Explicatiile pentru aceasta groaznica greseala de logica sunt atat de numeroase pe cat sunt limbile si culturile de multe. Romanii cred ca Mos Craciun este cel care a taiat mainile moasei Fecioarei Maria, pentru ca mai apoi sa isi rascumpere greseala daruind noului nascut niste amarate de branzeturi, fara a lua in consideratie posibila lui intoleranta la lactoza. Scandinavii il aseamana ades cu zeul lor pagan, Odin, austriecii ii zic Kris Kringle (alo, aia care fac marketing-ul la Kindle, trezirea!), Santa-san aduce cadouri micutilor japonezi, iar multe alte popoare habar n-au daca Mos Craciun este in acelasi timp si Mos Nicolae sau nu. Mos Craciunul pe care il stim astazi vine mai degraba din vest, si este produsul unui secol de creatii ale unui sclavagist convins*, ale unui caricaturist neamt si ale unui concern international concentrat pe bauturi racoritoare. Romanii au incercat un re-branding non-capitalist al personajului, care se adaptase realitatilor comuniste prin aceea ca, in lipsa semineelor din apartamentele de bloc, putea intra in casele oamenilor prin calorifere (de unde si numele de Mos Gerila).

Totusi, pun pariu ca fanul numarul unu al lui Mos Craciun este Iisus. Vreau sa spun, tu nu te-ai bucura daca de ziua ta de nastere toti cunoscutii tai (si nu numai) ar venera un babalac care pretinde ca viziteaza miliarde de familii si, probabil sute de milioane de femei singure intr-o singura noapte? Apropo de asta, Alina Constantinescu a incercat la randul ei sa descrie sublimul sarm al Mosului.

*Clement Clark Moore, caci despre el e vorba, este si unul dintre primii care au promovat schimbul de cadouri de Craciun. Deci cei suparati pe capitalism ar face bine sa inceapa sa dea vina pe Moore, nu pe saracul si neprihanitul Craciun.

Sursa foto.

P.S.: Pentru cei care cred ca Mos Craciun a fost inventat de Coca Cola (e ceva sambure de adevar, doar ca nenii aceia doar au preluat ceva deja existent si l-au hipermediatizat pana cand ne-a ramas in amintire astfel), iata o bucata din CV-ul Mosului inainte de era de mare succes de la Cola. De la @bluegod via @creatza_s.

Crearea retetei Fanta demonteaza mitul nemtilor lipsiti de imaginatie, dar il reconfirma pe cel al eficientei germane. Practic, au luat resturi cu care nu ar fi hranit nici macar animalele, precum zerul si tescovina (chestia care ramane dupa stoarcerea strugului cand se face must – se numeste asa pentru ca “utilajul” vinovat este teascul), au adaugat un pic de culoare, aroma si dioxid de carbon, au desenat o eticheta si au gandit o denumire (Fanta vine de la nemtescul “Fantasie”, fantazie) si au inceput sa faca bani. Desi bautura a aparut in 1940 si a avut o priza nebuneasca la publicul nemtesc (exista o reteta de prajitura cu Fanta in Germania – da, acest popor nu este gandit pentru bucatarie), a scos capul pe piata externa abia in anii ’60, existand astazi in zeci de varietati peste tot in lume.

Eu n-am mai baut Fanta de cand i-am aflat povestea, din documentarul The Corporation, dar probabil o sa ma reapuc, mai ales ca am aflat ca este bautura preferata a Papei Benedict.

Heil Fantasie!

Sursa foto.

De bine: anul 2012 s-a amanat. Adica, tot o sa fie un an 2012, dar o sa avem si anul 2013. Apocalipsa o sa o sarbatorim alta data. Ma gandesc ca mafia de la Hollywood are ceva conflicte cu Columbia Pictures si s-au gandit sa le dea in cap chiar inaintea lansarii uneia din cele mai asteptate pelicule ale toamnei, 2012, cheltuind din banii publici pentru a informa pe aceiasi publici ca Apocalipsa (pe stil nou, reprogramata de en-spe ori) se lasa asteptata. Mai concret, au incarcat serverele hi-tech de la NASA cu mesaje de linistire a populatiei, articol catre care lasa link chiar de pe prima pagina, in pofida unor evenimente mult mai importante, precum descoperirea fara umbra de indoiala de apa pe luna sau lansarea cu succes a navetei Atlantis catre Statia Spatiala Internationala.

