Am participat (mai mult asistat) la o discutie in care, pe scurt, pentru ca generatia actuala nu mai citeste, nu mai stie ce inseamna un muzeu, nu are ca model vreo scoala locala prezenta sau trecuta si altele asemenea, romanul e mult mai varza decat multe alte popoare, inclusiv cele de care facem noi misto in mod sistematic si fata de care ne credem de obicei superiori, iar viitorul ne este cel putin la fel de sumbru ca si trecutul. Sunt sigur ca recunoasteti un prieten, un vecin, un parinte care ar putea spune exact aceleasi lucruri. Este in natura umana sa ne comparam cu cei din jur, sunt anormali cei care cauta sa se integreze in vreun tel absolut. Problemele care se ivesc aici sunt de alta natura – eu reusesc sa numar doua, dar sunt sigur ca ar fi mai multe, mai micute.

1. comparatiile au rareori vreo tangenta cu realitatea. Sigur, nu ma astept la vreo abordare academica, cu conceptualizare, operationalizare, metodologie si date clare sau alte balarii, dar nu compari aderenta la burka si hijab (ca e mai usor de observat) a musulmancelor din Europa cu numarul de biserici ortodoxe strict romanesti din State (pe care, desigur, le stim cu totii ca si cum am fi acolo, in toate comunitatile romanesti!). Nu poti egaliza contextele in care culturile nationale supravietuiesc migratiilor cand presiunile asupra culturilor respective sunt diferite. Nu poti scoate din discutie Coloana lui Brancusi sau operele lui Ionesco pentru simplul fapt ca baza conceptelor s-a nascut in afara tarii.
2. comparatiile negative nu sunt urmate de actiune logica. Sigur, nu ma astept sa vad pe cineva ca plange ca tinerii de la sate isi rateaza educatia din cauza muncilor campului si apoi imediat sa inceapa vreun lecturi rurale. Dar sunt atatea cai pentru a fi mai aproape de viata pe care ne-o dorim si pe care o vedem mereu la altii. De exemplu, in loc sa facem greva intr-o tara sugrumata deja de subeficienta si productivitate sub standarde, sa ne rugam ca tarile unde e profitabil sa exportam sa cada ele in aceasta capcana si sa ne ofere o piata mai primitoare pentru produsele/serviciile noastre de criza.

Da, stiu ca sunt ipocrit si ca si eu compar mere cu pere si dau publish acestui articol si ma duc sa dorm neintors. Chiar daca viziunea mea asupra lumii nu readuce sanatate (inca), macar este corecta. Si asta e un inceput, totusi. Sau?

Explicatia care s-ar potrivi oricaruia dintre cele trei personaje, indonezianului, rwandezului si olandezului exportat in Angola ar fi ca “daca nu fac eu asta, ar fi altcineva”. Ar fi altcineva care sa se lase corupt de putere sau de cunostiinte financiare specifice. Si situatia este fara scapare pana cand controalele impotriva coruptiei sau evaziunii fiscale sunt imputernicite de amenintari cu substanta. Pentru rwandez, riscul de a pierde o slujba care iti pune in buzunar 300 de Euro dupa un an intreg este mic in comparatie cu spagile inerente. Pentru indonezian, a avea un presedinte (Suharto) care sa fure 14 miliarde de dolari dintr-o tara si-asa saraca este un semn ca totul este permis. Pentru olandez, itele incurcate ale firelor bancare ce se plimba intre Africa, Elvetia, Singapore si Caraibe formeaza o plasa de siguranta stabila care sa il apere de Garda Financiara.

Morala ar fi ca nu suntem chiar atat de rupti de realitate – Diana a remarcat ca toate povestile astea, precum si multe alte detalii ii amintesc atat de mult de Romania incat este trist. Dar ce facem cu atata morala gratis?

P.S.: In acelasi spirit, se poate spune aici ca manelele sunt o manifestare a micro- si macro-societatilor fataliste. Adica pentru cei care se identifica astfel este doar o iluzie ca piranda lor e cea mai tare si ca au sute de dusmani, si ca au doar nevoie de dovezi de incredre, motive de cooperare chiar si in conditii de castiguri relative disproportionate, si in general conditii financiare mai bune via contract social pentru a iesi din spirala coruptiei si subculturii.

