De azi pana vineri (11 iunie) , statia de metrou Unirii 1 e gazda unei expozitii de fotografie cu tema Bucuresti. Pozele expuse pe coloanele de la peron transformate in fotocopacii constituie baza unor foarte viitoare expozitii ale Bucurestiului de altadata (pentru atunci cand inceputul secolului 21 va fi ceva inconjurat de o aura melancolico-misterioso-fascinanta). Intr-un numar de ordinul miilor (daca nu au mai zburat metrourile din ele), pozele au fost stranse si expuse sub coordonarea celor de la orasul.ro si vor ajunge, de saptamana viitoare, in proprietatea Muzeului Municipiului Bucuresti. Sunt atat de multe fotografii (unele chiar frumoase) incat am reusit sa imi localizez doar jumatate din cele 15 contributii (una dintre ele in poza mai jos).

P.S.: tot de la metrou, tot frumos: FlorinAlexandra pe albmurdar.

Popularity: 15%

Stateam azi si ma uitam pe geam sa vad cum scade valoarea apartamentului parintesc. La poalele sale, la mare colt de intersectie, fix peste drum de gura de metrou, liceul colegiul Sincai si parcul Tineretului, loc cu vad ca-n povesti, a rasarit brusc si indecent o shawormerie cu rezonante kosher – Jerusalems Shaworma (sic). Si daca alaltaieri inca mai lucrau de zor la baraca unde se intampla minunatiile culinare, astazi a fost marea deschidere – totul gratis! Da, pe vreme de criza, mancare pe degeaba! Dupa doua ore si ceva de promotie, cam 80 de fomisti potentiali clienti asteptau afara, in soare, plus cine stie cati care trecusera de bodyguarzi si patrunsesera in incinta, dupa un timp de asteptare estimat la o ora si jumatate. Intrebarea mea este, considerand aceste date ale problemei, si ca o shaworma acceptabila (nu neaparat de la exclusivistii de la Dristor, shaworma de fite, pentru cine nu stie) este, probabil, mai ieftina de 2 euro, daca romanul nu se descurca sa produca mai mult de 1 euro pe ora astfel incat sa isi permita sa munceasca cele doua ore de asteptare si sa isi ia shaworma probabil mai buna, sa ii mai ramana ceva marunt, si fara sa stea in soare? A, nu mentalitatea… si apoi aceeasi discutie ca aici.

P.S.: asta a fost deja, te rog eu nu te duce la astia maine sa le ceri shaworma gratis ca ai vazut la mine pe blog, ca eu trebuie sa trec pe acolo de fiecare data cand merg in oras, si chiar nu m-as pune cu uniformisti cu shaworma la ghiozdan.

Popularity: 11%

Se intampla deseori, unora, sa manance de foame, sa doarma de somn, sa comunice cu oameni pentru a strange informatie, sa citeasca sau sa se uite la filme doar ca sa isi treaca timpul. Se intampla, uneori, multora, sa se indoape cu alcool doar de dragul uitarii, petrecerii, presiunilor sociale – sau chiar pe motivul ca un lichid de culoare indoielnica, cu miros amar si gust de ceai de plosnite este gustos. Ni se intampla des sa privim viata drept un drum la capatul caruia se afla o destinatie, ca o poveste cu sfarsit, uitand ca drumul, destinatia, sfarsitul si, desigur, toate povestile din lumea asta sunt inventate de om. Uitam, uneori, ca fericirea este mai mult decat un cuvant si ca rareori o gasesti in cuvinte. Uitam de ce facem unele gesturi, uitam de ce avem unele obiceiuri, uitam de ce fumam, uitam de ce scriem, uitam sa zambim.

Astfel de ganduri aveam azi-noapte, la doua si un sfert, in Burger King-ul din gara din Hanovra (singurul loc unde era cat de cat cald si comod, nu judecati), cand asteptam la coada sperand sa aiba suc de portocale si sperand sa nu vomite vreun neamt intoxicat peste mine. Aveam astfel de ganduri pentru ca ma gandeam de ce sunt eu acolo si de ce sunt toti ceilalti acolo, castigandu-mi astfel dreptul la condescendenta. Asa ca nu m-am suparat cand ne-a facut bodyguard-ul observatie ca dormitul in restaurante nu este prea politicos, sau cand am pierdut un tren pe care l-am asteptat, in fapt, 4 ore, sau cand am plonjat cu capul inainte in cearceafuri abia la 9 dimineata, si m-am decis sa ma reapuc de scris. Ca sa nu ma doara, cel mai probabil o sa iau incetisor si o sa imi scriu multele si dezorganizatele idei pe scurt. Pe scurt pe 2.0. O sa scriu in engleza acolo pana ma prind ce si cum. Astept incurajari si bani de bere.

Popularity: 13%

Exista momente in viata in care te intrebi daca isi va aduce cineva aminte de tine peste 10, 50 sau 100 de ani. In astfel de momente de rascruce psihologica, un prieten care sa te minta afirmativ este binevenit. Totusi, adevarul este ca nu conteaza daca isi aminteste cineva de tine, ci cum. Desigur, Newton nici nu visa ca generatii intregi il vor cunoaste drept un tip care o ardea dubios prin parcuri pana ii cadeau mere in cap, iar Napoleon este impregnat in memoria colectiva mai degraba ca un tip cu freza nasoala si mana in san.

