P.S.: tot de la metrou, tot frumos: FlorinAlexandra pe albmurdar.

Unul din cele mai evidente cazuri de misatribuire a aprecierii post-mortem este cel al lui Ivan Pavlov – tipul cu cainele lui Pavlov. Individul era, la origini, un foarte bun si ambitios fiziolog, iar obiectul sau principal de studiu nu a fost studiul reflexelor conditionate, ci al sistemului gastric. Deci probabil ca ar fi visat, in timpul vietii, sa fie amintit urmasilor urmasilor sai drept cel care a vindecat boli precum ulcerul, gastroenterita sau viermii intestinali. Pentru ca asta era scopul lui, si era foarte bun la asta, si nu la psihologie.

Putina lume stie ca, inainte de a saliva, cainele lui Pavlov avea probleme dietetice si un apetit foarte scazut. Unui geniu precum Pavlov nu i-a fost greu sa identifice problema si sa ii gaseasca rezolvarea. Asa ca a inceput sa alimenteze animalul pe partea de din dos cu pernute Pedigree, ca desert oferind cainelui (si viermelui, in acelasi timp) cate o bucata de ciocolata. Dupa ce a procedat astfel timp de o saptamana, pentru a testa reflexul viermelui, dupa felul principal constand in hrana pentru caini, Pavlov nu a mai adaugat si ciocolata. Sursele spun ca nu au trecut nici cinci minute pana cand viermele a scos o portiune sanatoasa din encefal pe sub coada gazdei, dar nu a mai apucat sa intrebe unde ii este ciocolata ca a fost decapitat prompt de catre un practicant mai curajos. La scurt timp, cainele si-a recapatat capacitatea de a saliva la comanda, putand astfel continua experimentele rusului.

Lasand gluma istoria bazata pe fapte bine documentate la o parte, intrebarea care ramane este daca si cum ai vrea sa iti fie amintirea conservata pentru stranepotii pe care nu ai sa ii cunosti. Trebuie sa vrei asta ca sa iti consideri rolul in viata eficient, placut si meritat? Sau exista ceva mai presus de nemurirea sufleteasca?

P.S.: in orice caz, regula generala spune sa nu dai ciocolata prietenului tau canin. Pe orice parte ai face-o.

Sursa foto.

Zborul din Budapesta (unde aveam escala) catre nordul Germaniei a fost amanat trei ore si apoi amanat cu totul, iar noi (patru studenti si doi adulti alminteri tare simpatici) ne-am asezat la coada sa ne preschimbam biletele. Dupa inca sase ore de picoteli si frustrare, ni s-a confirmat ca zborul va avea o intarziere totala de 34 de ore, si ca din partea lor, si anume a companiei aeriene Malev, li se fix rupe unde ne petrecem noaptea in desertul alb care devenise Budapesta. Este de mentionat aici a gestionat extrem de prost situatia, desi Ferihegy, aeroportul din Budapesta, ar trebui sa fie fieful natural al ungurilor de la Malev, Lufthansa, de exemplu, a scapat mai repede de coada imensa si a impartit cu generozitate sticle de apa si sandvisuri clientilor napastuiti.

Drumul dinspre aeroport spre oras a fost deosebit prin aceea ca a demonstrat radacinile spiritului antreprenorial unguresc – foarte foarte multe initiative axate pe erotic sau stabilimente asemanatoare cu firme luminoase – iar totul culmina cu o piata de pe bulevardul Jozsef Korut, unde ceasul rotativ imens era impanat cu reclame generale, anuntand mandre ca, pe o raza de 200 de metri, in toate directiile, se gasesc “Sex Shops”.

In cele din urma am ajuns intr-un hotel de pe strada Victor Hugo, cu un mosulet simpatic la receptie, care ne-a promis pat, baie in camera si internet la discretie pentru numai 20 de euro pe noapte. Si trebuie spus ca nu lipseste nimic – de la internet wireless pana la cuptor cu microunde, de la televizor cu zeci de posturi unguresti pana la un mini-seif. Si patul, oricat de tare ar fi, este extrem de imbietor dupa 36 de ore de nesomn. Noapte buna!