]]> http://radu20.com/societate/ce-inseamna-internationalitate/feed/ 0 http://radu20.com/societate/fetisul-schimbarii/ http://radu20.com/societate/fetisul-schimbarii/#comments Sun, 03 Jan 2010 22:45:48 +0000 Radu http://radu20.com/?p=546 Societatea si natura umana il apreciaza atat de mult pe Darwin si a sa teorie a evolutiei incat au decis de comun acord ca este benefic sa ne tortureze irevocabil si sa ne blesteme pe noi, fiii lor, cu mania schimbarii. De fapt, analizele asupra felului in care indivizii isi perturba caracteristicile si identitate in mod mai mult sau mai putin voit s-au facut inca de cand s-a inventat filosofia. Dorinta pentru schimbare este atat de mare in ziua de astazi, incat schimbarile fizice, psihice si intelectual-cerebrale se ghideaza dupa o ciclicitate la fel de precisa precum fluxul si refluxul.

O noua saptamana sau un nou an calendaristic, aniversarea zilei de nastere sau despartirea de partenerul amoros, ba chiar si un pranz picat prost pot in egala masura activa glanda schimbarii. De cate ori n-ai tinut regim incepand de luni, nu te-ai casatorit la 30 de ani si nu te-ai apucat in sfarsit de cursul ala de spaniola la inceputul lui ianuarie? Dar tragedia cea mai mare apare atunci cand schimbarile pe care trebuie sa le faci vin in mod explicit de la mediul social. Atunci cand trebuie sa te schimbi pentru bunastarea celor din jur.

Este greu de zis despre un om ca este acelasi seara cu cel care a fost dimineata, daramite dupa ani de zile de experiente (re)formatoare. Si sunt sigur ca cel putin 90% din aceste schimbari sunt cauzate de presiunile sociale imediate, provenite de la persoanele adevarate. Cu alte cuvinte, parerea mea este ca, in vechea disputa nature vs. nurture, care inspecteaza ce primeaza dintre calitatile innascute si influentele externe in formarea unui individ, un rol mai mare il au factorii externi. In termeni grafici, un parinte care iti va spune intreaga copilarie ca esti gras te va face mai degraba depresiv decat sa te ajute sa iti depasesti genele obezitatii, iar implicatiile importante ale acestor cauze se vor face simtite in cautarea ta de franghie mai groasa cu care sa te spanzuri.

La tine cum se manifesta fetisul schimbarii?

P.S.: intrebarea care imi reverbereaza halucinant in cerebel este, desigur, ce sa schimb la felul in care scriu. Idei?

Cum, vei spune, ca doar sunt atatea persoane care au renuntat la bunastarea sinelui pentru a-si ajuta aproapele! Gresit, iti voi raspunde, pentru ca pentru mine, vanitatea altruismului este una din cele mai meschine forme de egoism. Ai dat vreodata bani unui cersetor? De ce? Pentru ca el sa se simta mai bine, sa isi ia o paine si sa se ridice din mizeria in care sta incastrat? Sau ca sa te simti tu mai bine cu tine, sa simti ca ajuti societatea care, in fapt, are unicul rol de a gravita in jurul tau? Orice actiune umana este mai calculata decat ne putem da seama – si principiile economice functioneaza perfect. Prin fiecare actiune pe care oamenii o intreprind se urmareste satisfacerea unor nevoi mai mult sau mai putin intrinseci, si doar costul de oportunitate al fiecarei astfel de optiuni ne influenteaza felul in care gandim si actionam. Am 2 lei, ce m-ar face sa ma simt mai bine de acesti 2 lei? O acadea, sau o donatie in fondul bisericii pe la care oricum n-am mai trecut de la Pastele celalalt? Am o ora libera, ce sa fac, sa ma relaxez un pic citind din Cosmo sau sa il ajut pe ala micu’ cu tabla inmultirii?

Poate vei zice ca uite, de exemplu, o mama isi ajuta copilul in mod dezinteresat. Eu iti voi spune ca greseala pe care o faci e mai degraba una gramaticala decat de logica. O mama ajuta copilul ei. Copilul ei. Este un individ relationat la modul cel mai adanc de persoana sa – este al ei. Si nu-i asa ca orgoliul este mangaiat cu deosebita tandrete atunci cand spui “Costica al meu stia tabla inmultirii la 6 ani!”? Sau cand te lauzi ca “Mircea e vedeta teve, iar eu ii fac de mancare! Dezinteresat, zau, ca doar sunt mama lui!”

