Zborul din Budapesta (unde aveam escala) catre nordul Germaniei a fost amanat trei ore si apoi amanat cu totul, iar noi (patru studenti si doi adulti alminteri tare simpatici) ne-am asezat la coada sa ne preschimbam biletele. Dupa inca sase ore de picoteli si frustrare, ni s-a confirmat ca zborul va avea o intarziere totala de 34 de ore, si ca din partea lor, si anume a companiei aeriene Malev, li se fix rupe unde ne petrecem noaptea in desertul alb care devenise Budapesta. Este de mentionat aici a gestionat extrem de prost situatia, desi Ferihegy, aeroportul din Budapesta, ar trebui sa fie fieful natural al ungurilor de la Malev, Lufthansa, de exemplu, a scapat mai repede de coada imensa si a impartit cu generozitate sticle de apa si sandvisuri clientilor napastuiti.

Drumul dinspre aeroport spre oras a fost deosebit prin aceea ca a demonstrat radacinile spiritului antreprenorial unguresc – foarte foarte multe initiative axate pe erotic sau stabilimente asemanatoare cu firme luminoase – iar totul culmina cu o piata de pe bulevardul Jozsef Korut, unde ceasul rotativ imens era impanat cu reclame generale, anuntand mandre ca, pe o raza de 200 de metri, in toate directiile, se gasesc “Sex Shops”.

In cele din urma am ajuns intr-un hotel de pe strada Victor Hugo, cu un mosulet simpatic la receptie, care ne-a promis pat, baie in camera si internet la discretie pentru numai 20 de euro pe noapte. Si trebuie spus ca nu lipseste nimic – de la internet wireless pana la cuptor cu microunde, de la televizor cu zeci de posturi unguresti pana la un mini-seif. Si patul, oricat de tare ar fi, este extrem de imbietor dupa 36 de ore de nesomn. Noapte buna!

Sunt curios ce servicii intra in aceasta suma, pentru ca acum doi ani aceeasi suma a avut facilitati deosebite, printre care camera comuna (in celelalte era prea frig, asa ca s-a dormit claie peste gramada), tutoriale de facere a focului folosing motorina, fag, brad, servetele, foehn si o usa (!) si incalzire la supa la plic.

Daca voi avea internet, acest articol va fi updatat periodic, cu starea vremii, nivelul zapezii si al alcoolului. Daca nu, atunci sa ne recitim cu bine incepand cu 30 decembrie. Pentru mine va fi 2010 deja.

Update 1: Ziua 1. M-am inselat in asteptarile mele cum ca aceasta pensiune ar fi in mijlocul nicaierii. De fapt, este la marginea nicaierii. Dupa ce GPS-ul ne-a ratacit vreo ora, a trebuit sa lasam masina la drumul judetean si sa urcam bagajele si mancarea (adica bautura)  manual, vreme de 700 de metri inzapeziti. Dupa o oala uriasa de vin fiert si 10 kile de cartofi a caror prajire la doua tigai a durat patru ore, eram din nou fericiti. Asa ca am inceput sa punem chitarile pe vechile hituri romanesti ale unor trupe remarcabil de melodioase, precum 3SE, Andre si toate cele din aceasta categorie.

Ziua 2. Am descoperit netul (eu mai tarziu, ca m-am trezit complet vesel si cu pleoapele dezlipite la 4 dupa-amiaza), si dupa 20 de minute in care mi s-a incarcat aceasta pagina – multumim Orange! – timp destul pentru doua cani de vin si una de vodca, va salut de la marginea Paradisului. Adica de dincolo de gard!

Update 2: M-am intors cu bine. Compilam.

P.S.: apropo. Este grav daca nu am inca planuri pentru revelionul vostru?

P.S.: nu te duce pe paginile posturilor, categorii, taguri si arhive, despre acelea stiu ca nu merg.

P.S.2: acum ar trebui sa mearga totul.

Acestuia din urma nu i-a luat prea mult sa trivializeze premiul, dovedind, inca o data, ca este mai cu pene pe spate decat ar trebui sa inghita publicul romanesc. Sau poate doar a dovedit cat de mult seamana jurnalismul cu prostitutia, dezbracandu-se si facand trotuarul la Piata Victoriei. Toate acestea in onoarea lui Radu Berceanu, fost, actual si viitor ministru.

