N-a trecut mult de cand v-am cerut ultima oara ajutorul, dar de data aceasta este pentru o cauza mult mai nobila. De cand au aflat pentru prima oara ca ei insisi sunt romani, si ca mai exista si alte popoare, romanii s-au intrebat daca sunt cel mai ospitalier popor din lume si daca femeile lor sunt cele mai frumoase din lume. Daca la prima intrebare am primit, in timp, destul de multe raspunsuri incat sa putem conchide ca nu prea suntem printre natiunile excesiv de primitoare, cea de-a doua intrebare este inca deschisa. Dar nu pentru mult timp, indraznesc sa sper. Pentru ca imi doresc sa pun capat acestei incertitudini intr-un mod cat mai stiintific (ca sa nu zica lumea ca am luat cursuri de statistica degeaba).

Asadar, m-am gandit la o metoda, dar nu sunt inca pe deplin convins ca este perfecta, asa ca o sa va rog sa ma asistati in a o imbunatati. Povestea este in felul urmator. De fiecare data cand sunt intr-o tara noua, din care n-am mai colectat date, voi merge pana in centrul celui mai apropiat oras si voi sedea pentru cate cinci-zece minute in trei locuri strategice (si, de dragul validitatii experimentului, cat mai reproductibile in diverse tari), cum ar fi un fast-food international reprezentativ (McDonald’s, Burger King, KFC sau asemanatoare), mijlocul celei mai importante strazi pietonale, o biserica/moschee/templu, un magazin Zara, o statie de autobuz/tramvai. In cele zece minute, voi aprecia toate femeile care mi se perinda prin fata ochilor (sau, ma rog, o portiune cat mai mare si reprezentativa din multimea respectiva) despre care cred ca sunt intre 17 si 32 de ani (capete de interval alese arbitrar), pe baza dimensiunilor urmatoare:

• trasaturile fetei;
• silueta;
• stil vestimentar;
• atitudinea/starea sufleteasca;
• …

Pentru fiecare dimensiune, fiecare participanta va primi o nota de la unu la cinci, unde cinci este scorul maxim si unu este scorul minim. Desigur, notele vor fi subiective, dar inca nu s-a inventat o masura exacta si obiectiva pentru cantarirea frumusetii. Planuiesc sa fac o proba acestei idei sambata sau duminica in centrul Bremenului. Pana atunci (sau chiar si dupa atunci), va rog sa imi spuneti ce credeti despre aceasta idee si cum poate fi imbunatatit demersul.

Sa ne auzim invingatori, macar la frumusete!

Sursa foto.

Popularity: 34%

Daca da, atunci e musai sa ii multumiti lui Hitler. Fanta s-a nascut in urma ruperii relatiilor economice dintre Statele Unite si Germania in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Ceea ce a insemnat ca siropul cu reteta ultra-secreta din care se fabrica Coca-Cola nu a mai putut fi importat, ducand spre falimentul sucursalei nemtesti a companiei. Faliment care a fost evitat cu mare indemanare de strategii germani. Acestia au rezolvat problema prin inventarea si producerea unei noi bauturi sub egida Coca Cola.

Crearea retetei Fanta demonteaza mitul nemtilor lipsiti de imaginatie, dar il reconfirma pe cel al eficientei germane. Practic, au luat resturi cu care nu ar fi hranit nici macar animalele, precum zerul si tescovina (chestia care ramane dupa stoarcerea strugului cand se face must – se numeste asa pentru ca “utilajul” vinovat este teascul), au adaugat un pic de culoare, aroma si dioxid de carbon, au desenat o eticheta si au gandit o denumire (Fanta vine de la nemtescul “Fantasie”, fantazie) si au inceput sa faca bani. Desi bautura a aparut in 1940 si a avut o priza nebuneasca la publicul nemtesc (exista o reteta de prajitura cu Fanta in Germania – da, acest popor nu este gandit pentru bucatarie), a scos capul pe piata externa abia in anii ‘60, existand astazi in zeci de varietati peste tot in lume.

Eu n-am mai baut Fanta de cand i-am aflat povestea, din documentarul The Corporation, dar probabil o sa ma reapuc, mai ales ca am aflat ca este bautura preferata a Papei Benedict.

Heil Fantasie!

Sursa foto.