Sunt sigur ca daca ai citit pana aici nu vei mai indrazni sa te gandesti ca iubirea romantica este una dezinteresata. Sau ca un profesor de inalt calibru face un serviciu remarcabil si altruist instruindu-si invataceii cum trebuie. Si asa mai departe. Fiecare din noi este buricul propriului univers. Si daca stai bine sa te gandesti, nici nu e prea rau asa. Sa iti imaginezi ca atunci cand incetezi sa existi se duc si suferintele celor dragi este inaltator. Sa stii ca nu e nimic gresit in a te simti bine in viata, indiferent de criteriile pe care le asociezi starii de bine, este tare placut. Sa stii ca poate in lumea aceasta poate exista cativa egoisti ca si tine, dar care isi gasesc placerea in a vedea zambet in ochii celui de langa el, este de vis.

Nu ai cum sa nu fii egoist, dar lasa-ti constiinta sa ia partea leului din cand in cand. Si chiar daca iti calculezi costul de oportunitate, utilitatea marginala si satisfacerea nevoilor la milimetru, nu inseamna ca pana la urma nu poti avea remuscari. Si egoistii au regrete, dar stiu cum sa treaca peste ele.

Explicatiile pentru aceasta groaznica greseala de logica sunt atat de numeroase pe cat sunt limbile si culturile de multe. Romanii cred ca Mos Craciun este cel care a taiat mainile moasei Fecioarei Maria, pentru ca mai apoi sa isi rascumpere greseala daruind noului nascut niste amarate de branzeturi, fara a lua in consideratie posibila lui intoleranta la lactoza. Scandinavii il aseamana ades cu zeul lor pagan, Odin, austriecii ii zic Kris Kringle (alo, aia care fac marketing-ul la Kindle, trezirea!), Santa-san aduce cadouri micutilor japonezi, iar multe alte popoare habar n-au daca Mos Craciun este in acelasi timp si Mos Nicolae sau nu. Mos Craciunul pe care il stim astazi vine mai degraba din vest, si este produsul unui secol de creatii ale unui sclavagist convins*, ale unui caricaturist neamt si ale unui concern international concentrat pe bauturi racoritoare. Romanii au incercat un re-branding non-capitalist al personajului, care se adaptase realitatilor comuniste prin aceea ca, in lipsa semineelor din apartamentele de bloc, putea intra in casele oamenilor prin calorifere (de unde si numele de Mos Gerila).

Totusi, pun pariu ca fanul numarul unu al lui Mos Craciun este Iisus. Vreau sa spun, tu nu te-ai bucura daca de ziua ta de nastere toti cunoscutii tai (si nu numai) ar venera un babalac care pretinde ca viziteaza miliarde de familii si, probabil sute de milioane de femei singure intr-o singura noapte? Apropo de asta, Alina Constantinescu a incercat la randul ei sa descrie sublimul sarm al Mosului.

*Clement Clark Moore, caci despre el e vorba, este si unul dintre primii care au promovat schimbul de cadouri de Craciun. Deci cei suparati pe capitalism ar face bine sa inceapa sa dea vina pe Moore, nu pe saracul si neprihanitul Craciun.

Sursa foto.

P.S.: Pentru cei care cred ca Mos Craciun a fost inventat de Coca Cola (e ceva sambure de adevar, doar ca nenii aceia doar au preluat ceva deja existent si l-au hipermediatizat pana cand ne-a ramas in amintire astfel), iata o bucata din CV-ul Mosului inainte de era de mare succes de la Cola. De la @bluegod via @creatza_s.

Acestuia din urma nu i-a luat prea mult sa trivializeze premiul, dovedind, inca o data, ca este mai cu pene pe spate decat ar trebui sa inghita publicul romanesc. Sau poate doar a dovedit cat de mult seamana jurnalismul cu prostitutia, dezbracandu-se si facand trotuarul la Piata Victoriei. Toate acestea in onoarea lui Radu Berceanu, fost, actual si viitor ministru.

