Zborul din Budapesta (unde aveam escala) catre nordul Germaniei a fost amanat trei ore si apoi amanat cu totul, iar noi (patru studenti si doi adulti alminteri tare simpatici) ne-am asezat la coada sa ne preschimbam biletele. Dupa inca sase ore de picoteli si frustrare, ni s-a confirmat ca zborul va avea o intarziere totala de 34 de ore, si ca din partea lor, si anume a companiei aeriene Malev, li se fix rupe unde ne petrecem noaptea in desertul alb care devenise Budapesta. Este de mentionat aici a gestionat extrem de prost situatia, desi Ferihegy, aeroportul din Budapesta, ar trebui sa fie fieful natural al ungurilor de la Malev, Lufthansa, de exemplu, a scapat mai repede de coada imensa si a impartit cu generozitate sticle de apa si sandvisuri clientilor napastuiti.

Drumul dinspre aeroport spre oras a fost deosebit prin aceea ca a demonstrat radacinile spiritului antreprenorial unguresc – foarte foarte multe initiative axate pe erotic sau stabilimente asemanatoare cu firme luminoase – iar totul culmina cu o piata de pe bulevardul Jozsef Korut, unde ceasul rotativ imens era impanat cu reclame generale, anuntand mandre ca, pe o raza de 200 de metri, in toate directiile, se gasesc “Sex Shops”.

In cele din urma am ajuns intr-un hotel de pe strada Victor Hugo, cu un mosulet simpatic la receptie, care ne-a promis pat, baie in camera si internet la discretie pentru numai 20 de euro pe noapte. Si trebuie spus ca nu lipseste nimic – de la internet wireless pana la cuptor cu microunde, de la televizor cu zeci de posturi unguresti pana la un mini-seif. Si patul, oricat de tare ar fi, este extrem de imbietor dupa 36 de ore de nesomn. Noapte buna!

Familia se strangea in mod traditional pentru a se asigura ca pomana porcului se face in mod echitabil, pentru a imparti o tuiculita proaspata si responsabilitatile agricole din primavara ce urma sa vina. Nu scoteau mana din manusa, nu le pasa nici cat negru sub unghie de miile de stelute de afara, si nici nu faceau mistouri fine la adresa unui mos imbracat in rosu. De aceea eu, la randul meu, am incercat sa nu rapesc din Craciunul nimanui, am evitat sa ofer implinirea tuturor dorintelor (ca atunci cand n-ai dorinte, de ce mai traiesti?) sau prea multa caldura (unii mai si platesc facturi la chestia asta). Sunt sigur ca nu iti va fi Craciunul mai “luminat” daca iti spun eu niste vorbe copiate, poate, de pe la altii. Si daca faptul ca nu ti-am spus tie, personal, cat de mult tin la tine in aceasta zi de Craciun, te-a intristat profund, atunci trebuie sa iti spun ca imi pare rau si ca voi face tot posibilul ca toate celelalte zile sa iti fie mai frumoase.

Asadar, nu va urez un Craciun frumos, pentru ca stiu ca acesta va fi la fel, indiferent de cuvintele mele, dar voi incerca, pe ici pe colo, sa va fac frumoase celelalte zile, in care nu se inghesuie lumea sa va binecuvanteze bucatele de pe masa pana va stau in gat, si in care o astfel de urare sa fie unica si originala. Si sincera.

Sa aveti parte de familie de Craciun!

Acestuia din urma nu i-a luat prea mult sa trivializeze premiul, dovedind, inca o data, ca este mai cu pene pe spate decat ar trebui sa inghita publicul romanesc. Sau poate doar a dovedit cat de mult seamana jurnalismul cu prostitutia, dezbracandu-se si facand trotuarul la Piata Victoriei. Toate acestea in onoarea lui Radu Berceanu, fost, actual si viitor ministru.