Popularity: 39%

Mare parte din oamenii pe care ii stiam pe cand incepusem sa stiu oameni se laudau ca vorbesc limbi straine. Ca se descurca mai bine decat oricare din vecinii nostri, mai ales decat bulgarii sau sarbii. De aceea, am crescut cu o impresie destul de pregnanta ca atunci cand romanii merg in strainatate nu se inteleg cu localnicii pentru ca aia nu stiu engleza, si ca Romania este una din tarile cu cei mai multi vorbitori de engleza din Europa, desigur, cu exceptia britanicilor. In plus, bunicii stiu rusa, parintii o mai rup si pe franceza si pe germana, telenovelele ne-au invatat spaniola, italiana stim deja, ca e doar putin mai imbarligata decat moldoveneasca noastra, ce mai, daca ar muta Bruxelles-ul si Strasbourg-ul la Cuca Macaii, s-ar intelege om cu om pe toate felurile de vorbire alminteri tare ciudate.

Romanii stiu atat de multe limbi straine pentru ca romanii sunt oameni, si nu statistici. Daca ar fi statistici, in 2005, doar 29% din ei ar fi putut vorbi engleza in mod fluent, 24% franceza si 6% germana. In total, mai mult de jumate nu s-ar descurca in nicio limba straina, si doar 6% ar fi cu adevarat poligloti, cunoscand trei limbi straine, in conditiile in care media europeana pentru poligloti era aproape dubla. Totusi, nu suntem cei mai inapoiati, fiind pe locul 23 din 27 la talentul la engleza, si pe locul 21 in clasamentul general.

Invatatul de limbi straine este important pentru 92% din europeni, conform aceleiasi statistici. Uniunea Europeana are 23 de limbi oficiale, la care se adauga luxemburgheza si turca (limbi oficiale in Luxemburg si respectiv Cipru, dar care nu au fost acceptate ca limbi oficiale UE). Totusi, in majoritatea contextelor internationale care presupun participanti vorbitori de limbi diferite, engleza este limba preferata. Comisia pentru Multilingualism, de care probabil ati mai auzit din pricina domnului Leonard Orban, a comandat o sesiune de discutii din care sa reiasa necesitatea multilingualismului. Standardul propus de grupul Maalouf este de doua limbi straine de persoana, dintre care una de circulatie internationala (de pilda, engleza sau mandarina), si cealalta, o limba adoptiva, precum finlandeza, irlandeza sau malteza, dupa placul fiecaruia. Aceasta recomandare are multiple implicatii:

• cooperarile bilaterale vor fi mult mai usoare, intrucat discutiile se vor purta in limbi materne, nu in limbi neutre;
• citat aproximativ din Raportul Maalouf: “pentru a cumpara ceva, orice, o limba internationala este suficienta. Pentru a vinde, in schimb, trebuie sa vorbesti pe limba clientilor”. Acest argument este demonstrat in fiecare zi – companiile sunt cele care isi fac reclama pentru produse si servicii, cele care organizeaza puncte de desfacere, nu clientii sunt cei care cumpara spatiu publicitar spunand ca vor sa cumpere, de exemplu, o masina noua de la o fabrica de automobile;
• limba adoptiva nu ar trebui perceputa ca o limba straina, ci mai degraba ca o a doua limba materna – implicand cunostiinte despre cultura, geografia, istoria si oamenii care traiesc prin intermediul acelei limbi;
• sistemul educational ar suferi niste modificari, as zice, pozitive – pentru ca in teorie, fiecare limba adoptiva ar trebui sa fie disponibila oricarui cetatean, dar practic sunt foarte putini profesori de lituaniana, de exemplu, o mare parte din procesul de invatare va avea loc pe internet, cu ajutorul resurselor virtuale;
• populatia imbatranita va avea o noua ocupatie, si poate chiar noi intrebuintari. Ma refer la cele consumeristice (un pensionar poliglot are mari sanse sa fie un pensionar globe-trotter, adicatelea consumator);
• o mai buna circulatie a fortei de munca in functie de necesitatile strategice;
• si altele care imi scapa acum.

Dupa parerea mea, acesta este un capitol la care romanii pot recastiga din terenul macinat de combinele socialiste. Desigur, nu putem sari imediat in carca Suediei, unde 90% din populatie stie bine engleza, sau in cea a luxemburghezilor, unde 69% din populatie stie trei limbi straine, dar putem fi poliglotii Europei de Sud si de Est. Este nevoie doar de infrastructura (profesori pentru cateva limbi circulate, pretutindeni), implementare (prima limba straina introdusa cel tarziu in clasa intai, a doua cel tarziu in clasa a patra) si implicare (proaspetilor parinti li se poate sugera, poate in contextul asigurarii unor avantaje speciale, sa vorbeasca si in engleza, germana sau franceza cu pre-scolarii lor).