Este oare o dovada de onoare? Daca da, a cui? A lui Berceanu si Boc ca si-au luat in serios atributiile de administratori si au facut autostrada cea de la mama naibii, mai ales in conditiile acestea vitrege, cu jurnalisti de top amenintandu-i? A lui Badea, ca si-a tinut promisiunea, neincalcand juramantul Hipocritic (!) ce ii defineste meseria? A penelor, acest simbol peren al potentei natiunii romanesti? Sau tot a lui Basescu, cel care e la al doilea premiu consecutiv de politicianul anului (dar si la al doilea mandat consecutiv), care a enervat pe cine trebuie ca sa fie facut cu ou si otet de-i merg fulgii, chiar prin al lui Boc cel drag?

Sau pur si simplu o dovada ca traim in Romania, si asta nu doar ca ne-a ocupat tot timpul, ci inseamna si ca nu avem nici cea mai mica influenta asupra a ceea ce se intampla cu vietile noastre? Serios, cine se dezbraca urmatorul ca sa plece Udrea din vietile noastre? Mitoserule, stai jos ca tu te dezbraci si pentru o Chupa Chups.

Sursa foto. Sursa video.

P.S.: Pentru a face distinctia dintre perioadele cu boc la carma, Base a propus ca noul guvern sa aiba extensia bocx.

Nu vreau sa ma mai intreb ce a fost, ce s-a intamplat apoi, de ce inca asteptam cei 20 de ani ai lui Brucan sa vedem omida asta politica evoluand in sfarsit intr-un fluture frumos. Vreau sa ma intreb doar cum vom vedea aceste momente peste 20 de ani, cum le vor vedea cei care vor auzi despre ele doar de la bunici, vreau sa ma intreb in ce lume vor trai acestia. Sigur, suntem in Uniunea Europeana, dar si Grecia, Portugalia sau mai stiu eu ce alte state falimentare sunt si parca tot nu au atins paradisul. Sigur, nu mai ne dam cu rosii, ci cu portocalii, dar portocaliul este tot prea aproape de rosu in spectru. Sigur, tinerii nostri (adica eu, si altii) se pot plimba pe unde vor si pot invata cum se traieste bine (!) de pe la altii. Dar oare este destul acest progres pe care l-am facut in ultimii 20 de ani sa ne asigure niste 20 de ani luminati in viitor?

Nu stiu ce sa zic, dar o sa ma gandesc cat ma plimb inapoi in tara, si cat vad pentru prima jumatate de ora meleagurile natale. Revin.

P.S.: acasa nu s-a schimbat mai nimic din ce stiam eu. Pasajul de la Baneasa este operativ, pasajul rutier de la Unirii a fost renovat dar nu s-a schimbat prea tare, iar pasajul de la metrou de la Unirii a fost renovat si acum pare extrem de kitchos.

O sa mai updatez articolul asta cu una-alta cand ma plictisesc de distrus teme de wordpress.

P.S. (15 decembrie): nici dupa 5 zile nu m-am plictisit de distrus teme wordpress, drept pentru care nici n-am mai updatat, nici n-am modificat tema dupa dorinte. O sa fie, la un moment dat, niste statistici aici.

Am ales democratic, in pofida marlaniilor facute in campania electorala (nu, domnule, un dos de palma dat unui obraznic nu este o marlanie mai mare decat o palma zdravana data atator revolutionari timisoreni si urmasilor lor, dar cine mai numara?), in ciuda campaniilor electorale pe fata facute de o televiziune sau alta, impotriva mogulilor, impotriva Elenelor atat de iubite si des invocate. Presedintele ales va fi investit in functie, si va incepe sa lucreze pentru binele colectiv al romanilor, asa cum au facut toti predecesorii lui. Binele meu individual nu conteaza, si nici ca va fi afectat in mod evident de presedintele in exercitiu. Cu atat mai putin de diferenta dintre perdant si invingatorul de astazi. Invingatorul de astazi.

Victoria de astazi a invingatorului de astazi transcede ceva mai multe planuri temporale. Isi are radacinile in comunism, si nu pentru ca ar fi vreun pui de comunist el insusi (in mod coincidental, este), ci pentru ca oranduirea sociala de atunci inca mai influenteaza intentiile de vot ale catorva milioane de romani. A crescut catinel cu reinstaurarea vasalitatii, ai carei tartori sunt denumiti generic baroni locali. Varfurile jnepenisului astfel crescut sunt cu adevarat mogulice, avand in vedere ca laboratorul multimedia si sauna unuia din prezidentiabili apartin unor persoane bine plasate in lantul socio-trofic. Victoria de astazi a invingatorului de astazi nu apartine clasei muncitoare, burgheziei, taranimii sau nobilimii, ci pur si simplu apropiatilor sai. Pentru ca noi, astialalti, astia micii, nu primim schimbare. Desigur, daca nu ne dau afara, cum previziona Patriciu la un moment dat.

