Nu de mult, gandul mi-ar fi fugit la cainii americani sau la plajele de la Marea Neagra din urma cu cativa ani, cand fiecare fir de nisip nu era branduit si ingradit de terenuri de fotbal pe plaja, atunci cand ma gandeam la frisbee. Totusi, aici sunt cativa oameni care sunt oricand gata sa izbucneasca in frisbee, intalnindu-se aproape in fiecare zi pe orice intindere mai larga de iarba, doar cu cateva discuri (acum, spre iarna, intrunirile sunt mai rare si mai putin spontane, din cauza programului strict al salilor de sport).

Ceea ce jucam se cheama de fapt Ultimate (Frisbee e marca inregistrata a manufacturierului de discuri Wham-O, iar majoritatea jocurilor oficiale se joaca cu discuri facute de alta companie). Jocul in sine este un fel de fotbal american, dar cu discul si fara contact. Se poate juca in echipe formate din oricati jucatori (regulile oficiale presupun 7 jucatori), in functie de spatiul disponibil. Regulile de baza sunt:

• un jucator nu are voie sa fuga cu discul in mana;
• un jucator nu are voie sa atinga orice adversar;
• puncte se inscriu prin completarea unei pase reusite, in conditiile in care primitorul este in terenul de tinta al adversarilor;
• o pasa se considera reusita daca discul nu atinge terenul inainte sau dupa primul contact cu primitorul, si daca primitorul se afla cu picioarele in interiorul terenului de joc sau in unul din cele doua terenuri de tinta.

Asa arata Ultimate disputat intre jucatori experimentati: Read the rest of this entry

Popularity: 91%

M-am uitat la dezbaterea de vineri seara cu un zambet larg pe fata. Dar amar. In Romania, ti se spune sa votezi pentru ca asta e sansa ta, ca o data la 4 sau 5 ani sa zici ce ai pe suflet, sa ii pedepsesti pe cei care nu isi fac treaba cum trebuie, care fura, mint si se ascund in spatele unor imunitati neavenite. In tarile catre care ne uitam de jos, este un pic altfel. Asa zisele tari vestice, in care se traieste incontestabil mai bine, unde exista un nivel de trai documentat de cifre economice mai ridicat, gazduiesc un numar mult mai mare de cetateni nemultumiti. Si asta nu din cauza ca e natura lor sa fie mai mofturosi, ci pentru ca, spre deosebire de noi, nu e de natura lor sa zica “las-o, ba, ca merge-asa”. Pentru ei, votatul nu vine ca o obligatie, ci ca un drept – ei nu trebuie convinsi sa mearga sa voteze, ei o fac pentru ca vor ei. Totusi, absenteismul electoral este o problema la fel de mare.

Bun, avem urmatoarele date: vesticii sunt mai nemultumiti, desi o duc mai bine; vesticii isi exprima mai bine drepturile democratice, dar nu se duc in procentaje mai mari la vot; noi vrem sa fim precum vesticii (sau si mai si). Ce fac ei de nu ne iese noua? In primul rand, la ei nu exista cicluri electorale. La ei nu se pun Metrorecsii lor in cap fix in ultima saptamana de campanie. La ei nu se scot decizii targetate pe ultima suta de metri. La ei, ai lor stau cu frica in san tot timpul, ai lor chiar trebuie sa tina cont de respectarea promisiunilor, pentru ca pe ai lor nu ii toaca doar “tonomatele”, ci intreaga Adunare Populara. Pentru ei, participarea politica este mai mare decat o stampiluta rotunda aplicata din cand in cand, si nici atunci cu prea mare tragere de inima.

Ce ciudat! Ei pot si noi nu! Poate ar trebui sa iesim in strada imediat dupa exit-pollurile de pe 6 decembrie (nu cred ca exista cineva care sa isi inchipuie o majoritate absoluta in primul tur, nu?), dar nu ca sa ne bucuram, ci ca sa incepem sa cerem. Sau poate ca ar trebui sa incepem sa eliminam lehamitea ce ne cuprinde cand ne gandim la alegeri. Sau la clasa politica. Clasa politica a fost si este un mare “totuna”. Toti sunt la fel, domnule, toti isi fac treaba aiurea, toti fura, mint si sunt mai presus de lege. Normal ca sunt asa. Pentru ca nu le-am dat in cap. Pentru ca am vrut schimbare, in 1996, dar am asteptat pana in 2000 sa vedem daca ne e mai bine. Pentru ca partidele sunt niste entitati, ba nu, niste masinarii golite de ideologie, ideologie de care ne-ar fi durut undeva, oricum, daca ar fi existat. Pentru ca noi cerem doar sa traim bine. Atat. De fapt, cand vine vorba de trait, nici nu mai exista noi – exista doar eu. Eu, cetateanul roman, sunt votant din an in paispe, si cand sunt, pun stampila unde mi-e cald. Apoi imi continuu viata. Indiferent de ideologii, platforme si reforme.

