Sunt acasa de o saptamana, si a fost o saptamana mondena, cu Offline 2.0 (sunt si ceva poze de-ale mele pe-acolo), lecturi urbane (sunt si ceva poze de-ale mele pe-acolo), recitiri (fara poze, ploua si nu am vrut sa fac baie camerei), plimbari prin parcuri si chillout din greu. Am avut parte in sfarsit de res-/transpirat din greu de la caldura, de trezit la ore lejere si de lene la toate orele. Reintalnirea cu mioriticii m-a tinut atat de ocupat incat n-am mai dat pe la pagina de administrare a blogului. Nu ca ar fi ceva neobisnuit in asta, dar e un obicei tare prost pe care il deplang. Il deplang pentru ca asta e solutia nationala la orice problema.

Am participat (mai mult asistat) la o discutie in care, pe scurt, Read the rest of this entry

Popularity: 16%

Eu nu am trimis sms-uri, mass-uri, e-mailuri sau mai stiu eu ce alte “mijloace de comunicare” prin care transmiteam luminite in suflete si carnuri in sarmale sau mai stiu eu ce alte urari dezaxate cu ocazia Craciunului. Dezaxate spun, pentru ca unele (m)uraturi au deviat atat de mult de la spiritul intentionat al Craciunului, in orisicare din variante (sa zicem din doua mari categorii, traditional si capitalist), incat ar putea fi trimise la orice sarbatoare legala la care se mananca si la care se simt oamenii bine fara a sta pe intuneric. Chiar si privita dintr-un unghi non-religios, Craciunul este o sarbatoare a familiei. Ma gandesc ca orice agnostic ar gasi, totusi, o farama de adevar in calatoria Mariei si a lui Iosif catre reuniunea intregului familion, si sunt sigur ca a existat vreodata macar o femeie care sa nasca in grajd si apoi sa primeasca mita de la trei paparazzi (sub forma de platina, salvie si iasca, sau ce-o fi pe-acolo) pentru a face publice pozele si povestea.

Familia se strangea in mod traditional pentru a se asigura ca pomana porcului se face in mod echitabil, pentru a imparti o tuiculita proaspata si responsabilitatile agricole din primavara ce urma sa vina. Nu scoteau mana din manusa, nu le pasa nici cat negru sub unghie de miile de stelute de afara, si nici nu faceau mistouri fine la adresa unui mos imbracat in rosu. De aceea eu, la randul meu, am incercat sa nu rapesc din Craciunul nimanui, am evitat sa ofer implinirea tuturor dorintelor (ca atunci cand n-ai dorinte, de ce mai traiesti?) sau prea multa caldura (unii mai si platesc facturi la chestia asta). Sunt sigur ca nu iti va fi Craciunul mai “luminat” daca iti spun eu niste vorbe copiate, poate, de pe la altii. Si daca faptul ca nu ti-am spus tie, personal, cat de mult tin la tine in aceasta zi de Craciun, te-a intristat profund, atunci trebuie sa iti spun ca imi pare rau si ca voi face tot posibilul ca toate celelalte zile sa iti fie mai frumoase.

Asadar, nu va urez un Craciun frumos, pentru ca stiu ca acesta va fi la fel, indiferent de cuvintele mele, dar voi incerca, pe ici pe colo, sa va fac frumoase celelalte zile, in care nu se inghesuie lumea sa va binecuvanteze bucatele de pe masa pana va stau in gat, si in care o astfel de urare sa fie unica si originala. Si sincera.

Sa aveti parte de familie de Craciun!

Popularity: 39%

Desi nu fumez ierburi dubioase (sau tocmai de aceea), uneori stau si ma intreb cum poate fi atat de apreciat un mos grasan, neingrijit, cu pipa in gura si amator de licori tari, exploatator de persoane cu dizabilitati (da, stiu de ce se zice ca spiridusii lui sunt speciali, ca doar sunt speciali, nu?) si de animale care au tras pe nas destul incat sa creada ca pot sa zboare, care intra prin efractie, in timpul noptii, in locuinte private din atat de multe tari, carand in spate un sac mare si teribil de suspect. Unde mai pui ca nici nu foloseste centura de siguranta de la sanie, desi calatoreste cu viteze clar peste limitele admise, mai ales in localitate. Dar nu, nu este tratat precum un strain care ofera dulciuri si jucarii copiilor, in timp ce Dumnezeu stie ce poarta pe sub halatul ala rosu (de exemplu, in Australia este exhibitionist de-a dreptul, pentru ca la copiii din partea cealalta a lumii el vine calare pe surfboard. Read the rest of this entry

Popularity: 37%

Chaucer (134?-1400). Shakespeare (1564-1616). Austen (1775-1817). Mari influentatori ai dezvoltarii limbii engleze, ar ramane muti (ar fi greu sa comenteze, totusi, morti fiind de sute de ani) sa afle ca pentru anul 2009, cuvantul cel mai proeminent al limbii in care au trait a fost Twitter. Cel putin asa au decis cei de la The Global Language Monitor, cei care anul trecut au constatat ca cel mai important cuvand din limba engleza ar fi change, sintagma propusa de Obama americanilor. Obama a ramas in top si anul acesta, la categoria nume, devansandu-l la mustata pe Michael Jackson, demonstrand ca negrul ramane noul negru.

(Daca nu stii ce este Twitter-ul si la ce foloseste, nu te speria, mai nimeni nu stie.)