De rau: revenim pe sub pamant, si pe meleaguri mult mai mioritice pentru a remarca greva care va bucura buzunarele firmelor de taxi bucurestene. Pai sigur, ca nici mie nu mi se pare normal ca o retea infrastructurala ce propune de 10 ori mai putine statii, de 10 ori mai putine magistrale si de 10 ori mai putine curse decat in alte orase de afara sa asigure doar 10% din veniturile visate de angajatii sai. De fapt, acum ca ma gandesc mai bine, poate ca are o farama de sens.

De bine: sintagme atat de dragi noua, precum Ceausescu sau tigani sunt din nou pe buzele Occidentului, datorita baietilor teribil de simpatici de la Top Gear, care au filmat acum o luna in Romania un episod tare dragut al show-ului lor. Concluzia lor: “multumim, Romania, pentru ca ai dat cea mai frumoasa sosea pe care am condus vreodata”. Pe bune! La fel de zambitoare, dar mult mai ironica, este parerea lor despre principalul nostru bun de export, Dacia. Eh, nu le poti avea pe toate, uneori trebuie sa alegi intre avantajele pe care le poti oferi lumii intregi.

Sursa foto.

Intrucat sunt americane, cele doua filme sunt absolut identice in structura (da, stiu, sofism. Dar se aplica). Pentru toti cei patru protagonisti, ziua intai incepe cu aceeasi rutina: Tucker hartuieste gagici, Chan umbla cu ai lui chinezi, Reynolds (tipul din Proposal) intarzie la munca, iar Bullock e scorpie. Apoi, trecutul si originile se intorc sa ii bantuie pe Chan si Bullock, care ii trag pe Tucker si Reynolds dupa ei. Cate un angajament de caciula este luat, apoi ambele cupluri iau avionul pentru a salva niste familii si a rezolva incurcatura cat mai repede. Actiunea este de-a dreptul trepidanta in ambele filme, Bullock se lupta cu natura, iar Chan cu verisorii lui dragi. Protagonistii sunt pusi in fata cate unei alternative moral-pragmatice, pe care o rezolva tot Hollywoodiceste, cu happy end, by having the cake and eating it too (ca-n romana maximele sunt mai pesimiste).

Dintre cele doua filme, mi-a placut cel in care disputele dintre rudele cele mai apropiate de sex masculin au fost saliente, dar s-au rezolvat la sfarsit, in care mai toate glumele erau rasuflate, in care momentele de real paroxism sunt foarte putin probabile in realitate, in care o persoana de sex feminin foarte apropiata de unul din protagonisti este la un pas de moarte (la inaltime) si in care latura sexuala este evidentiata mai degraba prin frustrarile celor implicati.

Surse foto: 1, 2 si 5 minute de photoshop.

De bine

De rau: Asa cum credinta populara i-a asteptat pe americani tot secolul trecut, asa asteptam noi, astia existenti, de acum, o icoana pop (alta decat EBA) sa ne conduca spre Europa, cu tot ce inseamna asta din punctul de vedere al inteligentei sociale (si nu ma refer la a fi jmecher). Din pacate, n-avem, si nici nu imi dau seama cum va fi posibil sa avem, vazand cum generatiile politice tinere deprind aceleasi apucaturi de-a dreptul ridzicole.

De bine: Imi dau seama ca deja curg mult prea multe rauri de cerneala si mult prea multi copaci din WoW sunt taiati pentru a face hartia virtuala pe care sunt scrise toate articolele si posturile pe bloguri. De aceea, prefer sa nu introduc ‘politic’ in lista de taguri de aici, si sa incerc sa evit astfel de discutii. Pentru sanatatea mea, sa traiesc bine.

Sursa foto.