Este oare o dovada de onoare? Daca da, a cui? A lui Berceanu si Boc ca si-au luat in serios atributiile de administratori si au facut autostrada cea de la mama naibii, mai ales in conditiile acestea vitrege, cu jurnalisti de top amenintandu-i? A lui Badea, ca si-a tinut promisiunea, neincalcand juramantul Hipocritic (!) ce ii defineste meseria? A penelor, acest simbol peren al potentei natiunii romanesti? Sau tot a lui Basescu, cel care e la al doilea premiu consecutiv de politicianul anului (dar si la al doilea mandat consecutiv), care a enervat pe cine trebuie ca sa fie facut cu ou si otet de-i merg fulgii, chiar prin al lui Boc cel drag?

Sau pur si simplu o dovada ca traim in Romania, si asta nu doar ca ne-a ocupat tot timpul, ci inseamna si ca nu avem nici cea mai mica influenta asupra a ceea ce se intampla cu vietile noastre? Serios, cine se dezbraca urmatorul ca sa plece Udrea din vietile noastre? Mitoserule, stai jos ca tu te dezbraci si pentru o Chupa Chups.

Sursa foto. Sursa video.

P.S.: Pentru a face distinctia dintre perioadele cu boc la carma, Base a propus ca noul guvern sa aiba extensia bocx.

Nu vreau sa ma mai intreb ce a fost, ce s-a intamplat apoi, de ce inca asteptam cei 20 de ani ai lui Brucan sa vedem omida asta politica evoluand in sfarsit intr-un fluture frumos. Vreau sa ma intreb doar cum vom vedea aceste momente peste 20 de ani, cum le vor vedea cei care vor auzi despre ele doar de la bunici, vreau sa ma intreb in ce lume vor trai acestia. Sigur, suntem in Uniunea Europeana, dar si Grecia, Portugalia sau mai stiu eu ce alte state falimentare sunt si parca tot nu au atins paradisul. Sigur, nu mai ne dam cu rosii, ci cu portocalii, dar portocaliul este tot prea aproape de rosu in spectru. Sigur, tinerii nostri (adica eu, si altii) se pot plimba pe unde vor si pot invata cum se traieste bine (!) de pe la altii. Dar oare este destul acest progres pe care l-am facut in ultimii 20 de ani sa ne asigure niste 20 de ani luminati in viitor?

Nu stiu ce sa zic, dar o sa ma gandesc cat ma plimb inapoi in tara, si cat vad pentru prima jumatate de ora meleagurile natale. Revin.

P.S.: acasa nu s-a schimbat mai nimic din ce stiam eu. Pasajul de la Baneasa este operativ, pasajul rutier de la Unirii a fost renovat dar nu s-a schimbat prea tare, iar pasajul de la metrou de la Unirii a fost renovat si acum pare extrem de kitchos.

70.048 inseamna:

• populatia municipiilor Hunedoara (70.249) si Barlad (70.261) in 2005.
• dublul (multumesc Mona, mai uita omul matematica) jumatatea numarului de voturi anulate (138.476).
• numarul de femei care mor anual din cauza avorturilor ilegale.
• ca, din cele 21.706 sectii de votare, ar fi fost nevoie de manarii doar la aproximativ 145 pentru a intoarce 70.048 de voturi.
• 1274 de autocare cu 55 de locuri.
• voturi cumparate in valoare de 3.502.400 RON (adica un pic peste 800.000 Euro, sau 121 de Dacii), la bursa oferita de agentii lui Geoana – 50 de RON bucata.
• numarul de oameni care au murit instant in Hiroshima, pe 6 august 1945.
• pretul aproximativ, in Euro, al Loganurilor Politiei.
• de aproape 4 ori mai putin decat tinerii romani care au implinit 18 ani in 2009.
• populatia Osetiei de Sud.
• un pic mai mult decat numarul de voturi pe care le-a primit Remus Cernea in primul tur al prezidentialelor.
• cam 10% din numarul persoanelor care au votat la sectii sau urne speciale.
• cam 5% din numarul functionarilor publici.
• numarul de tineri iranieni care ar fi tentati sa se sinucida in numele razboiului impotriva Israelului.
• ceva mai putin decat numarul de voturi pe care i le-a acordat diaspora lui Basescu in plus fata de Geoana.