Destul de sus a ramas si sufixul ubicuu (pe care l-ai vazut inca de cand ai introdus URL-ul sau ai apasat pe link) 2.0, fiind al saselea cuvant al anului. Google si-a tras partea leului, punctand de doua ori, prin cloud computing, si respectiv prin numele brandului, pe locul sapte in clasamentul cuvintelor primului deceniu al secolului.

Daca in 2002 cuvantul anului a fost misunderestimate, dublat de numele anului Dubya (in onoarea lui Bush jr.), se pare ca multe s-au schimbat de atunci. Google, Facebook si Twitter sunt la putere, iar Oxford Dictionary a nominalizat unfriend drept cuvantul anului. Cele mai multe neologisme “de grup” au ca radacina Twitter si Obama, iar unul dintre cele mai importante cuvinte din domeniul tehnologiei este hashtag, #-ul care marcheaza subiectele de discutie pe Twitter.

Daca ar fi tanar astazi, probabil ca Shakespeare ar lucra impreuna cu @idevelop la o poveste de dragoste in patru acte retele sociale intre un kenyan si hawaianca. George Orwell ar scrie tratate despre cum are Google prea mult acces in vietile noastre, iar Edgar Allan Poe ar avea cosmaruri cu un corb albastru inghitit de balene. Iar daca limba engleza ar avea SEO, eu as fi in capul listei spunand tweetobama!

Sursa foto.

Popularity: 26%

Ieri s-au implinit 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului. Multa lume stie asta, pana si Google a afisat un link catre poze de atunci pe pagina principala. Doar ca nemtii nu s-au bucurat asa tare. Acum 20 de ani, un politician neinformat si un jurnalist viclean au scos destui oameni in strada incat fortele care asigurau linistea in jurul zidului Berlinului au cedat si la fel au facut multe din placile de beton care separau doua ideologii. O adevarata victorie, demna de sarbatorit, daca n-ar coincide cu data de 9 noiembrie 1918, atunci cand Wihelm al II-lea a abdicat, consfintind infrangerea Germaniei in “Marele Razboi”, dar si deschizand drumul Republicii (si mai apoi, celui de-al treilea Reich). Este ironic cum bucuriile si victoriile istoriei pot fi umbrite de istoria insasi.

Apropo de al treilea Reich si de razboaiele mondiale, este interesant de observat cum ideologia nazista in urma careia, printre altii, Franta a suferit umilinte usturatoare, a fost preluata chiar de la Gobineau, un francez (care, la randul lui, a devenit faimos rastalmacindu-l pe vecinul de la est de Ruhr, Humboldt). Franta a fost atacata si invinsa din pricina unuia din intelectualii sai. Gobineau a fost un rasist de frunte care a insistat asupra superioritatii ariene, mai ales referitor la situatia din Franta natala. Este ironic cum propriile arme si propria propaganda se poate intoarce impotriva ta.

Dar cel mai ironic mi se pare ca opera de capatai a rasismului lui Gobineau, atat de adulat de Hitler si ai sai, a beneficiat de o introducere din partea unui oarecare Oscar Levy. Zic si eu…

P.S.: via @cristibadea, banc pe tema data: Cum poti folosi o banana pe post de busola? O pui pe zidul Berlinului, si in partea in care este muscatura, acela e estul.

Sursa foto.

Popularity: 10%

Una dintre pietrele de incercare ale sociologiei este disecarea culturii si explicarea diferentelor culturale pe baza diverselor componente. Hofstede este de parere ca o cultura nu poate fi luata ca atare, dar poate fi privita ca o ceapa, cu mai multe straturi conceptuale, de sine statatoare, dar interdependente. Unul dintre aceste straturi este muzica pe care o ascultam, sau, dupa cum dovedeste Bryson, muzica pe care nu o ascultam.

Majoritatea studiilor facute in legatura cu gusturile si cultura consumabila sugereaza ca exista un spectru al pretentiilor pe care fiecare tip il emite. Daca celebrul Bourdieu ar spune ca nivelul culturii consumate (inclusiv al muzicii) este subordonat clasei sociale, si ca ar fi de bon ton sa asculti numai opera, cercetatorii mai tineri intorc piramida si dovedesc ca toleranta este o masura a ceea ce am numi o cultura vasta. Cu alte cuvinte, Bryson (op.cit.) a ajuns la concluzia ca o educatie mai inalta, precum si o ocupatie mai prestigioasa sunt indicatori pentru nivelul de toleranta fata de muzica considerata inferioara, dar si de fanii acesteia. In plus, tinerii si femeile par sa fie mai deschisi decat cei varstnici sau, respectiv, barbatii. Asadar, o proaspata absolventa de facultate este cel mai probabil cea mai admirabila persoana pentru oamenii de culte de pretutindeni.

In Romania, aceasta s-ar traduce prin aceea ca disputa clasica dintre “roacari” si “manelari” este egala, pentru ca ambele subculturi investesc, probabil, aceeasi energie in a displace tot ce nu ii reprezinta in mod direct. De asemenea, cei care spun ca singura muzica pe care o pot suporta este muzica clasica sunt aproximativ la fel de saraci in capital cultural, au pretentii mai mari, dar probabil mai putin veritabile, aratand snobism. Dupa cum spune o vorba veche, nu ar exista lumina daca nu ar fi intuneric – daca nu esti deschis la toate tipurile de muzica, nu vei putea sa intelegi toate fineturile.

Studii empirice de genul acesta nu doar ca aduc alta perspectiva asupra clasificarilor dintre tipurile recomandate de gusturi, dar sunt piese constituente la baza intelegerii a ce inseamna cultura, si cat de importante sunt capitalul cultural, multiculturalitatea si deschiderea.

Deci, ce asculti?

Sursa foto.

Popularity: 11%