Efectele acestei decizii surprinzatoare a Comitetului Nobel din Norvegia (exceptand acela ca va exista o mare concurenta printre albii care viseaza frumos) sunt multiple si complexe. Premiul se adreseaza lui Obama nu doar ca persoana publica si pop-icon, ci si ca reprezentant al uneia din cele mai importante institutii din lume. Presedentia americana si Statele Unite sunt implicate, momentan, in razboaiele din Afghanistan si Irak, dar si in bombardamentele lunii. Desigur, toate aceste misiuni sunt de pacificare, de aducere a apei in Irak si a democratiei pe luna.

Obama insusi nu este mai bogat acum. Nu este nici mai puternic, nici mai influent, desi Comitetul (Independent, dupa cum se mandresc chiar ei) Nobel i-a acordat un ajutor piaristic neasteptat. Este doar mai presat sa isi impuna visele, sa isi duca la indeplinire promisiunile, sa inchida gura criticilor care spun ca acest premiu ii este acordat prea devreme. Nu are voie sa esueze, asa cum a avut voie Gorbaciov dupa ce a primit premiul Nobel, si nici sa taraganeze lucrurile, asa cum au avut voie cei trei care au speriat Estul, Arafat, Peres si Rabin. Nu are voie sa continue sa viseze, asa cum face Gore. Are obligatia, inca o data exprimata, de a fi acel Mesia american, negru, si mi se pare ca si putin evreu, de care are nevoie intreaga planeta.

Nu conteaza ca armele nucleare au incheiat, de bine, de rau, al doilea razboi mondial, si ca au prevenit conflicte armate directe si de mare anvergura de-a lungul razboiului rece, ele trebuie eradicate. Nu conteaza ca democratizarea fortata nu a functionat pe mai nicaieri, ea trebuie dusa la bun sfarsit. Nu conteaza ca Statele Unite ale Americii sunt doar o tara, motor al crizei economice si nu Guvernul Spatial. Conteaza doar ca Obama este cool. Obama e dinamita!

Sursa foto.

De bine: am avut ca invitat in propriul apartament, dar si la cursul de dupa-amiaza, pe sotia unui fost presedinte al Rice University.

De rau: tipa aproape a adormit inca inainte de pauza cursului.

De bine: Ambasadorul american in Germania ne-a vizitat azi. Multi politai, multi caini lupi, multa mandrie pentru noi: tipul a strans cele mai tari scoli si pozitii corporatiste si administrative pe care mi le pot imagina.

Sursa foto.

Aici, doua clisee teribile se petrec simultan intr-o impleteala cum numai Hollywood-ul ar putea vedea. Ca pedeapsa pentru ca tipa a aparut cu acest Travis, si pentru ca se mai intampla ca si muntele sa vina la Mahomed (mai curand, verisorul japonezei de mare calibru pe numele sau Godzilla care vine la viitorul japonez, inca prins in New York), un monstru care precis are o respiratie foarte urat mirositoare le strica oamenilor petrecerea. Drept consecinta, jumatate din Manhattan (cealalta jumatate dormea sau era pe veceu, cred) adopta o tactica escapista, luand-o la picior spre ghetto-uri, acolo unde monstruletul n-ar fi avut nicio sansa in fata gangsta-rapperilor cu damf aproape la fel de pimped-up. In timpul asta, tipul isi aduna ceata de descreierati si se azvarle catre ghearele Furiei, ca sa isi salveze iubita, prinsa precum Ana lui Manole, cu betonul armat pana la silicoane. Nu prea le iese schema, si in cele din urma mor toti (in afara de negresa, damn politically corectedness!).

Filmul este, in fapt, o dovada fictionala a neputintei armatei americane, dar si un model de documentare video demn de urmat de cei de pestrada. O poveste de dragoste cu nabadai in urma careia jumatate din New York participa la un imens joc de domino, dar si o drama ecologica, fiind in mod sigur folosita drept arma de catre Greenpeace impotriva monstruletilor din parul lor.

A, si cica filmul se cheama Cloverfield pentru a-ti putea minti prietena ca e vorba de campuri inflorite si unicorni roz atunci cand o duci la film. Functioneaza mai ales daca esti pedofil.

Sursa foto.