Ei au fost decisivi in alegerea presedintelui Romaniei, cei 70.000. Sau poate au fost mogulii care nu si-au facut treaba cum trebuie, sau cravata prost aleasa la dezbatere, sau rujul doamnei Geoana, sau fiasco-ul Timisoara, sau sustinerea superioara a lui Basescu in online. Nu se stie. Nu conteaza. Avem un set nou de sperante foarte nejustificate. Toti, nu doar cei 70.000.

Sursa foto. Sursa statistici electorale.

Am ales democratic, in pofida marlaniilor facute in campania electorala (nu, domnule, un dos de palma dat unui obraznic nu este o marlanie mai mare decat o palma zdravana data atator revolutionari timisoreni si urmasilor lor, dar cine mai numara?), in ciuda campaniilor electorale pe fata facute de o televiziune sau alta, impotriva mogulilor, impotriva Elenelor atat de iubite si des invocate. Presedintele ales va fi investit in functie, si va incepe sa lucreze pentru binele colectiv al romanilor, asa cum au facut toti predecesorii lui. Binele meu individual nu conteaza, si nici ca va fi afectat in mod evident de presedintele in exercitiu. Cu atat mai putin de diferenta dintre perdant si invingatorul de astazi. Invingatorul de astazi.

Victoria de astazi a invingatorului de astazi transcede ceva mai multe planuri temporale. Isi are radacinile in comunism, si nu pentru ca ar fi vreun pui de comunist el insusi (in mod coincidental, este), ci pentru ca oranduirea sociala de atunci inca mai influenteaza intentiile de vot ale catorva milioane de romani. A crescut catinel cu reinstaurarea vasalitatii, ai carei tartori sunt denumiti generic baroni locali. Varfurile jnepenisului astfel crescut sunt cu adevarat mogulice, avand in vedere ca laboratorul multimedia si sauna unuia din prezidentiabili apartin unor persoane bine plasate in lantul socio-trofic. Victoria de astazi a invingatorului de astazi nu apartine clasei muncitoare, burgheziei, taranimii sau nobilimii, ci pur si simplu apropiatilor sai. Pentru ca noi, astialalti, astia micii, nu primim schimbare. Desigur, daca nu ne dau afara, cum previziona Patriciu la un moment dat.

Deci nu va panicati. Nu e totul pierdut. Nu emigram cu totii, asa cum se vorbea si dupa turul intai din 2000. Din nou, nu o sa se schimbe nimic esential. N-o sa fie mandarinele mai rosii de maine, si nici nu o sa reapara buticuri care dau abonamente la subventii agriculturale la fiecare colt de strada. N-o sa fie alimentarele goale si nici nu o sa cumparam alta flota. N-o sa se faca Udrea bruneta si nici Vanghelie intelectual. O sa gasim periodic porecle dragute pentru noul presedinte, o sa ne suparam tot cam asa de des, o sa bem si multi o sa spargem chiar ouale lui Nastase de Paste. Ca doar nu au alt gust, ci doar alt marcaj.

La fel si Romania – nu are alt gust, ci doar alta eticheta. Habemus presidente. Asta conteaza, ca el trebuie sa munceasca sa ne scoata tara la liman. Nu noi. Nu?

P.S.: eu nu am fost la vot. Asta nu inseamna ca nu voie sa comentez deciziile, strategiile si personajele. Banii cu care contribui prin taxe la buget sunt cei care imi dau voie.

P.S.2: am scris tot ce este mai sus fara sa stiu cine a castigat postul de presedinte, iar acum speculez ca este Hre Ili Geoana.

P.S.3: articolul trebuia sa intre un pic dupa momentul zero, dar fix la momentul zero, un cetatean bine-intentionat ne-a taiat tuturor netul. Sa traim bine, zic, cat mai traim, ca nici afara nu e doar lapte si miere. Multumesc lui Mihai pentru ca a facut acest mesaj posibil.

P.S.4: la un sfert de ora de la primul anunt oficial BEC, imi vine in minte doar “duios Base bricul Mircea conducea”. Sau, dupa cum spune @nwradu, ne-am trezit, literalmente, inca cinci ani cu Base presedinte.