Tu ce crezi?

Sursa date (pdf). Raportul Maalouf (pdf). Sursa foto.

Popularity: 12%

Ieri s-au implinit 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului. Multa lume stie asta, pana si Google a afisat un link catre poze de atunci pe pagina principala. Doar ca nemtii nu s-au bucurat asa tare. Acum 20 de ani, un politician neinformat si un jurnalist viclean au scos destui oameni in strada incat fortele care asigurau linistea in jurul zidului Berlinului au cedat si la fel au facut multe din placile de beton care separau doua ideologii. O adevarata victorie, demna de sarbatorit, daca n-ar coincide cu data de 9 noiembrie 1918, atunci cand Wihelm al II-lea a abdicat, consfintind infrangerea Germaniei in “Marele Razboi”, dar si deschizand drumul Republicii (si mai apoi, celui de-al treilea Reich). Este ironic cum bucuriile si victoriile istoriei pot fi umbrite de istoria insasi.

Apropo de al treilea Reich si de razboaiele mondiale, este interesant de observat cum ideologia nazista in urma careia, printre altii, Franta a suferit umilinte usturatoare, a fost preluata chiar de la Gobineau, un francez (care, la randul lui, a devenit faimos rastalmacindu-l pe vecinul de la est de Ruhr, Humboldt). Franta a fost atacata si invinsa din pricina unuia din intelectualii sai. Gobineau a fost un rasist de frunte care a insistat asupra superioritatii ariene, mai ales referitor la situatia din Franta natala. Este ironic cum propriile arme si propria propaganda se poate intoarce impotriva ta.

Dar cel mai ironic mi se pare ca opera de capatai a rasismului lui Gobineau, atat de adulat de Hitler si ai sai, a beneficiat de o introducere din partea unui oarecare Oscar Levy. Zic si eu…

P.S.: via @cristibadea, banc pe tema data: Cum poti folosi o banana pe post de busola? O pui pe zidul Berlinului, si in partea in care este muscatura, acela e estul.

Sursa foto.

Popularity: 8%

Ar fi superfluu sa incep sa fac comparatii intre politicile economice si financiare ale Romaniei si Germaniei, insa nu pot sa nu ma gandesc ce ii motiveaza pe germani sa fie, ei bine, nemti. Cum isi fac ei treaba cu precizie inumana, fara scrupule, fara remuscari si, mai ales, fara gres*.

As putea face comparatie intre portarii nostri si portarii lor. Imi aduc aminte de tipul ala mic, mereu cu fes pe cap, care bantuia in jurul intrarii profesorilor, in liceu. El avea putere decizionala asupra ta, mai ales daca nu aveai carnetul, legitimatia sau mai stiu eu ce substitut de matricola ne mai dadeau. El iti spunea pe unde sa mergi, si era de neclintit. Dar, pe langa asta, facea cumparaturi pentru persoanele “alese” sau spala cu abnegatie masina directoarei, ori de cate ori era cazul. Chestiuni in mod sigur neincluse in contractul de munca.

Portarii lor nu emana amatorism. Stiu exact ce au de facut, si nu fac altceva, oricat de mult ar friza logica. Patruleaza la fel tot timpul, sting la fel lumina in locurile comune pe timp de noapte, chiar daca esti sau nu acolo. Daca ai vreo problema, te pot ajuta. Nu trebuie sa fii profesor ca sa iti cheme un taxi sau ca sa vina sa vada ce fel de griji in ceea ce priveste securitatea ai avea. Portarii lor au asigurat paza la White Sensation-ul nostru la costum. Costum alb, cu pantaloni si cravata la fel de albe.

Cata glorie sa existe in aceasta ocupatie (ca nu mi-ar placea sa ii spun meserie) de portar incat sa te asortezi evenimentului pe care, in fapt, il pazesti? Cata demnitate sa infofolesti in jurul braului incat sa fii o umbra mai consistenta in spatele pericolelor inerente unei societati? Nu mai conteaza, cand esti platit asa cum trebuie. Va rog sa urmariti in imaginea alaturata ce am cumparat din banii pentru 6 ore de serviciu deloc pretentios din punct de vedere intelectual. Cu salariul pe care il primeam asta vara in acelasi interval de timp, ma indoiesc ca as fi putut achizitiona macar rotile de la skateboard. De ce exista diferenta asta?

