau ocazia sa stai precum cocalarii cu ochelarii pe intuneric, ca astia care stau cu tine in sala sunt 3D by default si ca florile, fluturasii sau meduzele zburatoare pot deveni foarte inspaimantatoare atunci cand sunt puse intr-un plan neasteptat.
Filmul l-am vazut prin confluenta a trei forte, si anume LG care a monopolizat o sala in Multiplex-ul din Vitan, Bobby Voicu care a impartit cateva invitatii pe Twitter, si Mariei cea cu sase e-uri care a anuntat galant ca nu poate onora invitatia care a ajuns pana la urma la mine.
Cam astazi se incep seriile de aniversari a 20 de ani de la diferite evenimente ce, impreuna, au constituit fatada dura, insangerata si mandra a revolutiei din decembrie 1989. Amintiri ale unor momente catre care merita sa privim cu drag, si care ne fac sa ne intrebam cum ar fi fost daca. Cum ar fi fost daca revolta ar fi pornit intr-adevar din sanul plebei, daca nu s-ar mai fi tras in “noi”, daca ar fi venit americanii sa ne salveze si sa ne puna vreun necomunist in frunte. Desigur, mie nu mi se taiase inca motul pe atunci, n-am trait cu adevarat, nici prin ochii rudelor mai in varsta nu foarte tare, dar chiar si atunci prea putini din cei de pe baricade intelegeau ce se intampla cu adevarat.
Nu vreau sa ma mai intreb ce a fost, ce s-a intamplat apoi, de ce inca asteptam cei 20 de ani ai lui Brucan sa vedem omida asta politica evoluand in sfarsit intr-un fluture frumos. Vreau sa ma intreb doar cum vom vedea aceste momente peste 20 de ani, cum le vor vedea cei care vor auzi despre ele doar de la bunici, vreau sa ma intreb in ce lume vor trai acestia. Sigur, suntem in Uniunea Europeana, dar si Grecia, Portugalia sau mai stiu eu ce alte state falimentare sunt si parca tot nu au atins paradisul. Sigur, nu mai ne dam cu rosii, ci cu portocalii, dar portocaliul este tot prea aproape de rosu in spectru. Sigur, tinerii nostri (adica eu, si altii) se pot plimba pe unde vor si pot invata cum se traieste bine (!) de pe la altii. Dar oare este destul acest progres pe care l-am facut in ultimii 20 de ani sa ne asigure niste 20 de ani luminati in viitor?
Nu stiu ce sa zic, dar o sa ma gandesc cat ma plimb inapoi in tara, si cat vad pentru prima jumatate de ora meleagurile natale. Revin.
P.S.: acasa nu s-a schimbat mai nimic din ce stiam eu. Pasajul de la Baneasa este operativ, pasajul rutier de la Unirii a fost renovat dar nu s-a schimbat prea tare, iar pasajul de la metrou de la Unirii a fost renovat si acum pare extrem de kitchos.
Dupa cum spuneam pe 11 decembrie, ma rebranduiesc putintel (procesul e de mai lunga durata, intrucat coincide nefericit cu sesiunea si sarbatorile), iar asta implica renuntarea la eticheta alpha pe care am avut-o pana acum. Pe langa asta, vechiul text explicativ de dedesubt s-a transformat din “Un alt blog 2.0. Da’ e al lu’ Radu” (care, fie vorba intre noi, a fost scris intr-un moment de inspiratie minima, si nici macar nu a avut vreodata sens) in “Note: Please do not hurt yourself in the process”. Unii dintre voi (cei cu care mai schimb impresii pe messenger) stiti ca textuletul este omniprezent la statusul meu de mai bine de un an, dar abia acum a venit timpul sa explic intregului popor despre ce e vorba. Read the rest of this entry
Vine un timp in cadrul fiecarui ciclu temporal in care te poti uita inapoi la ce a fost si sa spui: “da, uite asta m-a facut sa rad cel mai tare anul acesta!” Si pentru ca perioada asta coincide cu sesiunea mea, nu exista moment mai bun sa va las sa va desfatati cu creatiile altora. Asa ca va prezint filmuletele care mi-au placut/m-au socat cel mai tare in 2009. Intr-o ordine aleatoare, iata-le: Read the rest of this entry
Am citit undeva, la un moment dat, ca toata informatia cu care se confrunta un om obisnuit intr-o viata intreaga in urma cu doua secole este echivalentul informatiei cuprinse in versiunea tiparita a New York Times intr-o saptamana. Si daca ma gandesc cate mi-au ajuns la urechi in ultimele zile, cu fiasco-ul Copenhaga, fiasco-ul Boc, fiasco-ul iernii inzapezite, moartea lui Brittany Murphy si asa mai departe, imi dau seama din ce in ce mai mult ca nu mai este vorba despre cine detine cea mai multa informatie, ci despre cine reuseste sa si-o organizeze cel mai bine.
Jocul a fost lansat in urma cu doi ani si reprezinta ideea romanului 