Cum dadeam astazi cu aspiratorul pe covorul transformat brusc in smirghel industrial, mi-am adus aminte ca n-am mai fost de cam multicel la sala, dar ca aceasta curatenie generala este un substituent destul de bun, nu e chiar “treaba de muiere”. Si cum gandul zboara, ei bine, ca gandul, am ajuns putin cate putin sa deplang situatia barbatului in societate. In timpurile preistorice, cam cand veriga lipsa a renuntat la vegetarianism, barbatul era cel care isi risca zilnic viata pentru a-si hrani familia cu carnita proaspata, fiind indispensabil acesteia. Daca barbatul murea, si daca primul nascut nu era destul de mare/puternic, consoarta si copiii lasati in urma ajungeau sa depinda de restul comunitatii – in cazurile cele mai rele de cataclisme naturale (a se citi vanatori esuate), in care toate femeile ramaneau vaduvite de sursa de hrana, respectiv condamnate la moarte prin inanitie sau dieta de fructe padurete.

Dar femeile nu s-au lasat deznadajduite, si au inventat mai intai agricultura, si cand au vazut ca exista un decalaj de la cultivare pana la momentul in care pot sa culeaga roadele, recasatoria (ma rog, cu alta denumire, in functie de regulile sociale ale grupului din care face parte), pentru a redeveni omnivore. Retalierea barbatilor la acest trend a fost mai degraba nepotrivita. Vazand independenta mare pe care o castiga femeile cu aceasta ocazie, au inceput sa conceapa strategii de vanatoare mai bune si arme mai performante. Ratele de succes ale cautarii de mancare au devenit mult mai bune, ratele de deces mai mici, dar forta efectiva, antrenamentul si statutul social al barbatului au scazut dramatic, chiar si intr-o societate patriarhiala precum cea imaginata de mine. Mai pe sleau, era ceva gen “Uite, barbate, bunica-meu a murit pentru mamaia, tata si-a pierdut ambele brate hranind-o pe mama si tu… nimic? Eh, nu esti barbat adevarat, e cazul sa pun piciorul in prag“. Ceea ce a si facut, asa ca barbatul a fost nevoit sa inventeze mai departe.

Astfel a aparut religia. De exemplu, doctrina crestina reduce femeia la rolul de mama si companioana a barbatului. Barbat care are exclusivitate la cariera preoteasca – ca doar nu puteau sa lase controlul asupra scripturilor mamelor atat de ocupate cu a fi bortoase, si tot ce mai vine dupa aceea. Nici nu va inchipuiti, dragele mele, ce fel de conspiratii sexiste se desfasoara in altarele bisericesti, in care, desigur, nu este voie sa calcati. Crestinii cei dintai au promovat cu ardoare ideea ca femeia a introdus greseala si pacatul, si ca treburile importante nu pot fi lasate in grija ei. O miscare pe cat de gresita moral, pe atat de efectiva. Atat de tare, incat pana si musulmanii au prins ideea si au plagiat-o, cu si mai mare succes chiar (desigur, crestinii nu s-au lasat mai prejos si au upgradat teza la rang de arta, atat de mult s-au indoctrinat pe ei insisi incat ei, preotii, au incetat sa accepte reprezentantele sexului slab* drept partenere pentru sexul lor tare).

Minunea asta cu religia a tinut mai mult de trei zile, dar nu destul. Dupa ce armele au devenit din ce in ce mai performante, si vanatoarea mai precisa si mai fara-de-gres, barbatii au decis ca nu mai reprezinta o provocare atat de mare. Asa ca au inceput sa urmareasca cel mai mare vanat – pe ei insisi. Razboaiele au readus situatia straveche, cu multe vaduve incercandu-si sansele pe cont propriu, doar ca acum normele religioso-sociale priveau cu alti ochi o a doua casatorie la o femeie careia i-a murit sotul. Asadar, femeile au inceput sa fie nevoite sa se descurce pe cont propriu. Intr-un fel, multe dintre ele au ajuns in situatia barbatului primordial, care a trebuit sa invete sa vaneze cu arme care nu ii erau pe masura, si astfel sa isi dezvolte tot mai multe aptitudini.

Aptitudini care, la un moment dat, le-au apropiat atat de mult de barbati, prin educatie, forta fizica si determinare, incat acestia au trebuit sa ofere tot mai multe concesii, lasandu-le loc la procuratul mancarii, la fabricatul armelor (vezi razboaiele mondiale), la purtat pantaloni si la luptat impotriva semenilor in cadrul armatei. De atunci, procesul a fost ireversibil, si doar orgoliul ranit (ca doar asta e definitia masculilor, nu?) al barbatilor mai mentine o discriminare artificiala, as zice, si nu mai este mult pana cand, cel putin in societatile cele mai avansate vor pune capat, in sfarsit, relatiilor inegale dintre sexe. Dar daca va trebui sa devenim noi, tipii, bortosi si dependenti de leoaicele noastre dragi ce ne vor hrani si apara?