Clasa politica din Romania seamana cu bucataria romaneasca. Politicienii sunt ca niste sarmalute, plini de pasta de carne grasa, aceeasi la fiecare, si infasurati cu grija in varza bine-mirositoare. Dar noua ne plac sarmalutele, de ce sa vrem sa le schimbam? Chiar daca de fiecare “sarbatoare” au acelasi gust, cu mai mult sau mai putin piper (da, mama, imi plac sarmalele facute de tine). Nu le schimbam, de aceea avem sarmalute iarna (lasa ca vedeti voi la Alba-Iulia, pe intai decembrie) si mititei vara, la locale si europene.

Deci, de ce ma voi trezi la 8 dimineata intr-o zi de duminica, de ce voi pierde 5 ore din timpul meu mai mult sau mai putin liber pentru aceasta pasta imbracata in varza? Ca sa nu o mai am in fata si data viitoare, ca sa dau peste nas bucatarilor. De aceea il voi vota pe Remus Cernea. Nu pentru ca este un candidat bun. Nu este, si stiu ca oricum nu are sanse. Nu pentru ca are plete si e roacar, putea sa fie si chel si cu un ochi mai mic, fix la fel de simpatic imi era. Nu pentru ca e verde, nu pentru ca sta cu parintii, nu pentru ca nu si-a ridicat diploma de la Facultatea de Filosofie. Doar pentru ca nu e pasta de mici pe gratarul stim-noi-cui (da, Bunicuta gateste bine). Pentru ca un vot pentru el are o utilitate marginala mai mare decat pentru unul din favoriti – votul sau absenta mea de la vot n-ar face vreo diferenta. Pentru ca un vot pentru el are un mesaj. Un mesaj electoral. De la noi la ai nostri. Vrem sa va schimbati!

De asta votez.

Popularity: 66%

Mare parte din oamenii pe care ii stiam pe cand incepusem sa stiu oameni se laudau ca vorbesc limbi straine. Ca se descurca mai bine decat oricare din vecinii nostri, mai ales decat bulgarii sau sarbii. De aceea, am crescut cu o impresie destul de pregnanta ca atunci cand romanii merg in strainatate nu se inteleg cu localnicii pentru ca aia nu stiu engleza, si ca Romania este una din tarile cu cei mai multi vorbitori de engleza din Europa, desigur, cu exceptia britanicilor. In plus, bunicii stiu rusa, parintii o mai rup si pe franceza si pe germana, telenovelele ne-au invatat spaniola, italiana stim deja, ca e doar putin mai imbarligata decat moldoveneasca noastra, ce mai, daca ar muta Bruxelles-ul si Strasbourg-ul la Cuca Macaii, s-ar intelege om cu om pe toate felurile de vorbire alminteri tare ciudate.

Romanii stiu atat de multe limbi straine pentru ca romanii sunt oameni, si nu statistici. Daca ar fi statistici, in 2005, doar 29% din ei ar fi putut vorbi engleza in mod fluent, 24% franceza si 6% germana. In total, mai mult de jumate nu s-ar descurca in nicio limba straina, si doar 6% ar fi cu adevarat poligloti, cunoscand trei limbi straine, in conditiile in care media europeana pentru poligloti era aproape dubla. Totusi, nu suntem cei mai inapoiati, fiind pe locul 23 din 27 la talentul la engleza, si pe locul 21 in clasamentul general.

Invatatul de limbi straine este important pentru 92% din europeni, conform aceleiasi statistici. Uniunea Europeana are 23 de limbi oficiale, la care se adauga luxemburgheza si turca (limbi oficiale in Luxemburg si respectiv Cipru, dar care nu au fost acceptate ca limbi oficiale UE). Totusi, in majoritatea contextelor internationale care presupun participanti vorbitori de limbi diferite, engleza este limba preferata. Comisia pentru Multilingualism, de care probabil ati mai auzit din pricina domnului Leonard Orban, a comandat o sesiune de discutii din care sa reiasa necesitatea multilingualismului. Standardul propus de grupul Maalouf este de doua limbi straine de persoana, dintre care una de circulatie internationala (de pilda, engleza sau mandarina), si cealalta, o limba adoptiva, precum finlandeza, irlandeza sau malteza, dupa placul fiecaruia. Aceasta recomandare are multiple implicatii:

• cooperarile bilaterale vor fi mult mai usoare, intrucat discutiile se vor purta in limbi materne, nu in limbi neutre;
• citat aproximativ din Raportul Maalouf: “pentru a cumpara ceva, orice, o limba internationala este suficienta. Pentru a vinde, in schimb, trebuie sa vorbesti pe limba clientilor”. Acest argument este demonstrat in fiecare zi – companiile sunt cele care isi fac reclama pentru produse si servicii, cele care organizeaza puncte de desfacere, nu clientii sunt cei care cumpara spatiu publicitar spunand ca vor sa cumpere, de exemplu, o masina noua de la o fabrica de automobile;
• limba adoptiva nu ar trebui perceputa ca o limba straina, ci mai degraba ca o a doua limba materna – implicand cunostiinte despre cultura, geografia, istoria si oamenii care traiesc prin intermediul acelei limbi;
• sistemul educational ar suferi niste modificari, as zice, pozitive – pentru ca in teorie, fiecare limba adoptiva ar trebui sa fie disponibila oricarui cetatean, dar practic sunt foarte putini profesori de lituaniana, de exemplu, o mare parte din procesul de invatare va avea loc pe internet, cu ajutorul resurselor virtuale;
• populatia imbatranita va avea o noua ocupatie, si poate chiar noi intrebuintari. Ma refer la cele consumeristice (un pensionar poliglot are mari sanse sa fie un pensionar globe-trotter, adicatelea consumator);
• o mai buna circulatie a fortei de munca in functie de necesitatile strategice;
• si altele care imi scapa acum.

Dupa parerea mea, acesta este un capitol la care romanii pot recastiga din terenul macinat de combinele socialiste. Desigur, nu putem sari imediat in carca Suediei, unde 90% din populatie stie bine engleza, sau in cea a luxemburghezilor, unde 69% din populatie stie trei limbi straine, dar putem fi poliglotii Europei de Sud si de Est. Este nevoie doar de infrastructura (profesori pentru cateva limbi circulate, pretutindeni), implementare (prima limba straina introdusa cel tarziu in clasa intai, a doua cel tarziu in clasa a patra) si implicare (proaspetilor parinti li se poate sugera, poate in contextul asigurarii unor avantaje speciale, sa vorbeasca si in engleza, germana sau franceza cu pre-scolarii lor).

Tu ce crezi?

Sursa date (pdf). Raportul Maalouf (pdf). Sursa foto.

Popularity: 13%

Am avut placerea, in ultimul timp, sa privesc destul de des inapoi in istorie. Nu am putut sa nu remarc cum pretentiile societale au crescut in concordanta cu dezvoltarea politica. La inceput, tot ce trebuia sa faci era sa te nasti in familia potrivita. Apoi, pe langa o familie care sa te intretina, trebuia sa ii stii filosofi si vreo limba straina. Studiile universitare au intrat si ele in moda ceva mai tarziu. Oamenii au inceput sa isi faca CV-uri, sa dea probe si interviuri. De curand, la acestea s-au adaugat si scrisorile de intentie si un portofoliu. Este important pentru angajatorii de astazi sa vada ca ai experienta, sa afle ce stii sa faci (nu doar ce stii), sa vada ca esti deschis si pregatit de orice, ca te dezvolti si prin joaca si nu doar prin munca. Read the rest of this entry

Popularity: 22%

Ar fi superfluu sa incep sa fac comparatii intre politicile economice si financiare ale Romaniei si Germaniei, insa nu pot sa nu ma gandesc ce ii motiveaza pe germani sa fie, ei bine, nemti. Cum isi fac ei treaba cu precizie inumana, fara scrupule, fara remuscari si, mai ales, fara gres*.

As putea face comparatie intre portarii nostri si portarii lor. Imi aduc aminte de tipul ala mic, mereu cu fes pe cap, care bantuia in jurul intrarii profesorilor, in liceu. El avea putere decizionala asupra ta, mai ales daca nu aveai carnetul, legitimatia sau mai stiu eu ce substitut de matricola ne mai dadeau. El iti spunea pe unde sa mergi, si era de neclintit. Dar, pe langa asta, facea cumparaturi pentru persoanele “alese” sau spala cu abnegatie masina directoarei, ori de cate ori era cazul. Chestiuni in mod sigur neincluse in contractul de munca.

Portarii lor nu emana amatorism. Stiu exact ce au de facut, si nu fac altceva, oricat de mult ar friza logica. Patruleaza la fel tot timpul, sting la fel lumina in locurile comune pe timp de noapte, chiar daca esti sau nu acolo. Daca ai vreo problema, te pot ajuta. Nu trebuie sa fii profesor ca sa iti cheme un taxi sau ca sa vina sa vada ce fel de griji in ceea ce priveste securitatea ai avea. Portarii lor au asigurat paza la White Sensation-ul nostru la costum. Costum alb, cu pantaloni si cravata la fel de albe.