Este oare o dovada de onoare? Daca da, a cui? A lui Berceanu si Boc ca si-au luat in serios atributiile de administratori si au facut autostrada cea de la mama naibii, mai ales in conditiile acestea vitrege, cu jurnalisti de top amenintandu-i? A lui Badea, ca si-a tinut promisiunea, neincalcand juramantul Hipocritic (!) ce ii defineste meseria? A penelor, acest simbol peren al potentei natiunii romanesti? Sau tot a lui Basescu, cel care e la al doilea premiu consecutiv de politicianul anului (dar si la al doilea mandat consecutiv), care a enervat pe cine trebuie ca sa fie facut cu ou si otet de-i merg fulgii, chiar prin al lui Boc cel drag?

Sau pur si simplu o dovada ca traim in Romania, si asta nu doar ca ne-a ocupat tot timpul, ci inseamna si ca nu avem nici cea mai mica influenta asupra a ceea ce se intampla cu vietile noastre? Serios, cine se dezbraca urmatorul ca sa plece Udrea din vietile noastre? Mitoserule, stai jos ca tu te dezbraci si pentru o Chupa Chups.

Sursa foto. Sursa video.

P.S.: Pentru a face distinctia dintre perioadele cu boc la carma, Base a propus ca noul guvern sa aiba extensia bocx.

Acum doua secole, putinii aceia care stiau sa scrie puteau comunica in zari indepartate prin scrisori, care ajungeau dupa doua saptamani, in cazurile bune. Acum, ziarul pe care il citim langa cafea la ora 8 dimineata, a fost tiparit la 1 noaptea si deja prezinta unele situatii in mod invechit. Poate ca va exista o vreme cand vom fi conectati noi insine la informatie (daca nu ca in filmul Avatar, poate printr-o metoda similara), ca sa nu ratam niciun strop. Si poate ca tot intravenos o sa savuram si cafeaua ca sa ramana la fel combinatia. Pana atunci totusi, trebuie sa ne descurcam de capul nostru. Acum, poti alege de unde iti vine informatia. De la profesionistii nostri (am nevoie de sugestie pentru ce as putea trimite ca link aici), de la profesionistii lor, de la prieteni sau de la internauti necunoscuti.

Tu de unde iti iei portia de stiri?

Sursa foto 1, 2, 3, 4.

Ce este Twitter?

Twitter este un serviciu de microblogging care permite publicarea de update-uri (tweets) de maxim 140 de caractere. Tweeturile nu raman doar in pagina celui care le publica, ci sunt trimise automat si instantaneu utilizatorilor care sunt abonati la el (followers), cat si motorului intern de cautare care organizeaza tweeturile dupa cuvinte cheie.

Tweeturile pot include linkuri catre poze, videoclipuri, documente, sau orice alt tip de pagina de pe Internet, pacalind, astfel, oarecum, limita de 140 de caractere. Astfel, Twitter este si un canal de promovare, pentru sine sau pentru anumite produse/servicii. Platforma poate fi folosita si pentru comunicarea directa, punand @ in fata numelui utilizatorului cu care vrei sa comunici, din nou in limita celor 140 de caractere. O mare portiune din updateuri adreseaza direct intrebarea prin care Twitter stimuleaza activitatea – What’s happening? (pana de curand, What are you doing?) – si multi oameni spun exact ce le trece prin cap. Nu-i nimic, nu te obliga nimeni sa ii urmaresti pe cei care tweetuiesc de pe veceu.

Serviciul poate fi accesat cu ajutorul unui browser, direct la twitter.com, prin intermediul unei aplicatii pe desktop, asa cum este TweetDeck, sau de pe telefonul mobil, prin internetul mobil sau (invechit) SMS.

De ce Twitter?

Twitter este o pierdere de timp la fel de mare ca orice alta activitate internautica. Este o unealta care imbina rapiditatea comunicarii pe messenger, aura glossy a Facebook-ului si expeditivitatea SMS-urilor. Este un forum pentru discutii globale, prin folosirea #hashtagurilor, un mediu de discutii cu followerii, prin update-urile obisnuite, sau un loc pentru dialog cu o singura persoana, prin @replies. Asadar, din punct de vedere comunicational, se poate spune ca Twitter are doua parti, una prin care trimiti mesaje, si una prin care primesti mesaje.