*reprezentantele sexului slab – o expresie care nu imi apartine si cu care nu sunt vreun pic de acord.

P.S.: cred ca nu o sa mai dau cu aspiratorul o vreme de acum incolo, daca se intampla ceva inimaginabil in dinamica societatii care ma face sa imi pierd umbra de masculinitate pe care mi-o confera civilizatia moderna cu fiecare data cand fac curat?

P.S.2: dovada incontestabila (ma rog, nu e o dovada, e o teorie) ca femeile sunt cele care ne-au adus in stadiul evolutiv in care ne aflam acum si ca a le trimite la cratita este sinonim cu a trimite barbatii la vanatoare este o carte scrisa de Richard Wrangham, intitulata Catching Fire: How Cooking Made Us Human (review-ul din New York Times). Pe scurt, nenea asta zice ca atunci cand vanatoarea nu facea succesul scontat, femeile preparau ceva din ingrediente culese, facandu-i pe barbati sa le ramana fideli. Astfel, s-au obtinut trei lucruri dintr-un foc: gatitul, evolutia speciei care nu mai murea de foame, si monogamia. Way to go, women!

Cu Romania nu am impartit nimic, la nivel personal. Romania este o parcela de teren in forma de peste aschilambic, in care majoritatea oamenilor vorbesc o limba de mare circulatie locala, condusi fiind de un set de mentalitati balcanice, de cele mai multe ori in sensul rau al cuvantului. Desi sunt in strainatate, nu am plans in mod special dupa tara mea ieri. Nu mi-a fost mai dor de Romania. Mi-a fost dor de casa, de dulapul de haine murdare din baie, de ghivecele in care dadeam cu piciorul cand ieseam din lift noaptea, de vecina de deasupra o tipa misto pe care o stiam, dar nu am nevoie de aniversarea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918 (asa cum a fost decis in 1990 de o persoana deloc draga mie si altor milioane de romani) ca sa fiu mai nationalist, mai mandru, mai ancorat in meandrele concretului.

Pentru mine, Ziua Nationala a Romaniei n-a mai fost o zi libera, cum era acasa, nu mi-a mai aratat defilarea dintre Casa Scanteii si Arcul de Triumf sau dansuri populare. N-am mancat ciorba (acasa mancam oricum, nu ca era ocazie, ci pentru ca asta era in frigider toata saptamana). In schimb, am vazut oameni. Am vazut lume in strada, dar nu ca sa admire parada militara, ci ca sa injure pe unul sau pe altul – dintre candidati. Am vazut manipulare, am vazut incrancenare, amintiri, paralele si scandari. Am vazut politica in toata esenta ei. Balcanica. N-a mai fost bataie rupta din rai, n-a mai fost viol, a fost doar o ponegrire constienta a amintirilor. Just, nu sunt amintirile mele, dar sunt amintirile romanilor, ale Romaniei, ale simbolurile pe care le promovam, cica, in fiecare an, de Ziua Nationala. Exact opusul s-a intamplat ieri, si nu a facut decat sa imi justifice atitudinea. O zi nationala in care liderii societatii actioneaza impotriva simbolurilor nationale (parerea mea subiectiva, simte-te liber sa arunci cu tomate, ca sa nu zic rosii) este o zi care nu merita sarbatorita, asa cum o zi de nastere in care iti amintesti doar ca esti un pic mai aproape de moarte se petrece cel mai bine dormind.

Cu fiecare zi esti mai aproape de moarte, asa cum in fiecare zi esti roman, sau ce natie esti. Aniversarea zilei de nastere si ziua nationala ar trebui sa fie doar simboluri ale unor simboluri (existenta noastra, ca si fiinte cerebrale, este extrem de codata), si prilejuri de bucurie. Daca nu e, nu cerem.

Asa mi-am petrecut eu sfarsitul lumii Ziua Nationala.

Sursa foto.