Prin urmare, cum eu nu sunt in stare sa ma produc, mi se pare de buna cuviinta sa ii las pe altii sa se produca in fata ta. Asadar, coloana sonora a lui 2010 pana acum:

1. Falling Slowly
2. Lonely Day
3. ¿Qué Pasa?
4. The Denial Twist
5. Bonus: Office 2010

O noua saptamana sau un nou an calendaristic, aniversarea zilei de nastere sau despartirea de partenerul amoros, ba chiar si un pranz picat prost pot in egala masura activa glanda schimbarii. De cate ori n-ai tinut regim incepand de luni, nu te-ai casatorit la 30 de ani si nu te-ai apucat in sfarsit de cursul ala de spaniola la inceputul lui ianuarie? Dar tragedia cea mai mare apare atunci cand schimbarile pe care trebuie sa le faci vin in mod explicit de la mediul social. Atunci cand trebuie sa te schimbi pentru bunastarea celor din jur.

Este greu de zis despre un om ca este acelasi seara cu cel care a fost dimineata, daramite dupa ani de zile de experiente (re)formatoare. Si sunt sigur ca cel putin 90% din aceste schimbari sunt cauzate de presiunile sociale imediate, provenite de la persoanele adevarate. Cu alte cuvinte, parerea mea este ca, in vechea disputa nature vs. nurture, care inspecteaza ce primeaza dintre calitatile innascute si influentele externe in formarea unui individ, un rol mai mare il au factorii externi. In termeni grafici, un parinte care iti va spune intreaga copilarie ca esti gras te va face mai degraba depresiv decat sa te ajute sa iti depasesti genele obezitatii, iar implicatiile importante ale acestor cauze se vor face simtite in cautarea ta de franghie mai groasa cu care sa te spanzuri.

La tine cum se manifesta fetisul schimbarii?

P.S.: intrebarea care imi reverbereaza halucinant in cerebel este, desigur, ce sa schimb la felul in care scriu. Idei?

Cum, vei spune, ca doar sunt atatea persoane care au renuntat la bunastarea sinelui pentru a-si ajuta aproapele! Gresit, iti voi raspunde, pentru ca pentru mine, vanitatea altruismului este una din cele mai meschine forme de egoism. Ai dat vreodata bani unui cersetor? De ce? Pentru ca el sa se simta mai bine, sa isi ia o paine si sa se ridice din mizeria in care sta incastrat? Sau ca sa te simti tu mai bine cu tine, sa simti ca ajuti societatea care, in fapt, are unicul rol de a gravita in jurul tau? Orice actiune umana este mai calculata decat ne putem da seama – si principiile economice functioneaza perfect. Prin fiecare actiune pe care oamenii o intreprind se urmareste satisfacerea unor nevoi mai mult sau mai putin intrinseci, si doar costul de oportunitate al fiecarei astfel de optiuni ne influenteaza felul in care gandim si actionam. Am 2 lei, ce m-ar face sa ma simt mai bine de acesti 2 lei? O acadea, sau o donatie in fondul bisericii pe la care oricum n-am mai trecut de la Pastele celalalt? Am o ora libera, ce sa fac, sa ma relaxez un pic citind din Cosmo sau sa il ajut pe ala micu’ cu tabla inmultirii?

Poate vei zice ca uite, de exemplu, o mama isi ajuta copilul in mod dezinteresat. Eu iti voi spune ca greseala pe care o faci e mai degraba una gramaticala decat de logica. O mama ajuta copilul ei. Copilul ei. Este un individ relationat la modul cel mai adanc de persoana sa – este al ei. Si nu-i asa ca orgoliul este mangaiat cu deosebita tandrete atunci cand spui “Costica al meu stia tabla inmultirii la 6 ani!”? Sau cand te lauzi ca “Mircea e vedeta teve, iar eu ii fac de mancare! Dezinteresat, zau, ca doar sunt mama lui!”

Sunt sigur ca daca ai citit pana aici nu vei mai indrazni sa te gandesti ca iubirea romantica este una dezinteresata. Sau ca un profesor de inalt calibru face un serviciu remarcabil si altruist instruindu-si invataceii cum trebuie. Si asa mai departe. Fiecare din noi este buricul propriului univers. Si daca stai bine sa te gandesti, nici nu e prea rau asa. Sa iti imaginezi ca atunci cand incetezi sa existi se duc si suferintele celor dragi este inaltator. Sa stii ca nu e nimic gresit in a te simti bine in viata, indiferent de criteriile pe care le asociezi starii de bine, este tare placut. Sa stii ca poate in lumea aceasta poate exista cativa egoisti ca si tine, dar care isi gasesc placerea in a vedea zambet in ochii celui de langa el, este de vis.