Cata glorie sa existe in aceasta ocupatie (ca nu mi-ar placea sa ii spun meserie) de portar incat sa te asortezi evenimentului pe care, in fapt, il pazesti? Cata demnitate sa infofolesti in jurul braului incat sa fii o umbra mai consistenta in spatele pericolelor inerente unei societati? Nu mai conteaza, cand esti platit asa cum trebuie. Va rog sa urmariti in imaginea alaturata ce am cumparat din banii pentru 6 ore de serviciu deloc pretentios din punct de vedere intelectual. Cu salariul pe care il primeam asta vara in acelasi interval de timp, ma indoiesc ca as fi putut achizitiona macar rotile de la skateboard. De ce exista diferenta asta?

*N.B.: fireste, sunt si aici persoane care ar putea sa fie mai eficiente, informative sau flexibile, dar probabil ca toti sunt imigranti care inca nu au apucat sa se acomodeze cu sistemul.

P.S.: Pe cand ma intorceam intr-o dimineata de sambata din oras, la ora 7, in cladirea administrativa lumea era deja la cafeluta. Sambata. La 7 dimineata.

Popularity: 10%

Desi sunt destul de multumit de nivelul meu de germana, mai tot timpul am intampinat (mici) probleme de comunicare cu reprezenantii tarii mele gazda. De aceea, astazi, la 5 dimineata, nu am fost foarte entuziasmat la gandul de a comanda un taxi si apoi de a produce jumatate de ora de conversatie de nivel de taximetrist de noapte, dar in a treia mea limba.

Am fost foarte surprins sa aflu ca, pe langa ca a sarit foarte repede sa ma ajute sa ii raspandesc hardabaia in portbagaj si pe bancheta din spate, tipul ar putea face de rusine jumatate din studentii de la o universitate cu predare in limba engleza (adica Jacobs) cu felul in care vorbea limba lui Shakespeare. Astfel, am vorbit despre diferentele gramaticale intre limbile anglo-saxone, am aflat despre considerentele lingvistice si pedagogice datorita carora tari precum Olanda, Norvegia sau Danemarca sunt atat de potente in exprimarea fluenta in engleza, dar si despre metodele corecte de a aduce binecuvantarile unei limbi straine pustilor germani de pana in 15 ani (pentru ca, am uitat sa mentionez, cand nu este taximetrist de noapte, domnul nostru da meditatii la engleza copiilor de varsta gimnaziala si liceala). In plus, am discutat de considerentele socio-economice pentru care limba engleza primeaza in mediul business, academic si universitar din Elvetia, in dauna germanei, francezei sau italienei locale. Cu alte cuvinte, am discutat cu un taximetrist, pe o limba care nu este a lui, material pe care l-am revizuit in cadrul unuia din cursurile universitare de anul doi, si am aflat lucruri noi.

Un alt subiect pe care a digresat domnul nostru a fost capacitatea televizorului sau Internetului de a constitui unelte de invatare pentru copii si adolescenti. Dintre concluziile care mi s-au parut interesante, as cita (aproximativ): “Televizorul si Internetul ii fac pe cei prosti si mai prosti, si pe cei destepti cei mai destepti” si “Din toata informatia care este pe Internet, cel mult 5% este cu adevarat de folos pentru vreun scop sau pentru rezolvarea unei probleme. Trebuie doar sa stii unde si cum sa cauti“. Desigur, dupa aceasta paranteza si inainte de a ajunge la destinatie, a revenit la discutia initiala, cu o concluzie desteapta (pe care, spre rusinea mea, am uitat-o – am fost entuziasmat de discutie chiar si in conditiile lipsei unei incheieri).

Din pacate, din momentul in care am pus piciorul jos in autogara internationala din Bremen, nu a durat mult sa revin si la figurat cu picioarele pe pamant. Am intrat in vorba cu cativa romani (cel mai probabil muncitori necalificati) care asteptau sa se intoarca acasa, si care au fost foarte surprinsi sa afle ca nu sunt aici la munca, ci la universitate, si care erau foarte creativi in a inventa injuraturi si acuze nemtilor care “nu stiu sa vorbeasca”. Romanii nostri pareau foarte mandri ca stiu sa se inteleaga cu un alt om doar in romana, si ar fi militat cu bucurie ca nemtii sa invete romana pentru noi.

La felul cum se prezinta sistemele educationale in cele doua tari, este mult mai probabil sa li se indeplineasca lor dorinta decat sa ajungem noi, romanii, cu adevarat cetateni europeni. Asta in conditiile in care nici scolile lor nu sunt perfecte.

P.S.: am avut placerea de a face o scurta vizita sudului peninsulei Yutlanda (Danemarca) in primavara, cu un grup mixt de romani si germani. Ne-am inteles cu localnicii (danezi) in germana. Daca acestia corespund tiparului prezentat de soferul meu de dimineata, dar si de ceea ce vad eu pe internet in comunitatile lor locale, atunci pot spune cu usurinta ca un danez obisnuit nu are probleme in a vorbi cu nemti sau englezi pe limba lor. Nu mai spun de vecinii scandinavi.

Popularity: 11%