Deci nu va panicati. Nu e totul pierdut. Nu emigram cu totii, asa cum se vorbea si dupa turul intai din 2000. Din nou, nu o sa se schimbe nimic esential. N-o sa fie mandarinele mai rosii de maine, si nici nu o sa reapara buticuri care dau abonamente la subventii agriculturale la fiecare colt de strada. N-o sa fie alimentarele goale si nici nu o sa cumparam alta flota. N-o sa se faca Udrea bruneta si nici Vanghelie intelectual. O sa gasim periodic porecle dragute pentru noul presedinte, o sa ne suparam tot cam asa de des, o sa bem si multi o sa spargem chiar ouale lui Nastase de Paste. Ca doar nu au alt gust, ci doar alt marcaj.

La fel si Romania – nu are alt gust, ci doar alta eticheta. Habemus presidente. Asta conteaza, ca el trebuie sa munceasca sa ne scoata tara la liman. Nu noi. Nu?

P.S.: eu nu am fost la vot. Asta nu inseamna ca nu voie sa comentez deciziile, strategiile si personajele. Banii cu care contribui prin taxe la buget sunt cei care imi dau voie.

P.S.2: am scris tot ce este mai sus fara sa stiu cine a castigat postul de presedinte, iar acum speculez ca este Hre Ili Geoana.

P.S.3: articolul trebuia sa intre un pic dupa momentul zero, dar fix la momentul zero, un cetatean bine-intentionat ne-a taiat tuturor netul. Sa traim bine, zic, cat mai traim, ca nici afara nu e doar lapte si miere. Multumesc lui Mihai pentru ca a facut acest mesaj posibil.

P.S.4: la un sfert de ora de la primul anunt oficial BEC, imi vine in minte doar “duios Base bricul Mircea conducea”. Sau, dupa cum spune @nwradu, ne-am trezit, literalmente, inca cinci ani cu Base presedinte.

Cu Romania nu am impartit nimic, la nivel personal. Romania este o parcela de teren in forma de peste aschilambic, in care majoritatea oamenilor vorbesc o limba de mare circulatie locala, condusi fiind de un set de mentalitati balcanice, de cele mai multe ori in sensul rau al cuvantului. Desi sunt in strainatate, nu am plans in mod special dupa tara mea ieri. Nu mi-a fost mai dor de Romania. Mi-a fost dor de casa, de dulapul de haine murdare din baie, de ghivecele in care dadeam cu piciorul cand ieseam din lift noaptea, de vecina de deasupra o tipa misto pe care o stiam, dar nu am nevoie de aniversarea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918 (asa cum a fost decis in 1990 de o persoana deloc draga mie si altor milioane de romani) ca sa fiu mai nationalist, mai mandru, mai ancorat in meandrele concretului.

Pentru mine, Ziua Nationala a Romaniei n-a mai fost o zi libera, cum era acasa, nu mi-a mai aratat defilarea dintre Casa Scanteii si Arcul de Triumf sau dansuri populare. N-am mancat ciorba (acasa mancam oricum, nu ca era ocazie, ci pentru ca asta era in frigider toata saptamana). In schimb, am vazut oameni. Am vazut lume in strada, dar nu ca sa admire parada militara, ci ca sa injure pe unul sau pe altul – dintre candidati. Am vazut manipulare, am vazut incrancenare, amintiri, paralele si scandari. Am vazut politica in toata esenta ei. Balcanica. N-a mai fost bataie rupta din rai, n-a mai fost viol, a fost doar o ponegrire constienta a amintirilor. Just, nu sunt amintirile mele, dar sunt amintirile romanilor, ale Romaniei, ale simbolurile pe care le promovam, cica, in fiecare an, de Ziua Nationala. Exact opusul s-a intamplat ieri, si nu a facut decat sa imi justifice atitudinea. O zi nationala in care liderii societatii actioneaza impotriva simbolurilor nationale (parerea mea subiectiva, simte-te liber sa arunci cu tomate, ca sa nu zic rosii) este o zi care nu merita sarbatorita, asa cum o zi de nastere in care iti amintesti doar ca esti un pic mai aproape de moarte se petrece cel mai bine dormind.