Nu ai cum sa nu fii egoist, dar lasa-ti constiinta sa ia partea leului din cand in cand. Si chiar daca iti calculezi costul de oportunitate, utilitatea marginala si satisfacerea nevoilor la milimetru, nu inseamna ca pana la urma nu poti avea remuscari. Si egoistii au regrete, dar stiu cum sa treaca peste ele.

Pentru mine, 2009 a fost anul in care:

• am schimbat prefixul. Inca sunt mandru de asta. Cand ajung pe la 70-80 o sa fiu si mai mandru, cred.
• am avansat prin jumate din facultate. Am dubii in ceea ce priveste cantitatea de mandrie aferenta acestui domeniu.
• am castigat primii mei bani “munciti” (banii munciti in 2008 mi-au venit tot in 2009).
• am invatat ce inseamna sa lucrezi la patron, la erepublik, si ce inseamna sa lucrezi de acasa si sa iti vezi “patronul” doar la o bere.
• am deschis, impreuna cu Mihai, prima afacere proprie.
• am fost de doua ori in Spania, si trebuia sa mai merg o data. Cu ocazia asta, m-am decis ca vreau sa traiesc macar 4-5 luni acolo.
• mi-am facut cont(uri) de twitter si blog aici.
• am cunoscut zeci, poate chiar sute de oameni interesanti.
• am iubit viata.

Pentru 2010 imi propun:

• sa petrec cel putin 10 luni in strainatate, facand chestii interesante.
• sa fac un stagiu de pregatire la o companie (re)cunoscuta international.
• sa ma decid unde si in ce conditii imi continuu studiile.
• sa aprofundez cel putin doua dintre limbile germana, portugheza, spaniola, rusa si albaneza. Sau sa ma apuc de o alta limba.
• sa vizitez macar doua tari in care nu am mai fost.
• sa invat sa gatesc cel putin 2-3 feluri noi de mancare.
• sa pierd mai putin timp, sa nu mai las lucrurile pe ultimul moment si sa ma trezesc la toate cursurile de la 08:15.
• sa scriu bine, mult si constant.
• sa fac cel putin 500 de euro din blogging (nu aici, prin alte parti) si cel putin 1500 de euro din celalalt biznis.
• sa imi construiesc pile pe oriunde se poate.
• sa invat/exersez/practic fotografia mai mult.
• sa acord mai mult timp prietenilor.
• sa rad.

La Multi Ani, ne auzim dupa artificii!

P.S.: vorbesc serios, te rog tine-te de capul meu daca concluzionezi ca nu ma tin de promisiuni, oricine ai fi! O sa iti multumesc.

Sunt curios ce servicii intra in aceasta suma, pentru ca acum doi ani aceeasi suma a avut facilitati deosebite, printre care camera comuna (in celelalte era prea frig, asa ca s-a dormit claie peste gramada), tutoriale de facere a focului folosing motorina, fag, brad, servetele, foehn si o usa (!) si incalzire la supa la plic.

Daca voi avea internet, acest articol va fi updatat periodic, cu starea vremii, nivelul zapezii si al alcoolului. Daca nu, atunci sa ne recitim cu bine incepand cu 30 decembrie. Pentru mine va fi 2010 deja.

Update 1: Ziua 1. M-am inselat in asteptarile mele cum ca aceasta pensiune ar fi in mijlocul nicaierii. De fapt, este la marginea nicaierii. Dupa ce GPS-ul ne-a ratacit vreo ora, a trebuit sa lasam masina la drumul judetean si sa urcam bagajele si mancarea (adica bautura)  manual, vreme de 700 de metri inzapeziti. Dupa o oala uriasa de vin fiert si 10 kile de cartofi a caror prajire la doua tigai a durat patru ore, eram din nou fericiti. Asa ca am inceput sa punem chitarile pe vechile hituri romanesti ale unor trupe remarcabil de melodioase, precum 3SE, Andre si toate cele din aceasta categorie.

Ziua 2. Am descoperit netul (eu mai tarziu, ca m-am trezit complet vesel si cu pleoapele dezlipite la 4 dupa-amiaza), si dupa 20 de minute in care mi s-a incarcat aceasta pagina – multumim Orange! – timp destul pentru doua cani de vin si una de vodca, va salut de la marginea Paradisului. Adica de dincolo de gard!

