Am participat (mai mult asistat) la o discutie in care, pe scurt, pentru ca generatia actuala nu mai citeste, nu mai stie ce inseamna un muzeu, nu are ca model vreo scoala locala prezenta sau trecuta si altele asemenea, romanul e mult mai varza decat multe alte popoare, inclusiv cele de care facem noi misto in mod sistematic si fata de care ne credem de obicei superiori, iar viitorul ne este cel putin la fel de sumbru ca si trecutul. Sunt sigur ca recunoasteti un prieten, un vecin, un parinte care ar putea spune exact aceleasi lucruri. Este in natura umana sa ne comparam cu cei din jur, sunt anormali cei care cauta sa se integreze in vreun tel absolut. Problemele care se ivesc aici sunt de alta natura – eu reusesc sa numar doua, dar sunt sigur ca ar fi mai multe, mai micute.

1. comparatiile au rareori vreo tangenta cu realitatea. Sigur, nu ma astept la vreo abordare academica, cu conceptualizare, operationalizare, metodologie si date clare sau alte balarii, dar nu compari aderenta la burka si hijab (ca e mai usor de observat) a musulmancelor din Europa cu numarul de biserici ortodoxe strict romanesti din State (pe care, desigur, le stim cu totii ca si cum am fi acolo, in toate comunitatile romanesti!). Nu poti egaliza contextele in care culturile nationale supravietuiesc migratiilor cand presiunile asupra culturilor respective sunt diferite. Nu poti scoate din discutie Coloana lui Brancusi sau operele lui Ionesco pentru simplul fapt ca baza conceptelor s-a nascut in afara tarii.
2. comparatiile negative nu sunt urmate de actiune logica. Sigur, nu ma astept sa vad pe cineva ca plange ca tinerii de la sate isi rateaza educatia din cauza muncilor campului si apoi imediat sa inceapa vreun lecturi rurale. Dar sunt atatea cai pentru a fi mai aproape de viata pe care ne-o dorim si pe care o vedem mereu la altii. De exemplu, in loc sa facem greva intr-o tara sugrumata deja de subeficienta si productivitate sub standarde, sa ne rugam ca tarile unde e profitabil sa exportam sa cada ele in aceasta capcana si sa ne ofere o piata mai primitoare pentru produsele/serviciile noastre de criza.

Da, stiu ca sunt ipocrit si ca si eu compar mere cu pere si dau publish acestui articol si ma duc sa dorm neintors. Chiar daca viziunea mea asupra lumii nu readuce sanatate (inca), macar este corecta. Si asta e un inceput, totusi. Sau?

Familia se strangea in mod traditional pentru a se asigura ca pomana porcului se face in mod echitabil, pentru a imparti o tuiculita proaspata si responsabilitatile agricole din primavara ce urma sa vina. Nu scoteau mana din manusa, nu le pasa nici cat negru sub unghie de miile de stelute de afara, si nici nu faceau mistouri fine la adresa unui mos imbracat in rosu. De aceea eu, la randul meu, am incercat sa nu rapesc din Craciunul nimanui, am evitat sa ofer implinirea tuturor dorintelor (ca atunci cand n-ai dorinte, de ce mai traiesti?) sau prea multa caldura (unii mai si platesc facturi la chestia asta). Sunt sigur ca nu iti va fi Craciunul mai “luminat” daca iti spun eu niste vorbe copiate, poate, de pe la altii. Si daca faptul ca nu ti-am spus tie, personal, cat de mult tin la tine in aceasta zi de Craciun, te-a intristat profund, atunci trebuie sa iti spun ca imi pare rau si ca voi face tot posibilul ca toate celelalte zile sa iti fie mai frumoase.

Asadar, nu va urez un Craciun frumos, pentru ca stiu ca acesta va fi la fel, indiferent de cuvintele mele, dar voi incerca, pe ici pe colo, sa va fac frumoase celelalte zile, in care nu se inghesuie lumea sa va binecuvanteze bucatele de pe masa pana va stau in gat, si in care o astfel de urare sa fie unica si originala. Si sincera.