Mesaje ce se pot primi pe Twitter:

• mesaje de la prieteni
• feedback personal/corporate
• oferte de slujbe/colaborari/stagii de practica
• oferte comerciale exclusive
• cele mai noi stiri, deseori chiar de la sursa, mai repede decat oriunde in alta parte
• compilatii de pareri despre cele mai noi stiri, mai repede decat oriunde in alta parte
• informatii si invitatii despre/la evenimente
• imagini/clipuri amuzante (time-passers)
• mesaje scurte de la celebritatile preferate

Mesaje ce se pot trimite pe Twitter:

• propriile pareri si teme de discutii
• mesaje de promovare persoanala (linkuri catre blogul, picturile, fotografiile, online-shopul, CV-ul etc. proprii)
• mesaje catre prieteni
• mesaje catre persoane cu care doresti sa socializezi
• anunturi de angajare
• cereri de ajutor (nu numai umanitar)
• intrebari practice, cereri de review etc.
• felicitari, urari de bine
• to-do list (cand faci promisiuni in public, iti este mai usor sa te tii de ele)
• difuzare de informatii despre un eveniment in timp real (live-tweeting)

Tipuri de persoane pe care le poti intalni pe Twitter:

• bloggeri
• jurnalisti
• persoane (de la pasionati pana la experti de talie mondiala) din domeniul personal de interes
• actori, cantareti, sportivi sau alte tipuri de celebritati
• viitori parteneri de relatie amoroasa (cunoastem cazuri)
• persoane inteligente pe care vei concluziona ca vrei sa le intalnesti fata in fata
• reprezentanti ai unor companii al caror clienti esti/poti deveni
• reprezentanti politici
• persoane care vor actiona drept filtre pentru informatiile pe care le primesti
• persoane pe care vei vrea sa le ignori

Daca nu erai pana acum convins, si raspunsul tau la intrebarea “De ce Twitter?” ar fi ca vrei sa intalnesti macar un reprezentant al unuia din tipurilor de personalitati de pe Twitter sau daca esti interesat de vreunul din tipurile de mesaje pe care le poti primi pe Twitter, poti sa te alaturi celor cateva mii de romani activi zilnic. Twitter a introdus in urma cu putin timp posibilitatea de a face liste de utilizatori, asa ca, daca vrei, nu iti va fi greu sa gasesti un set de fete fotografe, de moguli online sau de cantareti de hip-hop pe care sa ii poti urmari chiar de la inceput.

Cum se foloseste Twitter?

Una din regulile de aur ale Twitter-ului este aceea care spune ca nu e se cade sa spui cuiva cum se foloseste Twitter, pentru ca fiecare il foloseste dupa bunul plac (n-ai voie sa te iei de cineva care foloseste Twitter ca sa stinga lumina in casa, de exemplu), asa ca nu o sa intru in detalii la capitolul asta. Totusi, exista o asa-zisa tweeticheta, si e bine de stiut ca, in afara cazului in care esti o celebritate de notorietate uriasa, lumea nu prea apreciaza tweeturi de la masa, din pat sau din baie. In plus, incearca sa eviti sa spui cand pleci in concediu, mai ales daca e in combinatie cu ascunzatoarea cheii de rezerva si a cutiei cu valori.

Twitter nu este un loc in care iti scrii gandurile, este un loc in care comunici. Cu cine vrei tu.

Sursa foto 1, 2.

P.S.: daca definitia nu ti se pare satisfacatoare, am mai incercat ceva de genul (dar diferit) aici.
P.S.2: daca definitia ti se pare satisfacatoare, si vrei sa afli mai mult despre cum sa te promovezi pe Twitter, poti arunca un ochi la prietenul Florin Anghel.

P.S.3: daca te-am convins sa incerci Twitter, lasa un comentariu cu @username-ul tau, pentru ca eu, adica @Radu20, sa te pot urmari.