Update 2: M-am intors cu bine. Compilam.

P.S.: apropo. Este grav daca nu am inca planuri pentru revelionul vostru?

Familia se strangea in mod traditional pentru a se asigura ca pomana porcului se face in mod echitabil, pentru a imparti o tuiculita proaspata si responsabilitatile agricole din primavara ce urma sa vina. Nu scoteau mana din manusa, nu le pasa nici cat negru sub unghie de miile de stelute de afara, si nici nu faceau mistouri fine la adresa unui mos imbracat in rosu. De aceea eu, la randul meu, am incercat sa nu rapesc din Craciunul nimanui, am evitat sa ofer implinirea tuturor dorintelor (ca atunci cand n-ai dorinte, de ce mai traiesti?) sau prea multa caldura (unii mai si platesc facturi la chestia asta). Sunt sigur ca nu iti va fi Craciunul mai “luminat” daca iti spun eu niste vorbe copiate, poate, de pe la altii. Si daca faptul ca nu ti-am spus tie, personal, cat de mult tin la tine in aceasta zi de Craciun, te-a intristat profund, atunci trebuie sa iti spun ca imi pare rau si ca voi face tot posibilul ca toate celelalte zile sa iti fie mai frumoase.

Asadar, nu va urez un Craciun frumos, pentru ca stiu ca acesta va fi la fel, indiferent de cuvintele mele, dar voi incerca, pe ici pe colo, sa va fac frumoase celelalte zile, in care nu se inghesuie lumea sa va binecuvanteze bucatele de pe masa pana va stau in gat, si in care o astfel de urare sa fie unica si originala. Si sincera.

Sa aveti parte de familie de Craciun!

O sa mai updatez articolul asta cu una-alta cand ma plictisesc de distrus teme de wordpress.

P.S. (15 decembrie): nici dupa 5 zile nu m-am plictisit de distrus teme wordpress, drept pentru care nici n-am mai updatat, nici n-am modificat tema dupa dorinte. O sa fie, la un moment dat, niste statistici aici.

Totusi, este o problema pe care nu stiu cum sa o rezolv, care are nevoie de o solutie democratica, mai ales ca am tot vazut zilele astea ca acest sistem de organizare functioneaza. Ajutati-ma, dara, sa raspund la intrebarea de mai jos.

P.S.: daca aveti vreo comanda speciala din Germania, speak now (adica pana sambata dimineata) or forever hold your peace. Spatiu limitat.

Mare parte din aceasta comunitate cosmopolita s-a strans sa ii felicite aseara pe bursierii Mercator de anul acesta, o turco-nemtoaica de anul trei, si un suedezo-americano-zimbabwean de anul doi. Toate astea s-au intamplat in cadrul a ceea ce s-a numit Mercator Day, in care cantina (fiecare camin are la parter cate o cantina intitulata, Dumnezeu stie in ce limba, servery) a fost decorata in nuante de albastru, pe timpul zilei am avut la dispozitie jocuri, gustari, fructe, vata pe bat, fantana de ciocolata, muzica si poze ruland pe fundal, iar totul a culminat cu cina speciala, cu dublu specific turcesc si zimbabwean (de fapt, se pare ca am avut dreptate, Zimbabwe nu prea are ceea ce se cheama bucatarie nationala, asa ca am mancat niste pui cu orez si sos de curry si ardei, mancare tipic sud-africana. Din Zimbabwe erau, probabil ardeii cruzi pe care i-am vazut pentru prima oara in Germania). In afara momentelor artistice, care au inclus reprezentatii de orga, saxofon, chitara clasica si electrica, voce si solduri, am avut discursuri mai degraba plictisitoare, de la autoritati, un Happy Birthday cantat de vicele universitatii aniversatului zilei (Miša), dar si discursuri foarte captivante de la cei doi premiati. Cu totul si cu totul, un eveniment incantator, organizat ca la carte (am participat si eu la asta), cu inghetata, lumanarele, haine formale sau traditionale si momente speciale.

Click pentru poze.

Acest articol este scris din TV-Room, de langa o bere, intre meciurile de FIFA pe care le joc la PlayStation3-ul pus la dispozitia oricui il cere. Asta inseamna viata de camin aici.