Cu fiecare zi esti mai aproape de moarte, asa cum in fiecare zi esti roman, sau ce natie esti. Aniversarea zilei de nastere si ziua nationala ar trebui sa fie doar simboluri ale unor simboluri (existenta noastra, ca si fiinte cerebrale, este extrem de codata), si prilejuri de bucurie. Daca nu e, nu cerem.

Asa mi-am petrecut eu sfarsitul lumii Ziua Nationala.

Sursa foto.

]]> http://radu20.com/societate/cum-mi-am-petrecut-ziua-nationala/feed/ 5 http://radu20.com/societate/vorbesti-electoreza/ http://radu20.com/societate/vorbesti-electoreza/#comments Fri, 27 Nov 2009 15:14:14 +0000 Radu http://radu20.com/?p=331 Buna ziua, si bine ati venit la prima lectie interactiva de electoreza. In urma acestei prime sedinte, veti sti ce inseamna electoreza, la ce este folosita, precum si primele notiuni de vocabular. Intregul curs va fi gratuit si disponibil pe toate caile media. Acesta e una din putinele lectii online disponibile in limba romana, iar majoritatea celorlalte sunt obligatorii si spontane.

Ce este?

Electoreza este un limbaj non-scriptic intrasocietal, cu folosinta ciclica. Unii teoreticieni* afirma ca electoreza este mai mult o stare sociala decat un instrument de comunicare. In general, electoreza este o limba bazata pe actiune si reactiune, impartind comunitatea lingvistica in doua: alergatori** si alegatori. Astfel, instantele de comunicare in electoreza au doua parti, definite dupa cum urmeaza:

1. actiune – situatia de comunicare in care alergatorii se adreseaza alegatorilor prin mesaje subliminale, amenintari, mititei, platforme program (invechit), dar si meta-limbaj, indeosebi aruncare de noroi.
2. reactiune – situatia de comunicare in care alegatorii preiau mesajul alergatorilor si il transforma in voturi entuziasmate (exemplu: “Il votez pe Vadim, este singurul in stare sa schimbe mafia, nemernicia si hotomanii!”) sau in voturi deznadajduite (exemplu: “Stampila-m-as pe voi!”) . O forma acceptata de reactiune este absenteismul electoral, de la care pensionarii se abtin cu o indarjire inexplicabila.

In mod normal, dupa faza de reactiune, ciclul se reia. Insa, in varianta romaneasca de electoreza, reactiunea este in mod normal urmata de inactiune.

De ce se foloseste?

Electoreza se pune in functiune acolo unde alte metode de comunicare dau gres, dand greutate unor momente irelevante decisive din viata unor societati, conform statisticilor si declaratiilor, democratice. Faptul ca electoreza este o limba incarcata de simboluri si interpretabila pana la cel mai inalt nivel o face mai potrivita pentru situatiile comunicative ivite spre sfarsitul ciclurilor electorale. In unele parti ale lumii, electoreza a fost inlocuita cu raporteza, o limba prin care se analizeaza date ale guvernarii si se fac planuri bazate pe fapte si obiective. Totusi, electoreza este mai populara din cauza ca este mai populara (!).

Nefolosirea electorezei este ilegala in Romania, iar luna urmatoare se implinesc 20 de ani de cand ultimul alergator de real succes a fost executat pentru ca a folosit alte metode in afara electorezei pentru a isi pastra puterea politica.

Notiuni de vocabular

Sondaj – s.n., barometru al unei opinii private facut public drept suma mai multor opinii private in schimbul unei sume mari de bani. Sondajul este un concept eterogen (adica generat in eter) care explica sperantele nerealiste ale alergatorilor.

Mariaj – s.n., intelegere politica prin care participantii jura, in principiu, sa intretina contacte sexuale doar cu membri extraconjugali ai societatii civile. Mariajul este o garantie (temporara) ca participantii nu o sa si-o traga unii altora pe la spate.

Trucaj – s.n., actiune politica legitima prin care categorii societale nefavorizate (exemplu: copiii) primesc ajutoare si cadouri (exemplu: pumni). Un sinonim pentru trucaj este “arma mogulica”.