]]> http://radu20.com/media/ce-este-twitter/feed/ 10 http://radu20.com/media/engleza-2-0/ http://radu20.com/media/engleza-2-0/#comments Mon, 30 Nov 2009 21:39:25 +0000 Radu http://radu20.com/?p=342 Chaucer (134?-1400). Shakespeare (1564-1616). Austen (1775-1817). Mari influentatori ai dezvoltarii limbii engleze, ar ramane muti (ar fi greu sa comenteze, totusi, morti fiind de sute de ani) sa afle ca pentru anul 2009, cuvantul cel mai proeminent al limbii in care au trait a fost Twitter. Cel putin asa au decis cei de la The Global Language Monitor, cei care anul trecut au constatat ca cel mai important cuvand din limba engleza ar fi change, sintagma propusa de Obama americanilor. Obama a ramas in top si anul acesta, la categoria nume, devansandu-l la mustata pe Michael Jackson, demonstrand ca negrul ramane noul negru.

(Daca nu stii ce este Twitter-ul si la ce foloseste, nu te speria, mai nimeni nu stie.)

Destul de sus a ramas si sufixul ubicuu (pe care l-ai vazut inca de cand ai introdus URL-ul sau ai apasat pe link) 2.0, fiind al saselea cuvant al anului. Google si-a tras partea leului, punctand de doua ori, prin cloud computing, si respectiv prin numele brandului, pe locul sapte in clasamentul cuvintelor primului deceniu al secolului.

Daca in 2002 cuvantul anului a fost misunderestimate, dublat de numele anului Dubya (in onoarea lui Bush jr.), se pare ca multe s-au schimbat de atunci. Google, Facebook si Twitter sunt la putere, iar Oxford Dictionary a nominalizat unfriend drept cuvantul anului. Cele mai multe neologisme “de grup” au ca radacina Twitter si Obama, iar unul dintre cele mai importante cuvinte din domeniul tehnologiei este hashtag, #-ul care marcheaza subiectele de discutie pe Twitter.

Daca ar fi tanar astazi, probabil ca Shakespeare ar lucra impreuna cu @idevelop la o poveste de dragoste in patru acte retele sociale intre un kenyan si hawaianca. George Orwell ar scrie tratate despre cum are Google prea mult acces in vietile noastre, iar Edgar Allan Poe ar avea cosmaruri cu un corb albastru inghitit de balene. Iar daca limba engleza ar avea SEO, eu as fi in capul listei spunand tweetobama!

Sursa foto.

Romanii stiu atat de multe limbi straine pentru ca romanii sunt oameni, si nu statistici. Daca ar fi statistici, in 2005, doar 29% din ei ar fi putut vorbi engleza in mod fluent, 24% franceza si 6% germana. In total, mai mult de jumate nu s-ar descurca in nicio limba straina, si doar 6% ar fi cu adevarat poligloti, cunoscand trei limbi straine, in conditiile in care media europeana pentru poligloti era aproape dubla. Totusi, nu suntem cei mai inapoiati, fiind pe locul 23 din 27 la talentul la engleza, si pe locul 21 in clasamentul general.

Invatatul de limbi straine este important pentru 92% din europeni, conform aceleiasi statistici. Uniunea Europeana are 23 de limbi oficiale, la care se adauga luxemburgheza si turca (limbi oficiale in Luxemburg si respectiv Cipru, dar care nu au fost acceptate ca limbi oficiale UE). Totusi, in majoritatea contextelor internationale care presupun participanti vorbitori de limbi diferite, engleza este limba preferata. Comisia pentru Multilingualism, de care probabil ati mai auzit din pricina domnului Leonard Orban, a comandat o sesiune de discutii din care sa reiasa necesitatea multilingualismului. Standardul propus de grupul Maalouf este de doua limbi straine de persoana, dintre care una de circulatie internationala (de pilda, engleza sau mandarina), si cealalta, o limba adoptiva, precum finlandeza, irlandeza sau malteza, dupa placul fiecaruia. Aceasta recomandare are multiple implicatii:

• cooperarile bilaterale vor fi mult mai usoare, intrucat discutiile se vor purta in limbi materne, nu in limbi neutre;
• citat aproximativ din Raportul Maalouf: “pentru a cumpara ceva, orice, o limba internationala este suficienta. Pentru a vinde, in schimb, trebuie sa vorbesti pe limba clientilor”. Acest argument este demonstrat in fiecare zi – companiile sunt cele care isi fac reclama pentru produse si servicii, cele care organizeaza puncte de desfacere, nu clientii sunt cei care cumpara spatiu publicitar spunand ca vor sa cumpere, de exemplu, o masina noua de la o fabrica de automobile;
• limba adoptiva nu ar trebui perceputa ca o limba straina, ci mai degraba ca o a doua limba materna – implicand cunostiinte despre cultura, geografia, istoria si oamenii care traiesc prin intermediul acelei limbi;
• sistemul educational ar suferi niste modificari, as zice, pozitive – pentru ca in teorie, fiecare limba adoptiva ar trebui sa fie disponibila oricarui cetatean, dar practic sunt foarte putini profesori de lituaniana, de exemplu, o mare parte din procesul de invatare va avea loc pe internet, cu ajutorul resurselor virtuale;
• populatia imbatranita va avea o noua ocupatie, si poate chiar noi intrebuintari. Ma refer la cele consumeristice (un pensionar poliglot are mari sanse sa fie un pensionar globe-trotter, adicatelea consumator);
• o mai buna circulatie a fortei de munca in functie de necesitatile strategice;
• si altele care imi scapa acum.

Dupa parerea mea, acesta este un capitol la care romanii pot recastiga din terenul macinat de combinele socialiste. Desigur, nu putem sari imediat in carca Suediei, unde 90% din populatie stie bine engleza, sau in cea a luxemburghezilor, unde 69% din populatie stie trei limbi straine, dar putem fi poliglotii Europei de Sud si de Est. Este nevoie doar de infrastructura (profesori pentru cateva limbi circulate, pretutindeni), implementare (prima limba straina introdusa cel tarziu in clasa intai, a doua cel tarziu in clasa a patra) si implicare (proaspetilor parinti li se poate sugera, poate in contextul asigurarii unor avantaje speciale, sa vorbeasca si in engleza, germana sau franceza cu pre-scolarii lor).

Tu ce crezi?

Sursa date (pdf). Raportul Maalouf (pdf). Sursa foto.

Prezentarea a inclus un scurt istoric al companiei, cateva din cele mai remarcabile produse si, partea pe care am prezentat-o eu, de ce sunt atat de smecheri. Pe scurt, prezentarea a subliniat urmatoarele idei:

• Brin si Page, capeteniile Google sunt tare incapatanati si au ajuns sa se contrazica non-stop in primii ani de cand s-au cunoscut;
• Google s-a numit initial “frectia de spinare” (BackRub);
• Google are o gramada de produse misto cu functionalitati destepte;
• Succesul Google poate fi explicat intr-o carte foarte groasa, sau in trei cuvinte simple: Tehnologie, Advertisement, Incredere;
• Ideea Page Rank pentru a valida relevanta paginilor indexate a fost decisiva pentru a castiga majoritatea pietei, impreuna cu simplitatea interfetei;
• Platforma de advertisements care functioneaza a fost decisiva pentru a castiga majoritatea banilor pe care ii face Google (cam 22 de miliarde de dolari pe an, practic un pic peste 3 dolari per locuitor uman al planetei, in fiecare an);
• Reclamele arata aproape exact la fel ca rezultatele cautarii, si sunt apelate in conformitate cu termenii cautati;
• Banii pe care puteau sa ii cheltuie pe promovarea produselor la inceput au fost investiti in imbunatatirea produselor. Calitatea Google a fost povestita, in schimb, pe cale orala, cum ar spune culegatorul de balade din popor;
• Inovatiile repetate au mentinut compania in varful varfului.

Totusi, principalele provocari la care cei de la Google trebuie sa fie atenti sunt pierderea concentrarii, pierderea oamenilor talentati (dar lipsiti de motivatie) si, mai nou, procesele antitrust. Totusi, motto-ul neoficial al companiei este “Don’t be evil”. Sa speram, dara, ca nu sunt malefici si vor pastra in loc sigur toate informatiile pe care le-au adunat despre fiecare din noi in acesti 11 ani in care ne-au facut, incet-incet, dependenti de serviciile lor.