Sa aveti parte de familie de Craciun!

Explicatiile pentru aceasta groaznica greseala de logica sunt atat de numeroase pe cat sunt limbile si culturile de multe. Romanii cred ca Mos Craciun este cel care a taiat mainile moasei Fecioarei Maria, pentru ca mai apoi sa isi rascumpere greseala daruind noului nascut niste amarate de branzeturi, fara a lua in consideratie posibila lui intoleranta la lactoza. Scandinavii il aseamana ades cu zeul lor pagan, Odin, austriecii ii zic Kris Kringle (alo, aia care fac marketing-ul la Kindle, trezirea!), Santa-san aduce cadouri micutilor japonezi, iar multe alte popoare habar n-au daca Mos Craciun este in acelasi timp si Mos Nicolae sau nu. Mos Craciunul pe care il stim astazi vine mai degraba din vest, si este produsul unui secol de creatii ale unui sclavagist convins*, ale unui caricaturist neamt si ale unui concern international concentrat pe bauturi racoritoare. Romanii au incercat un re-branding non-capitalist al personajului, care se adaptase realitatilor comuniste prin aceea ca, in lipsa semineelor din apartamentele de bloc, putea intra in casele oamenilor prin calorifere (de unde si numele de Mos Gerila).

Totusi, pun pariu ca fanul numarul unu al lui Mos Craciun este Iisus. Vreau sa spun, tu nu te-ai bucura daca de ziua ta de nastere toti cunoscutii tai (si nu numai) ar venera un babalac care pretinde ca viziteaza miliarde de familii si, probabil sute de milioane de femei singure intr-o singura noapte? Apropo de asta, Alina Constantinescu a incercat la randul ei sa descrie sublimul sarm al Mosului.

*Clement Clark Moore, caci despre el e vorba, este si unul dintre primii care au promovat schimbul de cadouri de Craciun. Deci cei suparati pe capitalism ar face bine sa inceapa sa dea vina pe Moore, nu pe saracul si neprihanitul Craciun.

Sursa foto.

P.S.: Pentru cei care cred ca Mos Craciun a fost inventat de Coca Cola (e ceva sambure de adevar, doar ca nenii aceia doar au preluat ceva deja existent si l-au hipermediatizat pana cand ne-a ramas in amintire astfel), iata o bucata din CV-ul Mosului inainte de era de mare succes de la Cola. De la @bluegod via @creatza_s.

(Daca nu stii ce este Twitter-ul si la ce foloseste, nu te speria, mai nimeni nu stie.)

Destul de sus a ramas si sufixul ubicuu (pe care l-ai vazut inca de cand ai introdus URL-ul sau ai apasat pe link) 2.0, fiind al saselea cuvant al anului. Google si-a tras partea leului, punctand de doua ori, prin cloud computing, si respectiv prin numele brandului, pe locul sapte in clasamentul cuvintelor primului deceniu al secolului.

Daca in 2002 cuvantul anului a fost misunderestimate, dublat de numele anului Dubya (in onoarea lui Bush jr.), se pare ca multe s-au schimbat de atunci. Google, Facebook si Twitter sunt la putere, iar Oxford Dictionary a nominalizat unfriend drept cuvantul anului. Cele mai multe neologisme “de grup” au ca radacina Twitter si Obama, iar unul dintre cele mai importante cuvinte din domeniul tehnologiei este hashtag, #-ul care marcheaza subiectele de discutie pe Twitter.

Daca ar fi tanar astazi, probabil ca Shakespeare ar lucra impreuna cu @idevelop la o poveste de dragoste in patru acte retele sociale intre un kenyan si hawaianca. George Orwell ar scrie tratate despre cum are Google prea mult acces in vietile noastre, iar Edgar Allan Poe ar avea cosmaruri cu un corb albastru inghitit de balene. Iar daca limba engleza ar avea SEO, eu as fi in capul listei spunand tweetobama!

