Remarc ca articolele de aici din ultimele luni sunt rodul coproductiei dintre lene (a se citi procrastinare crasa) si coincidenta. Ca sa ramanem in aceasta nota deosebit de lucrativa, total intamplator aparut pe prima pagina din facebook ar fi subiectul marketingului care te face mai frumos, mai destept, mai amuzant si mai gustos. Am aterizat, via @alinacst si respectiv @yozness, pe paginile a doi oameni pe care ii admiram tacit si pe a caror munca sper sa o pot evalua live vara asta. Sergiu Floroaia spune ca marketingul te face mai amuzant, intrand in detalii de psihologia grupului pe care un manager (marketer) bun trebuie sa il aduca in valuri in fata scenei pe care se face stand-up. Copolovici spune ca faptul ca dreptatea este intotdeauna de partea clientului si ca restaurantele pot fi mai mult decat un loc unde se mananca face parte din conceptul de marketing – nici produsele de calitate si personalizate nu se marketeaza singure, dar calitatea si intimitatea sunt importante pentru succes.

Poate ca aceste aspecte scapa definitiei traditionale a marketingului. Poate ca unele din ele lipsesc unor cariere intregi de marketeri. Dar de multe ori sunt in viata unor persoane care nu au auzit de Kotler si care isi ghideaza succesul dupa instinct. Pentru ca, extrapoland, marketing-ul este intru toate.

Popularity: 12%

Desi nu fumez ierburi dubioase (sau tocmai de aceea), uneori stau si ma intreb cum poate fi atat de apreciat un mos grasan, neingrijit, cu pipa in gura si amator de licori tari, exploatator de persoane cu dizabilitati (da, stiu de ce se zice ca spiridusii lui sunt speciali, ca doar sunt speciali, nu?) si de animale care au tras pe nas destul incat sa creada ca pot sa zboare, care intra prin efractie, in timpul noptii, in locuinte private din atat de multe tari, carand in spate un sac mare si teribil de suspect. Unde mai pui ca nici nu foloseste centura de siguranta de la sanie, desi calatoreste cu viteze clar peste limitele admise, mai ales in localitate. Dar nu, nu este tratat precum un strain care ofera dulciuri si jucarii copiilor, in timp ce Dumnezeu stie ce poarta pe sub halatul ala rosu (de exemplu, in Australia este exhibitionist de-a dreptul, pentru ca la copiii din partea cealalta a lumii el vine calare pe surfboard. Read the rest of this entry

Popularity: 37%

Te Vad, Frate. Eu sunt albastru, subtirel, puternic, mandru si neinfricat. Am maini precise, picioare agile si toate cele sase simturi imi functioneaza perfect. Insa cel care imi este cel mai drag este simtul pentru ce imi da, ocroteste si decide viata. Nu stiu ce intelegi tu prin acest “Internet”, eu ma refer la natura, la Eywa! La cea care stie ca exist, si a carei existenta eu nu o voi uita vreodata. Cea care are spirit, ca si mine. Cea care detine dreptatea suprema. Cea care imi hraneste dragostea – fata de ai mei si cei de dinaintea lor. Te Vad. Dar nu iti vad corpul, iti vad sufletul. Nu esti de-al nostru, esti om.

Probabil asa s-ar descrie un Na’vi la prima lui intalnire cu un pamantean. Na’vi este cultura care populeaza planeta Pandora descrisa de James Cameron in cel mai costisitor film al sau (de fapt cel mai costisitor film punct), care intra, fara vrerea lor, in conflict cu pamantenii. Actiunea se desfasoara in 2154 si prezinta o batalie in doua lumi pe care, daca ar fi disponibila drept joc pe PC/Internet, cred ca mi-ar face placere sa o traiesc virtual. Aproape intregul film este un efect special, trecerea dinspre scenele filmate in studio, cu oameni la cele cu dragoni zburatori si cu extraterestrii albastri inalti de trei metri este insesizabila, si numai ele insele fac opera demna de recomandat oricui. Cu ocazia acestei proiectii, am aflat si ca filmele 3D iti dau ocazia sa stai precum cocalarii cu ochelarii pe intuneric, ca astia care stau cu tine in sala sunt 3D by default si ca florile, fluturasii sau meduzele zburatoare pot deveni foarte inspaimantatoare atunci cand sunt puse intr-un plan neasteptat.

Filmul l-am vazut prin confluenta a trei forte, si anume LG care a monopolizat o sala in Multiplex-ul din Vitan, Bobby Voicu care a impartit cateva invitatii pe Twitter, si Mariei cea cu sase e-uri care a anuntat galant ca nu poate onora invitatia care a ajuns pana la urma la mine.

Eywa ngahu! (Eywa fie cu tine!)

Popularity: 49%

Dupa cum spuneam pe 11 decembrie, ma rebranduiesc putintel (procesul e de mai lunga durata, intrucat coincide nefericit cu sesiunea si sarbatorile), iar asta implica renuntarea la eticheta alpha pe care am avut-o pana acum. Pe langa asta, vechiul text explicativ de dedesubt s-a transformat din “Un alt blog 2.0. Da’ e al lu’ Radu” (care, fie vorba intre noi, a fost scris intr-un moment de inspiratie minima, si nici macar nu a avut vreodata sens) in “Note: Please do not hurt yourself in the process”. Unii dintre voi (cei cu care mai schimb impresii pe messenger) stiti ca textuletul este omniprezent la statusul meu de mai bine de un an, dar abia acum a venit timpul sa explic intregului popor despre ce e vorba. Read the rest of this entry

Popularity: 43%

Vine un timp in cadrul fiecarui ciclu temporal in care te poti uita inapoi la ce a fost si sa spui: “da, uite asta m-a facut sa rad cel mai tare anul acesta!” Si pentru ca perioada asta coincide cu sesiunea mea, nu exista moment mai bun sa va las sa va desfatati cu creatiile altora. Asa ca va prezint filmuletele care mi-au placut/m-au socat cel mai tare in 2009. Intr-o ordine aleatoare, iata-le: Read the rest of this entry

Popularity: 75%

Locuiesc in cadrul campusului universitatii la care sunt matriculat, undeva in nordul Germaniei, intr-o fosta baza militara americana, intinsa pe o suprafata nu foarte mare, dar destula pentru cateva sute de suflete sa poata supravietui fiziologic (psihologic, ma foarte indoiesc) fara contacte cu “lumea externa”. Studentii undergraduate sunt gazduiti de patru camine, fiecare cu numele, simbolurile si traditiile lor. In fiecare camin locuiesc intre 130 si 200 de studenti (pentru ca al patrulea camin este proaspat construit si inaugurat primavara aceasta, niciunul din camine nu este ocupat complet), totalizand undeva intre 600 si 700 de tineri. Eu locuiesc in caminul albastru, denumit Mercator College, caruia 171 de studenti din 30 de tari ii spun acasa (casa parinteasca se numeste, desigur, acasa-acasa). Numele a fost inchinat celor care se ocupa de Mercator Stiftung, fundatia care a suportat cea mai mare portiune a costurilor amenajarii spatiului in care locuim. Totusi, oamenii nu au considerat misiunea incheiata acum 7-8 ani, cand s-au terminat constructiile, ci ofera in fiecare an cate 5.000 de Euro pentru doi studenti merituosi care locuiesc aici, unul din anul doi si unul din anul trei. Festivitatea aferenta a avut loc aseara. Read the rest of this entry

Popularity: 100%