Update: Vlad mi-a atras atentia ca o parte din intruziunile Google pot fi evitate usor. De exemplu, pentru anonimitate in cautarile Google se poate folosi Scroogle, iar pentru a evita botii care iti citesc corespondenta de pe gmail pentru a optimiza relevanta termenilor de cautare, poti folosi… un alt provider.

Ieri a avut loc mult asteptata si mediatizata adunare studenteasca, in care era planuit ca studentii sa isi poata adresa intrebarile arzatoare legate de mediul in care traiesc si invata catre conducerea universitatii. Nu traim in paradis, si, ca o adunatura de indivizi evoluati din punct de vedere social ce suntem, este normal sa fim nemultumiti de problemele mici si mari cu care ne confruntam zilnic.

Adunarea a avut loc in ceea ce se cheama Conference Wing a Information Resource Center-ului nostru (mai pe romaneste, intr-o regiune a bibliotecii in care n-au mai avut ce carti sa puna, asa ca au lasat-o goala), iar organizatorii au supraestimat dorinta studentilor de a lua parte la discutie. Desi cursurile din timpul adunarii au fost anulate, au fost prezenti, din ochi, doar in jur de 170 de studenti (pe scaune ar fi avut loc cam 280). Evenimentul a durat exact o ora, si a debutat cu luarea de cuvant a presedintelui Joachim Treusch, introdus de unul din membrii parlamentului undergrad. In cele 15 minute in care a vorbit neintrerupt, profesorul Treusch ne-a amintit ca suntem o institutie unica in Germania, Europa si chiar in lume, ca cei doar 1200 de studenti pe care ii are Jacobs reprezinta 100 de natiuni in cap, si ca raportul studenti-profesori este de 11:1 (media universitatilor nemtesti este, spune el, undeva pe la 60:1). Alte statistici interesante mentionate sugerau ca un sfert dintre aplicantii initiali ajung la Jacobs, si ca studentii platesc anual, in total, 14 milioane de Euro pentru educatia si cazarea ce li se ofera. Asta inseamna ca media pentru fiecare student este undeva pe la 11.500 de Euro, si ca suntem cea mai slaba sursa de venit pentru universitate, comparativ cu sponsorizarile externe (17 milioane) si fondurile primite pentru proiecte de cercetare (15 milioane de Euro anual). Pe termen lung, universitatea vrea sa obtina 60 de milioane de Euro pe an, pe care sa ii investeasca in educatia a 1500 de tineri, deci costul mediu pentru un program de trei ani ar fi comparabil cu pretul unui Porsche mai de Doamne-ajuta. Totusi, universitatea isi propune sa nu cheltuie mai multi bani pe profesori, ceea ce va duce la cresterea raportului dintre studenti si profesori la 15:1.

Dupa ce a anuntat care sunt noile programe si cat de multi bani primesc ele de la sponsori, s-a trecut la intrebari de la public. Intrebarile au adresat probleme pertinente (nu neaparat cele mai relevante) precum transdisciplinaritatea mai redusa decat aceea cu care se mandreste universitatea, acceptiunea ecologica mai redusa decat aceea cu care se mandreste universitatea, si mancarea de la cantina. Toate intrebarile incomode au fost evitate cu succes de catre domnul presedinte, a carui onoare a fost salvata intrucatva de vice-presedintele prof. Ziegler-Jöns, care a avut cateva raspunsuri informate la intrebarile mai usoare. Totusi, am putut remarca unele citate mai putin potrivite, precum “multe universitati private din Germania au murit in doar cativa ani pentru ca nu erau pe drumul cel mai bun” (aceasta a fost si situatia Jacobs, pe atunci IUB, inaintea interventiei si donatiei mogulului local, regretatul Klaus Jacobs, ala cu cafeaua), sau “niciodata este pe termen scurt”.

Concluzia dupa-amiezei este ca sponsorii dicteaza tot. Canotajul este sportul preferat al administratiei doar pentru ca de acolo vin 80% din sponsorizarile sportive pe care le primeste universitatea. Se introduc programe noi pentru ca exista sponsorizari pentru ele, iar programele care se elimina sunt fie neatractive (pentru sponsori, nu pentru studenti), fie au profesori costisitori. Cel mai nou camin rezidential are panouri solare pe acoperis nu din grija pentru mediu, cunoscand cata risipa se face in multe alte parti, ci pentru ca “da bine”. La sponsori.

