Te Vad, Frate. Eu sunt albastru, subtirel, puternic, mandru si neinfricat. Am maini precise, picioare agile si toate cele sase simturi imi functioneaza perfect. Insa cel care imi este cel mai drag este simtul pentru ce imi da, ocroteste si decide viata. Nu stiu ce intelegi tu prin acest “Internet”, eu ma refer la natura, la Eywa! La cea care stie ca exist, si a carei existenta eu nu o voi uita vreodata. Cea care are spirit, ca si mine. Cea care detine dreptatea suprema. Cea care imi hraneste dragostea – fata de ai mei si cei de dinaintea lor. Te Vad. Dar nu iti vad corpul, iti vad sufletul. Nu esti de-al nostru, esti om.

Probabil asa s-ar descrie un Na’vi la prima lui intalnire cu un pamantean. Na’vi este cultura care populeaza planeta Pandora descrisa de James Cameron in cel mai costisitor film al sau (de fapt cel mai costisitor film punct), care intra, fara vrerea lor, in conflict cu pamantenii. Actiunea se desfasoara in 2154 si prezinta o batalie in doua lumi pe care, daca ar fi disponibila drept joc pe PC/Internet, cred ca mi-ar face placere sa o traiesc virtual. Aproape intregul film este un efect special, trecerea dinspre scenele filmate in studio, cu oameni la cele cu dragoni zburatori si cu extraterestrii albastri inalti de trei metri este insesizabila, si numai ele insele fac opera demna de recomandat oricui. Cu ocazia acestei proiectii, am aflat si ca filmele 3D iti dau ocazia sa stai precum cocalarii cu ochelarii pe intuneric, ca astia care stau cu tine in sala sunt 3D by default si ca florile, fluturasii sau meduzele zburatoare pot deveni foarte inspaimantatoare atunci cand sunt puse intr-un plan neasteptat.

Filmul l-am vazut prin confluenta a trei forte, si anume LG care a monopolizat o sala in Multiplex-ul din Vitan, Bobby Voicu care a impartit cateva invitatii pe Twitter, si Mariei cea cu sase e-uri care a anuntat galant ca nu poate onora invitatia care a ajuns pana la urma la mine.

Eywa ngahu! (Eywa fie cu tine!)

Popularity: 48%

Vine un timp in cadrul fiecarui ciclu temporal in care te poti uita inapoi la ce a fost si sa spui: “da, uite asta m-a facut sa rad cel mai tare anul acesta!” Si pentru ca perioada asta coincide cu sesiunea mea, nu exista moment mai bun sa va las sa va desfatati cu creatiile altora. Asa ca va prezint filmuletele care mi-au placut/m-au socat cel mai tare in 2009. Intr-o ordine aleatoare, iata-le: Read the rest of this entry

Popularity: 77%

Daca da, atunci e musai sa ii multumiti lui Hitler. Fanta s-a nascut in urma ruperii relatiilor economice dintre Statele Unite si Germania in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Ceea ce a insemnat ca siropul cu reteta ultra-secreta din care se fabrica Coca-Cola nu a mai putut fi importat, ducand spre falimentul sucursalei nemtesti a companiei. Faliment care a fost evitat cu mare indemanare de strategii germani. Acestia au rezolvat problema prin inventarea si producerea unei noi bauturi sub egida Coca Cola.

Crearea retetei Fanta demonteaza mitul nemtilor lipsiti de imaginatie, dar il reconfirma pe cel al eficientei germane. Practic, au luat resturi cu care nu ar fi hranit nici macar animalele, precum zerul si tescovina (chestia care ramane dupa stoarcerea strugului cand se face must – se numeste asa pentru ca “utilajul” vinovat este teascul), au adaugat un pic de culoare, aroma si dioxid de carbon, au desenat o eticheta si au gandit o denumire (Fanta vine de la nemtescul “Fantasie”, fantazie) si au inceput sa faca bani. Desi bautura a aparut in 1940 si a avut o priza nebuneasca la publicul nemtesc (exista o reteta de prajitura cu Fanta in Germania – da, acest popor nu este gandit pentru bucatarie), a scos capul pe piata externa abia in anii ‘60, existand astazi in zeci de varietati peste tot in lume.

Eu n-am mai baut Fanta de cand i-am aflat povestea, din documentarul The Corporation, dar probabil o sa ma reapuc, mai ales ca am aflat ca este bautura preferata a Papei Benedict.