]]> http://radu20.com/societate/cum-mi-am-petrecut-ziua-nationala/feed/ 5 http://radu20.com/societate/vorbesti-electoreza/ http://radu20.com/societate/vorbesti-electoreza/#comments Fri, 27 Nov 2009 15:14:14 +0000 Radu http://radu20.com/?p=331 Buna ziua, si bine ati venit la prima lectie interactiva de electoreza. In urma acestei prime sedinte, veti sti ce inseamna electoreza, la ce este folosita, precum si primele notiuni de vocabular. Intregul curs va fi gratuit si disponibil pe toate caile media. Acesta e una din putinele lectii online disponibile in limba romana, iar majoritatea celorlalte sunt obligatorii si spontane.

Ce este?

Electoreza este un limbaj non-scriptic intrasocietal, cu folosinta ciclica. Unii teoreticieni* afirma ca electoreza este mai mult o stare sociala decat un instrument de comunicare. In general, electoreza este o limba bazata pe actiune si reactiune, impartind comunitatea lingvistica in doua: alergatori** si alegatori. Astfel, instantele de comunicare in electoreza au doua parti, definite dupa cum urmeaza:

1. actiune – situatia de comunicare in care alergatorii se adreseaza alegatorilor prin mesaje subliminale, amenintari, mititei, platforme program (invechit), dar si meta-limbaj, indeosebi aruncare de noroi.
2. reactiune – situatia de comunicare in care alegatorii preiau mesajul alergatorilor si il transforma in voturi entuziasmate (exemplu: “Il votez pe Vadim, este singurul in stare sa schimbe mafia, nemernicia si hotomanii!”) sau in voturi deznadajduite (exemplu: “Stampila-m-as pe voi!”) . O forma acceptata de reactiune este absenteismul electoral, de la care pensionarii se abtin cu o indarjire inexplicabila.

In mod normal, dupa faza de reactiune, ciclul se reia. Insa, in varianta romaneasca de electoreza, reactiunea este in mod normal urmata de inactiune.

De ce se foloseste?

Electoreza se pune in functiune acolo unde alte metode de comunicare dau gres, dand greutate unor momente irelevante decisive din viata unor societati, conform statisticilor si declaratiilor, democratice. Faptul ca electoreza este o limba incarcata de simboluri si interpretabila pana la cel mai inalt nivel o face mai potrivita pentru situatiile comunicative ivite spre sfarsitul ciclurilor electorale. In unele parti ale lumii, electoreza a fost inlocuita cu raporteza, o limba prin care se analizeaza date ale guvernarii si se fac planuri bazate pe fapte si obiective. Totusi, electoreza este mai populara din cauza ca este mai populara (!).

Nefolosirea electorezei este ilegala in Romania, iar luna urmatoare se implinesc 20 de ani de cand ultimul alergator de real succes a fost executat pentru ca a folosit alte metode in afara electorezei pentru a isi pastra puterea politica.

Notiuni de vocabular

Sondaj – s.n., barometru al unei opinii private facut public drept suma mai multor opinii private in schimbul unei sume mari de bani. Sondajul este un concept eterogen (adica generat in eter) care explica sperantele nerealiste ale alergatorilor.

Mariaj – s.n., intelegere politica prin care participantii jura, in principiu, sa intretina contacte sexuale doar cu membri extraconjugali ai societatii civile. Mariajul este o garantie (temporara) ca participantii nu o sa si-o traga unii altora pe la spate.

Trucaj – s.n., actiune politica legitima prin care categorii societale nefavorizate (exemplu: copiii) primesc ajutoare si cadouri (exemplu: pumni). Un sinonim pentru trucaj este “arma mogulica”.

Pasaj – s.n., metoda de capitalizare a proiectelor infrastructurale prin care termenele limita sunt mutate, din intamplare, la o saptamana inainte de alegeri. Nu toate proiectele trebuie sa fie neaparat pasaje pentru a putea fi definite de acest termen, chiar si tronsoane din autostrada Transilvania sunt acceptabile.

Note de subsol

*unii teoreticieni – adica io.

**alergator – termen barbarizat din englezescul “running for office”, sub auspiciile proverbului romanesc “lenesul mai mult alearga”.

P.S.: prin “lectie interactiva” inteleg ca trebuie sa contribui si matale, cititorule. Prin comentaj si raspandaj.