Acesta nu este un post misogin.

Cum dadeam astazi cu aspiratorul pe covorul transformat brusc in smirghel industrial, mi-am adus aminte ca n-am mai fost de cam multicel la sala, dar ca aceasta curatenie generala este un substituent destul de bun, nu e chiar “treaba de muiere”. Si cum gandul zboara, ei bine, ca gandul, am ajuns putin cate putin sa deplang situatia barbatului in societate. In timpurile preistorice, cam cand veriga lipsa a renuntat la vegetarianism, barbatul era cel care isi risca zilnic viata pentru a-si hrani familia cu carnita proaspata, fiind indispensabil acesteia. Daca barbatul murea, si daca primul nascut nu era destul de mare/puternic, consoarta si copiii lasati in urma ajungeau sa depinda de restul comunitatii – in cazurile cele mai rele de cataclisme naturale (a se citi vanatori esuate), in care toate femeile ramaneau vaduvite de sursa de hrana, respectiv condamnate la moarte prin inanitie sau dieta de fructe padurete.

Dar femeile nu s-au lasat deznadajduite, si au inventat mai intai agricultura, si cand au vazut ca exista un decalaj de la cultivare pana la momentul in care pot sa culeaga roadele, recasatoria (ma rog, cu alta denumire, in functie de regulile sociale ale grupului din care face parte), pentru a redeveni omnivore. Retalierea barbatilor la acest trend a fost mai degraba nepotrivita. Vazand independenta mare pe care o castiga femeile cu aceasta ocazie, au inceput sa conceapa strategii de vanatoare mai bune si arme mai performante. Ratele de succes ale cautarii de mancare au devenit mult mai bune, ratele de deces mai mici, dar forta efectiva, antrenamentul si statutul social al barbatului au scazut dramatic, chiar si intr-o societate patriarhiala precum cea imaginata de mine. Mai pe sleau, era ceva gen “Uite, barbate, bunica-meu a murit pentru mamaia, tata si-a pierdut ambele brate hranind-o pe mama si tu… nimic? Eh, nu esti barbat adevarat, e cazul sa pun piciorul in prag“. Ceea ce a si facut, asa ca barbatul a fost nevoit sa inventeze mai departe.

Astfel a aparut religia. De exemplu, doctrina crestina reduce femeia la rolul de mama si companioana a barbatului. Barbat care are exclusivitate la cariera preoteasca – ca doar nu puteau sa lase controlul asupra scripturilor mamelor atat de ocupate cu a fi bortoase, si tot ce mai vine dupa aceea. Nici nu va inchipuiti, dragele mele, ce fel de conspiratii sexiste se desfasoara in altarele bisericesti, in care, desigur, nu este voie sa calcati. Crestinii cei dintai au promovat cu ardoare ideea ca femeia a introdus greseala si pacatul, si ca treburile importante nu pot fi lasate in grija ei. O miscare pe cat de gresita moral, pe atat de efectiva. Atat de tare, incat pana si musulmanii au prins ideea si au plagiat-o, cu si mai mare succes chiar (desigur, crestinii nu s-au lasat mai prejos si au upgradat teza la rang de arta, atat de mult s-au indoctrinat pe ei insisi incat ei, preotii, au incetat sa accepte reprezentantele sexului slab* drept partenere pentru sexul lor tare).

Minunea asta cu religia a tinut mai mult de trei zile, dar nu destul. Dupa ce armele au devenit din ce in ce mai performante, si vanatoarea mai precisa si mai fara-de-gres, barbatii au decis ca nu mai reprezinta o provocare atat de mare. Asa ca au inceput sa urmareasca cel mai mare vanat – pe ei insisi. Razboaiele au readus situatia straveche, cu multe vaduve incercandu-si sansele pe cont propriu, doar ca acum normele religioso-sociale priveau cu alti ochi o a doua casatorie la o femeie careia i-a murit sotul. Asadar, femeile au inceput sa fie nevoite sa se descurce pe cont propriu. Intr-un fel, multe dintre ele au ajuns in situatia barbatului primordial, care a trebuit sa invete sa vaneze cu arme care nu ii erau pe masura, si astfel sa isi dezvolte tot mai multe aptitudini.

Aptitudini care, la un moment dat, le-au apropiat atat de mult de barbati, prin educatie, forta fizica si determinare, incat acestia au trebuit sa ofere tot mai multe concesii, lasandu-le loc la procuratul mancarii, la fabricatul armelor (vezi razboaiele mondiale), la purtat pantaloni si la luptat impotriva semenilor in cadrul armatei. De atunci, procesul a fost ireversibil, si doar orgoliul ranit (ca doar asta e definitia masculilor, nu?) al barbatilor mai mentine o discriminare artificiala, as zice, si nu mai este mult pana cand, cel putin in societatile cele mai avansate vor pune capat, in sfarsit, relatiilor inegale dintre sexe. Dar daca va trebui sa devenim noi, tipii, bortosi si dependenti de leoaicele noastre dragi ce ne vor hrani si apara?

*reprezentantele sexului slab – o expresie care nu imi apartine si cu care nu sunt vreun pic de acord.

P.S.: cred ca nu o sa mai dau cu aspiratorul o vreme de acum incolo, daca se intampla ceva inimaginabil in dinamica societatii care ma face sa imi pierd umbra de masculinitate pe care mi-o confera civilizatia moderna cu fiecare data cand fac curat?

P.S.2: dovada incontestabila (ma rog, nu e o dovada, e o teorie) ca femeile sunt cele care ne-au adus in stadiul evolutiv in care ne aflam acum si ca a le trimite la cratita este sinonim cu a trimite barbatii la vanatoare este o carte scrisa de Richard Wrangham, intitulata Catching Fire: How Cooking Made Us Human (review-ul din New York Times). Pe scurt, nenea asta zice ca atunci cand vanatoarea nu facea succesul scontat, femeile preparau ceva din ingrediente culese, facandu-i pe barbati sa le ramana fideli. Astfel, s-au obtinut trei lucruri dintr-un foc: gatitul, evolutia speciei care nu mai murea de foame, si monogamia. Way to go, women!

Popularity: 32%