Pasaj – s.n., metoda de capitalizare a proiectelor infrastructurale prin care termenele limita sunt mutate, din intamplare, la o saptamana inainte de alegeri. Nu toate proiectele trebuie sa fie neaparat pasaje pentru a putea fi definite de acest termen, chiar si tronsoane din autostrada Transilvania sunt acceptabile.

Note de subsol

*unii teoreticieni – adica io.

**alergator – termen barbarizat din englezescul “running for office”, sub auspiciile proverbului romanesc “lenesul mai mult alearga”.

P.S.: prin “lectie interactiva” inteleg ca trebuie sa contribui si matale, cititorule. Prin comentaj si raspandaj.

Avem un nou duel intre Nastase si Basescu, doar ca intre timp Base a renuntat la suvita si Nastase a mai slabit (edit: mi se sufla in casca cum ca de fapt nu Nastase, ci Geoana candideaza. Imi cer scuze pentru concluzia pripita, nu i-am putut deosebi dupa discurs si atitudine). Base a reusit sa ne deziluzioneze, pe deasupra, in timp ce PSD-ul a primit doar bucatele micute de ciolan.

Oricat de aproape m-as uita in trecut, viitorul tot sumbru mi se pare. Il vad pe Iliescu cu par, sau pe Iliescu cu par acoperit de casca de miner. Il vad pe Vacaroiu, dar nu foarte clar, ca eram cam mic pe vremea lui de glorie (dar nu-i nimic, ca nici el nu m-ar vedea prea clar). Ii vad pe Constantinescu si pe Ciorbea, pe pesedisti suflandu-l in sus, de la spate, pe la spate, pe Vadim, il vad pe Nastase. Imi aduc aminte de guvernarea PD-PNL. Imi aduc aminte de guvernarea PD-PSD. Imi aduc aminte de guvernarea PSD-PNL. Care n-a fost, dar pe care pot sa o vad aievea mult prea usor. Nu stiu daca are de a face cu videoclip-ul lui jeg, pe care l-am descoperit pe Twitter (imi pare rau, chiar nu mai stiu de la cine), dar chiar nu vad nicio schimbare la orizontul Romaniei. Romania inca e, si o sa mai fie, ca in visele lui Becali, ca soarele de pe cer. Dar noaptea.

Schimbare in Romania nu ar fi fost nici daca ar fi fost ales Remus Cernea sau Ninel sau Manole. Poate nici macar daca ar fi fost ales Vadim, nu stiu cat de mare este puterea de anihilare a Parlamentului vis-a-vis de un presedinte extremist. Dar cand fix aceleasi fete vor face fete-fete pe toate canalele puterii, ne vom aminti ca este un capitol la care batem, interminabil, pasul pe loc. Si totusi, noua generatie (nu partidul, oamenii adevarati), cei care in alte tari propulseaza partide verzi pe pereti parlamentari, unde sunt? Au votat toti cu Crin, care acum voteaza cu Geoana, care ar vota, precum in bancul cu #obabaiese, pe Iliescu, cancerul democratiei romanesti? Asteptati-va, deci, la un presedinte cel putin bilingv (da, asta chiar ne lipsea) – si, ocazional, pe la dezbateri, bigot, – intr-un sistem ideologic bisexual (ca altfel nu pot califica alianta electorala dintre PSD si PNL), cu parlament bicameral (normal, cade Basescu) si multe almanahe in biblioteca, care o sa traiasca bine. Desigur, la almanahe ma refer.

O tara avem, si p-aia o dam dracului. Oribil.