Heil Fantasie!

Sursa foto.

Popularity: 39%

Da, un titlu in latina ma face mai potent, asa cum retorica muta ii face pe altii mai votabili. Asta seara am vazut mare parte din dezbaterea electorala despre care s-a tot discutat si la care au participat cei trei feti frumosi, fiecare cu cate trei capete. De asemenea, am vazut un spectacol si mai hranitor pentru sufletul meu, si anume Inglourious Basterds al lui Tarantino, si amandoua au fost la fel de criminale (m-am ofticat, Tarantino asta nu reuseste sa omoare pe toata lumea chiar niciodata?). Din punctul de vedere al mesajelor politice transmise, dar si al violentei aratate, nu au diferit prea tare, doar ca primul eveniment a fost un pic mai scarbos.

Asadar, nu conteaza prea tare pe care il povestesc, tot acolo ajungem. Este vorba despre o poveste pe trei planuri, cu trei forte deflagrante, fiecare mai violenta si mai vicleana decat cealalta. Pe de-o parte, avem o entitate – sa le zicem G, de la Jews (!) – care a controlat lumea in care traim practic din timpurile memorabile (adica alea de care ne mai aducem si acum aminte, cu cozi, apa rece si libertate putina). In urma cu cativa ani, totusi, un proces de epurare a inceput, asa ca acestia au fost indepartati de la conducere, atotputerea, omniprezenta si omniscienta fiind preluata de o noua figura, un conducator adevarat, un carmaci, un Fuhrer – un Beligerant adevarat, deci ii spunem B. Sigur, puterea si asuprirea nu poate cadea in mainile unei singure persoane care sa manevreze toate sforile, ceea ce a dus la o rezistenta destul de rebela (mai pe gustul tinerilor, s-ar zice). Un fel de echipa de soc. Cand eram mai tanar, imi placeau foarte mult serialele cu justitiari precum acestia, sau precum A-Team. Eforturile reprezentantilor lui G de a recastiga statutul de conducatori de facto ai societatii sunt palide (date cu prea mult fond de ten?) si dezorganizate. Desigur, spre deosebire de A si B, care sunt mai pragmatici, mai insetati de sange, G are in spate o religie care ii uneste pe ai sai sustinatori si membri. Pe de alta parte, lupta lui A impotriva lui B este foarte precisa, cu un scop clar si continut arar diplomatic. B are datoria morala* de a se opune acestor forte, si isi foloseste intreaga capacitate propagandistica si referendunuptiala** pentru a isi mentine suprematia. Dupa tirul sau asupra celor cam 300 de dusmani de moarte, A si G ii refuza placerea premierului premierei.

Am concluzionat, dupa urmarire, ca nici unii dintre A, B si G nu sunt baietii buni, dar fara ei n-am fi avut acest spectacol. Este destul de probabil ca al treilea Reich*** sa continue, dar vazand alternativele (mai ales pe G), n-ar fi chiar asa de rau. Asta nu inseamna ca e bine. Gruparea lui A o fi formata, teoretic, din elita, dar nu sunt la fel de raspanditi pretutindeni, chiar si prin cele mai rurale zone, precum oamenii lui G, si nici la fel de disciplinati, aproape nemteste, ca loialistii lui B.

Eu cred ca il prefer pe pletos. In filmul asta am vazut oameni scalpati, dar pletosul n-a jucat, din fericire pentru el – a scapat cu pleata intacta, deci s-a transformat in preferatul meu – cel putin pana la partea a doua a filmului de succes international Inglourious Basterds (in care pletosul tot nu va juca), pentru al carui titlu propun sintagma de Dishounest Dickhaeds. Care vine (de) luna viitoare, chiar in ghetutele tale.

* morala, da intr-adevar un punct interesant de discurs narativ in cadrul desfasurarii actiunii. Chiar mi-ar placea sa vad un Tarantino in care Tudor Chirila este singurul care supravietuieste, sa fie asa, model.

** referendunuptiala. Un cuvant pe care l-am inventat eu. Inca ma mai gandesc ce inseamna.

*** al treilea Reich. Am putea spune ca primele doua ar fi cele ale FSN si respectiv CDR.

P.S.: Tu cu cine votezi? Va fi un vot pozitiv sau un vot negativ?

Sursa foto 1, 2.