*N.B.: fireste, sunt si aici persoane care ar putea sa fie mai eficiente, informative sau flexibile, dar probabil ca toti sunt imigranti care inca nu au apucat sa se acomodeze cu sistemul.

P.S.: Pe cand ma intorceam intr-o dimineata de sambata din oras, la ora 7, in cladirea administrativa lumea era deja la cafeluta. Sambata. La 7 dimineata.

Popularity: 9%

Desi sunt destul de multumit de nivelul meu de germana, mai tot timpul am intampinat (mici) probleme de comunicare cu reprezenantii tarii mele gazda. De aceea, astazi, la 5 dimineata, nu am fost foarte entuziasmat la gandul de a comanda un taxi si apoi de a produce jumatate de ora de conversatie de nivel de taximetrist de noapte, dar in a treia mea limba.

Am fost foarte surprins sa aflu ca, pe langa ca a sarit foarte repede sa ma ajute sa ii raspandesc hardabaia in portbagaj si pe bancheta din spate, tipul ar putea face de rusine jumatate din studentii de la o universitate cu predare in limba engleza (adica Jacobs) cu felul in care vorbea limba lui Shakespeare. Astfel, am vorbit despre diferentele gramaticale intre limbile anglo-saxone, am aflat despre considerentele lingvistice si pedagogice datorita carora tari precum Olanda, Norvegia sau Danemarca sunt atat de potente in exprimarea fluenta in engleza, dar si despre metodele corecte de a aduce binecuvantarile unei limbi straine pustilor germani de pana in 15 ani (pentru ca, am uitat sa mentionez, cand nu este taximetrist de noapte, domnul nostru da meditatii la engleza copiilor de varsta gimnaziala si liceala). In plus, am discutat de considerentele socio-economice pentru care limba engleza primeaza in mediul business, academic si universitar din Elvetia, in dauna germanei, francezei sau italienei locale. Cu alte cuvinte, am discutat cu un taximetrist, pe o limba care nu este a lui, material pe care l-am revizuit in cadrul unuia din cursurile universitare de anul doi, si am aflat lucruri noi.

Un alt subiect pe care a digresat domnul nostru a fost capacitatea televizorului sau Internetului de a constitui unelte de invatare pentru copii si adolescenti. Dintre concluziile care mi s-au parut interesante, as cita (aproximativ): “Televizorul si Internetul ii fac pe cei prosti si mai prosti, si pe cei destepti cei mai destepti” si “Din toata informatia care este pe Internet, cel mult 5% este cu adevarat de folos pentru vreun scop sau pentru rezolvarea unei probleme. Trebuie doar sa stii unde si cum sa cauti“. Desigur, dupa aceasta paranteza si inainte de a ajunge la destinatie, a revenit la discutia initiala, cu o concluzie desteapta (pe care, spre rusinea mea, am uitat-o – am fost entuziasmat de discutie chiar si in conditiile lipsei unei incheieri).

Din pacate, din momentul in care am pus piciorul jos in autogara internationala din Bremen, nu a durat mult sa revin si la figurat cu picioarele pe pamant. Am intrat in vorba cu cativa romani (cel mai probabil muncitori necalificati) care asteptau sa se intoarca acasa, si care au fost foarte surprinsi sa afle ca nu sunt aici la munca, ci la universitate, si care erau foarte creativi in a inventa injuraturi si acuze nemtilor care “nu stiu sa vorbeasca”. Romanii nostri pareau foarte mandri ca stiu sa se inteleaga cu un alt om doar in romana, si ar fi militat cu bucurie ca nemtii sa invete romana pentru noi.

La felul cum se prezinta sistemele educationale in cele doua tari, este mult mai probabil sa li se indeplineasca lor dorinta decat sa ajungem noi, romanii, cu adevarat cetateni europeni. Asta in conditiile in care nici scolile lor nu sunt perfecte.

P.S.: am avut placerea de a face o scurta vizita sudului peninsulei Yutlanda (Danemarca) in primavara, cu un grup mixt de romani si germani. Ne-am inteles cu localnicii (danezi) in germana. Daca acestia corespund tiparului prezentat de soferul meu de dimineata, dar si de ceea ce vad eu pe internet in comunitatile lor locale, atunci pot spune cu usurinta ca un danez obisnuit nu are probleme in a vorbi cu nemti sau englezi pe limba lor. Nu mai spun de vecinii scandinavi.

Popularity: 10%