Asadar, nu conteaza prea tare pe care il povestesc, tot acolo ajungem. Este vorba despre o poveste pe trei planuri, cu trei forte deflagrante, fiecare mai violenta si mai vicleana decat cealalta. Pe de-o parte, avem o entitate – sa le zicem G, de la Jews (!) – care a controlat lumea in care traim practic din timpurile memorabile (adica alea de care ne mai aducem si acum aminte, cu cozi, apa rece si libertate putina). In urma cu cativa ani, totusi, un proces de epurare a inceput, asa ca acestia au fost indepartati de la conducere, atotputerea, omniprezenta si omniscienta fiind preluata de o noua figura, un conducator adevarat, un carmaci, un Fuhrer – un Beligerant adevarat, deci ii spunem B. Sigur, puterea si asuprirea nu poate cadea in mainile unei singure persoane care sa manevreze toate sforile, ceea ce a dus la o rezistenta destul de rebela (mai pe gustul tinerilor, s-ar zice). Un fel de echipa de soc. Cand eram mai tanar, imi placeau foarte mult serialele cu justitiari precum acestia, sau precum A-Team. Eforturile reprezentantilor lui G de a recastiga statutul de conducatori de facto ai societatii sunt palide (date cu prea mult fond de ten?) si dezorganizate. Desigur, spre deosebire de A si B, care sunt mai pragmatici, mai insetati de sange, G are in spate o religie care ii uneste pe ai sai sustinatori si membri. Pe de alta parte, lupta lui A impotriva lui B este foarte precisa, cu un scop clar si continut arar diplomatic. B are datoria morala* de a se opune acestor forte, si isi foloseste intreaga capacitate propagandistica si referendunuptiala** pentru a isi mentine suprematia. Dupa tirul sau asupra celor cam 300 de dusmani de moarte, A si G ii refuza placerea premierului premierei.

Am concluzionat, dupa urmarire, ca nici unii dintre A, B si G nu sunt baietii buni, dar fara ei n-am fi avut acest spectacol. Este destul de probabil ca al treilea Reich*** sa continue, dar vazand alternativele (mai ales pe G), n-ar fi chiar asa de rau. Asta nu inseamna ca e bine. Gruparea lui A o fi formata, teoretic, din elita, dar nu sunt la fel de raspanditi pretutindeni, chiar si prin cele mai rurale zone, precum oamenii lui G, si nici la fel de disciplinati, aproape nemteste, ca loialistii lui B.

Eu cred ca il prefer pe pletos. In filmul asta am vazut oameni scalpati, dar pletosul n-a jucat, din fericire pentru el – a scapat cu pleata intacta, deci s-a transformat in preferatul meu – cel putin pana la partea a doua a filmului de succes international Inglourious Basterds (in care pletosul tot nu va juca), pentru al carui titlu propun sintagma de Dishounest Dickhaeds. Care vine (de) luna viitoare, chiar in ghetutele tale.

* morala, da intr-adevar un punct interesant de discurs narativ in cadrul desfasurarii actiunii. Chiar mi-ar placea sa vad un Tarantino in care Tudor Chirila este singurul care supravietuieste, sa fie asa, model.

** referendunuptiala. Un cuvant pe care l-am inventat eu. Inca ma mai gandesc ce inseamna.

*** al treilea Reich. Am putea spune ca primele doua ar fi cele ale FSN si respectiv CDR.

P.S.: Tu cu cine votezi? Va fi un vot pozitiv sau un vot negativ?

Sursa foto 1, 2.

Ma astept ca turul doi de scrutin sa ii gaseasca in lupta cap la cap pe Basescu si Geoana. Antonescu este sustinut mai ales de cei care nu merg la vot (plus blogatu), zice-se intelectuali. Adica nu destui. Oprescu a risipit din increderea pe care o aveau bucurestenii (si prostituatele, prezervativul ala spart nu prezinta prea multa incredere) si nu a castigat prea mult din simpatia celorlalti. Kelemen Hunor se va inscrie in tendinta rezultatelor istorice ale candidatilor unguri cand se lupta pentru un post unic (succesul lui Frunda este privit cu alti ochi de cand cu scaunul obtinut de EBA). Vadim, Becali. Cernea si ceilalti. (E nevoie de propozitii intregi pentru a justifica parerea mea in ceea ce priveste sansele lor? Desi ar fi o chestie sa mai prindem un Vadim in turul doi.)

Saptamana patimilor este ultima saptamana de post si campanie. O perioada decisiva, probabil cu dezvaluiri incendiare. O saptamana in care vom afla, din nou, cat de nemernici sunt ceilalti, dar nimic despre strategii realiste de implementari ale programelor. Celor din agricultura le va fi mai bine, profesorii o sa aiba din nou bani de paine iar tinerii vor primi, in sfarsit, bani de Pepsi. Nu vom mai fi furati, nu vom mai fi mintiti. Pentru ca asta e ultima saptamana in sistemul ticalosit din ultimii ani, este saptamana patimilor.

A treia decada post-comunista este dupa colt, si iar o sa il injuram pe Brucan, ca ne-a pacalit cu profetia lui.

P.S.: O analiza care mi se pare foarte pertinenta asupra felului in care te poti exprima la urne este La Coltul Strazii.

Sursa foto.