La camin

Locuiesc in cadrul campusului universitatii la care sunt matriculat, undeva in nordul Germaniei, intr-o fosta baza militara americana, intinsa pe o suprafata nu foarte mare, dar destula pentru cateva sute de suflete sa poata supravietui fiziologic (psihologic, ma foarte indoiesc) fara contacte cu “lumea externa”. Studentii undergraduate sunt gazduiti de patru camine, fiecare cu numele, simbolurile si traditiile lor. In fiecare camin locuiesc intre 130 si 200 de studenti (pentru ca al patrulea camin este proaspat construit si inaugurat primavara aceasta, niciunul din camine nu este ocupat complet), totalizand undeva intre 600 si 700 de tineri. Eu locuiesc in caminul albastru, denumit Mercator College, caruia 171 de studenti din 30 de tari ii spun acasa (casa parinteasca se numeste, desigur, acasa-acasa). Numele a fost inchinat celor care se ocupa de Mercator Stiftung, fundatia care a suportat cea mai mare portiune a costurilor amenajarii spatiului in care locuim. Totusi, oamenii nu au considerat misiunea incheiata acum 7-8 ani, cand s-au terminat constructiile, ci ofera in fiecare an cate 5.000 de Euro pentru doi studenti merituosi care locuiesc aici, unul din anul doi si unul din anul trei. Festivitatea aferenta a avut loc aseara.

Mare parte din aceasta comunitate cosmopolita s-a strans sa ii felicite aseara pe bursierii Mercator de anul acesta, o turco-nemtoaica de anul trei, si un suedezo-americano-zimbabwean de anul doi. Toate astea s-au intamplat in cadrul a ceea ce s-a numit Mercator Day, in care cantina (fiecare camin are la parter cate o cantina intitulata, Dumnezeu stie in ce limba, servery) a fost decorata in nuante de albastru, pe timpul zilei am avut la dispozitie jocuri, gustari, fructe, vata pe bat, fantana de ciocolata, muzica si poze ruland pe fundal, iar totul a culminat cu cina speciala, cu dublu specific turcesc si zimbabwean (de fapt, se pare ca am avut dreptate, Zimbabwe nu prea are ceea ce se cheama bucatarie nationala, asa ca am mancat niste pui cu orez si sos de curry si ardei, mancare tipic sud-africana. Din Zimbabwe erau, probabil ardeii cruzi pe care i-am vazut pentru prima oara in Germania). In afara momentelor artistice, care au inclus reprezentatii de orga, saxofon, chitara clasica si electrica, voce si solduri, am avut discursuri mai degraba plictisitoare, de la autoritati, un Happy Birthday cantat de vicele universitatii aniversatului zilei (Miša), dar si discursuri foarte captivante de la cei doi premiati. Cu totul si cu totul, un eveniment incantator, organizat ca la carte (am participat si eu la asta), cu inghetata, lumanarele, haine formale sau traditionale si momente speciale.

Click pentru poze.

Acest articol este scris din TV-Room, de langa o bere, intre meciurile de FIFA pe care le joc la PlayStation3-ul pus la dispozitia oricui il cere. Asta inseamna viata de camin aici.

Popularity: 100%