Popularity: 24%

Joi seara am dovedit si ultimul partial (mid-term, cum ii spun profanii de aici), asa ca m-am trezit spre miezul noptii ca nu am ce face. Sigur, capatul muncii pentru mine este precum capatul Internetului, intangibil, dar lista de lucruri urgente a ajuns sa fie aproape goala. Am comis imprudenta de a intreba pe Twitter daca sa intru in priza pentru treburile de a doua zi sau sa ma deconectez, si am fost persuadat cu succes sa iau nu una, ci doua sticle de vin la subrat (unii vroiau dulce, altii sec – ce bucurie pe mine ca rosul a fost decis in unanimitate) cu mine la vizionarea vestitului V for Vendetta.

Despre film pot spune doar ca este cu Natalie Portman, si asta il face cu totul si cu totul perfect. Este povestea unui crez intruchipat in om, un crez care inlocuieste o identitate si da putere, simtire si ratiune, toate impreuna. Un crez care recruteaza si antiindoctrineaza, care defineste viata, fericirea si tot ce este dincolo. Un crez latent in fiecare din noi, aflat in natura umana, dar rareori chemat la viata. Un film care demonstreaza ca razbunarea si dragostea sunt la fel de puternice si pot duce la aceleasi sacrificii sociale. Un film care merita vazut chiar si in alte zile decat 5 noiembrie, data simbol-laitmotiv a actiunii.

In seara urmatoare, chiar inainte de a pleca la munca, am (re)vazut un film cu adevarat tantric. Incepe foarte abrupt, cu previzionarea sfarsitului, iar participantii arata ca stiu ca ii asteapta un final inflacarat. Unul dintre participanti este “agatat” de viitorul partener, si asa incepe preludiul. Cel agatat este un el, si cu toate ca fizicul nu il recomanda foarte tare, preludiul este unul de senzatie, invaluit puternic in vrajeala, trecand pe nesimtite la actiunea propriu-zisa. Participantii sunt inchisi intr-o camera, dar par sa nu tina cont de barierele spatio-temporale, interactionand cu multa pasiune si chiar sudoare. Punctul culminant este de senzatie si memorabil pentru amandoua partile implicate – doar ca el, tipul cu fizic imperfect, pare a fi un foarte mare expert si mimeaza tot contactul, apoi pleaca fara prea multe explicatii, savurandu-si tigara de dupa chiar pe trotuar. Este inutil sa amintesc deziluzia partenerului inselat, precum si dorinta de a-l revedea pe tipul cu fizic imperfect. Desigur, filmul despre care vorbesc este cat se poate de celebru, iar cateva poze se regasesc aici.

Ramas cu impresia puternica a celui de-al doilea film, n-am mai reusit sa vizionez nimic de atunci.

Popularity: 11%

In afara de obisnuitele episoade din Family Guy, saptamana trecuta mi-am omorat doua nopti cu Rush Hour 3 si, respectiv, The Proposal. Desigur, The Proposal nu a fost ideea mea.

Intrucat sunt americane, cele doua filme sunt absolut identice in structura (da, stiu, sofism. Dar se aplica). Pentru toti cei patru protagonisti, ziua intai incepe cu aceeasi rutina: Tucker hartuieste gagici, Chan umbla cu ai lui chinezi, Reynolds (tipul din Proposal) intarzie la munca, iar Bullock e scorpie. Apoi, trecutul si originile se intorc sa ii bantuie pe Chan si Bullock, care ii trag pe Tucker si Reynolds dupa ei. Cate un angajament de caciula este luat, apoi ambele cupluri iau avionul pentru a salva niste familii si a rezolva incurcatura cat mai repede. Actiunea este de-a dreptul trepidanta in ambele filme, Bullock se lupta cu natura, iar Chan cu verisorii lui dragi. Protagonistii sunt pusi in fata cate unei alternative moral-pragmatice, pe care o rezolva tot Hollywoodiceste, cu happy end, by having the cake and eating it too (ca-n romana maximele sunt mai pesimiste).

Dintre cele doua filme, mi-a placut cel in care disputele dintre rudele cele mai apropiate de sex masculin au fost saliente, dar s-au rezolvat la sfarsit, in care mai toate glumele erau rasuflate, in care momentele de real paroxism sunt foarte putin probabile in realitate, in care o persoana de sex feminin foarte apropiata de unul din protagonisti este la un pas de moarte (la inaltime) si in care latura sexuala este evidentiata mai degraba prin frustrarile celor implicati.

Surse foto: 1, 2 si 5 minute de photoshop.

Popularity: 9%