Sursa foto.

Apropo de al treilea Reich si de razboaiele mondiale, este interesant de observat cum ideologia nazista in urma careia, printre altii, Franta a suferit umilinte usturatoare, a fost preluata chiar de la Gobineau, un francez (care, la randul lui, a devenit faimos rastalmacindu-l pe vecinul de la est de Ruhr, Humboldt). Franta a fost atacata si invinsa din pricina unuia din intelectualii sai. Gobineau a fost un rasist de frunte care a insistat asupra superioritatii ariene, mai ales referitor la situatia din Franta natala. Este ironic cum propriile arme si propria propaganda se poate intoarce impotriva ta.

Dar cel mai ironic mi se pare ca opera de capatai a rasismului lui Gobineau, atat de adulat de Hitler si ai sai, a beneficiat de o introducere din partea unui oarecare Oscar Levy. Zic si eu…

P.S.: via @cristibadea, banc pe tema data: Cum poti folosi o banana pe post de busola? O pui pe zidul Berlinului, si in partea in care este muscatura, acela e estul.

Sursa foto.

Majoritatea studiilor facute in legatura cu gusturile si cultura consumabila sugereaza ca exista un spectru al pretentiilor pe care fiecare tip il emite. Daca celebrul Bourdieu ar spune ca nivelul culturii consumate (inclusiv al muzicii) este subordonat clasei sociale, si ca ar fi de bon ton sa asculti numai opera, cercetatorii mai tineri intorc piramida si dovedesc ca toleranta este o masura a ceea ce am numi o cultura vasta. Cu alte cuvinte, Bryson (op.cit.) a ajuns la concluzia ca o educatie mai inalta, precum si o ocupatie mai prestigioasa sunt indicatori pentru nivelul de toleranta fata de muzica considerata inferioara, dar si de fanii acesteia. In plus, tinerii si femeile par sa fie mai deschisi decat cei varstnici sau, respectiv, barbatii. Asadar, o proaspata absolventa de facultate este cel mai probabil cea mai admirabila persoana pentru oamenii de culte de pretutindeni.

In Romania, aceasta s-ar traduce prin aceea ca disputa clasica dintre “roacari” si “manelari” este egala, pentru ca ambele subculturi investesc, probabil, aceeasi energie in a displace tot ce nu ii reprezinta in mod direct. De asemenea, cei care spun ca singura muzica pe care o pot suporta este muzica clasica sunt aproximativ la fel de saraci in capital cultural, au pretentii mai mari, dar probabil mai putin veritabile, aratand snobism. Dupa cum spune o vorba veche, nu ar exista lumina daca nu ar fi intuneric – daca nu esti deschis la toate tipurile de muzica, nu vei putea sa intelegi toate fineturile.

Studii empirice de genul acesta nu doar ca aduc alta perspectiva asupra clasificarilor dintre tipurile recomandate de gusturi, dar sunt piese constituente la baza intelegerii a ce inseamna cultura, si cat de importante sunt capitalul cultural, multiculturalitatea si deschiderea.

Deci, ce asculti?

Sursa foto.

De rau: Canalele romanesti de media au preluat aceasta stire ca pe o victorie a culturii romanesti. Nu ii pot contrazice, insa este mult mai pregnanta (si dureroasa) palma pe care o da povestea vietii autoarei societatii romanesti, atat celei comuniste, dar si celei post-decembriste. Müller nu ne-a vrut niciodata, asa ca nu vad de ce am avea voie sa ne falim cu ea.

De bine: Brucan a avut dreptate, am avut nevoie de fix 20 de ani ca sa trecem de la a incerca sa uitam de ceea ce a fost regimul comunist la a ne mandri cu ce a creat.

Sursa foto.

P.S.: In imagine este ceea ce se cheama sandvis suedez, aka Smörgåstårta, probabil de la inventatorul bufetului suedez.