Unul din cele mai evidente cazuri de misatribuire a aprecierii post-mortem este cel al lui Ivan Pavlov – tipul cu cainele lui Pavlov. Individul era, la origini, un foarte bun si ambitios fiziolog, iar obiectul sau principal de studiu nu a fost studiul reflexelor conditionate, ci al sistemului gastric. Deci probabil ca ar fi visat, in timpul vietii, sa fie amintit urmasilor urmasilor sai drept cel care a vindecat boli precum ulcerul, gastroenterita sau viermii intestinali. Pentru ca asta era scopul lui, si era foarte bun la asta, si nu la psihologie.

Putina lume stie ca, inainte de a saliva, cainele lui Pavlov avea probleme dietetice si un apetit foarte scazut. Unui geniu precum Pavlov nu i-a fost greu sa identifice problema si sa ii gaseasca rezolvarea. Asa ca a inceput sa alimenteze animalul pe partea de din dos cu pernute Pedigree, ca desert oferind cainelui (si viermelui, in acelasi timp) cate o bucata de ciocolata. Dupa ce a procedat astfel timp de o saptamana, pentru a testa reflexul viermelui, dupa felul principal constand in hrana pentru caini, Pavlov nu a mai adaugat si ciocolata. Sursele spun ca nu au trecut nici cinci minute pana cand viermele a scos o portiune sanatoasa din encefal pe sub coada gazdei, dar nu a mai apucat sa intrebe unde ii este ciocolata ca a fost decapitat prompt de catre un practicant mai curajos. La scurt timp, cainele si-a recapatat capacitatea de a saliva la comanda, putand astfel continua experimentele rusului.

Lasand gluma istoria bazata pe fapte bine documentate la o parte, intrebarea care ramane este daca si cum ai vrea sa iti fie amintirea conservata pentru stranepotii pe care nu ai sa ii cunosti. Trebuie sa vrei asta ca sa iti consideri rolul in viata eficient, placut si meritat? Sau exista ceva mai presus de nemurirea sufleteasca?

P.S.: in orice caz, regula generala spune sa nu dai ciocolata prietenului tau canin. Pe orice parte ai face-o.

Sursa foto.

Popularity: 30%

Gata vacanta (gata si scuzele legate de inconstanta/inconsistenta articolelor de aici) in mod oficial – astazi am pornit cu curaj inapoi catre facultate, si deja in minte imi incoltea un post simbolic despre cum parasesc tara tuturor BocSibilitatilor BocDebilitatilor posibilitatilor pentru a-mi continua aventura externa. Nici n-a fost nevoie sa zic hop pana sa sar, ca m-am trezit cu totul si cu totul inzapezit in Budapesta.

Zborul din Budapesta (unde aveam escala) catre nordul Germaniei a fost amanat trei ore si apoi amanat cu totul, iar noi (patru studenti si doi adulti alminteri tare simpatici) ne-am asezat la coada sa ne preschimbam biletele. Dupa inca sase ore de picoteli si frustrare, ni s-a confirmat ca zborul va avea o intarziere totala de 34 de ore, si ca din partea lor, si anume a companiei aeriene Malev, li se fix rupe unde ne petrecem noaptea in desertul alb care devenise Budapesta. Este de mentionat aici a gestionat extrem de prost situatia, desi Ferihegy, aeroportul din Budapesta, ar trebui sa fie fieful natural al ungurilor de la Malev, Lufthansa, de exemplu, a scapat mai repede de coada imensa si a impartit cu generozitate sticle de apa si sandvisuri clientilor napastuiti.

Drumul dinspre aeroport spre oras a fost deosebit prin aceea ca a demonstrat radacinile spiritului antreprenorial unguresc – foarte foarte multe initiative axate pe erotic sau stabilimente asemanatoare cu firme luminoase – iar totul culmina cu o piata de pe bulevardul Jozsef Korut, unde ceasul rotativ imens era impanat cu reclame generale, anuntand mandre ca, pe o raza de 200 de metri, in toate directiile, se gasesc “Sex Shops”.

In cele din urma am ajuns intr-un hotel de pe strada Victor Hugo, cu un mosulet simpatic la receptie, care ne-a promis pat, baie in camera si internet la discretie pentru numai 20 de euro pe noapte. Si trebuie spus ca nu lipseste nimic – de la internet wireless pana la cuptor cu microunde, de la televizor cu zeci de posturi unguresti pana la un mini-seif. Si patul, oricat de tare ar fi, este extrem de imbietor dupa 36 de ore de nesomn. Noapte buna!

Popularity: 21%

Conform @magdulici (citata de @adrianciubotaru) o bloggerita trebuie sa fie frustrata ca sa scrie in mod constant. Conform starii mele din ultima vreme, se poate extinde lejer sfera de influenta a lipsei oricaror griji si suparari catre bloggerii de ambele sexe. Prea mult somn, prea multe persoane placute si prea mare lipsa de presiune adevarata pot duce la o totala si completa lipsa de inspiratie. De aceea, in ultimele zile am scris o gramada de titluri de articole care mi se proiectau noaptea (si ziua, pentru ca somnul nu are bariere in vacanta) in spatele pleoapelelor inchise, dar atat.

Prin urmare, cum eu nu sunt in stare sa ma produc, mi se pare de buna cuviinta sa ii las pe altii sa se produca in fata ta. Asadar, coloana sonora a lui 2010 pana acum:

1. Falling Slowly
2. Lonely Day
3. ¿Qué Pasa?
4. The Denial Twist
5. Bonus: Office 2010

Popularity: 26%