Totusi, nu mi-e rusine cu cei care ne pregatesc sa fim “liderii de maine”. O universitate de stat este mult mai putin dispusa la schimbari si mult mai putin preocupata de fiecare student in parte. Poate si din cauza ca nu trebuie sa recupereze atat de multe taxe.

Am fost foarte surprins sa aflu ca, pe langa ca a sarit foarte repede sa ma ajute sa ii raspandesc hardabaia in portbagaj si pe bancheta din spate, tipul ar putea face de rusine jumatate din studentii de la o universitate cu predare in limba engleza (adica Jacobs) cu felul in care vorbea limba lui Shakespeare. Astfel, am vorbit despre diferentele gramaticale intre limbile anglo-saxone, am aflat despre considerentele lingvistice si pedagogice datorita carora tari precum Olanda, Norvegia sau Danemarca sunt atat de potente in exprimarea fluenta in engleza, dar si despre metodele corecte de a aduce binecuvantarile unei limbi straine pustilor germani de pana in 15 ani (pentru ca, am uitat sa mentionez, cand nu este taximetrist de noapte, domnul nostru da meditatii la engleza copiilor de varsta gimnaziala si liceala). In plus, am discutat de considerentele socio-economice pentru care limba engleza primeaza in mediul business, academic si universitar din Elvetia, in dauna germanei, francezei sau italienei locale. Cu alte cuvinte, am discutat cu un taximetrist, pe o limba care nu este a lui, material pe care l-am revizuit in cadrul unuia din cursurile universitare de anul doi, si am aflat lucruri noi.

Un alt subiect pe care a digresat domnul nostru a fost capacitatea televizorului sau Internetului de a constitui unelte de invatare pentru copii si adolescenti. Dintre concluziile care mi s-au parut interesante, as cita (aproximativ): “Televizorul si Internetul ii fac pe cei prosti si mai prosti, si pe cei destepti cei mai destepti” si “Din toata informatia care este pe Internet, cel mult 5% este cu adevarat de folos pentru vreun scop sau pentru rezolvarea unei probleme. Trebuie doar sa stii unde si cum sa cauti“. Desigur, dupa aceasta paranteza si inainte de a ajunge la destinatie, a revenit la discutia initiala, cu o concluzie desteapta (pe care, spre rusinea mea, am uitat-o – am fost entuziasmat de discutie chiar si in conditiile lipsei unei incheieri).

Din pacate, din momentul in care am pus piciorul jos in autogara internationala din Bremen, nu a durat mult sa revin si la figurat cu picioarele pe pamant. Am intrat in vorba cu cativa romani (cel mai probabil muncitori necalificati) care asteptau sa se intoarca acasa, si care au fost foarte surprinsi sa afle ca nu sunt aici la munca, ci la universitate, si care erau foarte creativi in a inventa injuraturi si acuze nemtilor care “nu stiu sa vorbeasca”. Romanii nostri pareau foarte mandri ca stiu sa se inteleaga cu un alt om doar in romana, si ar fi militat cu bucurie ca nemtii sa invete romana pentru noi.

La felul cum se prezinta sistemele educationale in cele doua tari, este mult mai probabil sa li se indeplineasca lor dorinta decat sa ajungem noi, romanii, cu adevarat cetateni europeni. Asta in conditiile in care nici scolile lor nu sunt perfecte.

P.S.: am avut placerea de a face o scurta vizita sudului peninsulei Yutlanda (Danemarca) in primavara, cu un grup mixt de romani si germani. Ne-am inteles cu localnicii (danezi) in germana. Daca acestia corespund tiparului prezentat de soferul meu de dimineata, dar si de ceea ce vad eu pe internet in comunitatile lor locale, atunci pot spune cu usurinta ca un danez obisnuit nu are probleme in a vorbi cu nemti sau englezi pe limba lor. Nu mai spun de vecinii scandinavi.