2009 se va mai scurge pentru inca o mana de ore, si daca prietenii nostri dinspre (foarte) est ar sti sa se exprime in dulcele grai moldovenesc, probabil ne-ar spune ca nici 2010-le mai grabit in acele parti ale globului nu este foarte rau.

Pentru mine, 2009 a fost anul in care:

• am schimbat prefixul. Inca sunt mandru de asta. Cand ajung pe la 70-80 o sa fiu si mai mandru, cred.
• am avansat prin jumate din facultate. Am dubii in ceea ce priveste cantitatea de mandrie aferenta acestui domeniu.
• am castigat primii mei bani “munciti” (banii munciti in 2008 mi-au venit tot in 2009).
• am invatat ce inseamna sa lucrezi la patron, la erepublik, si ce inseamna sa lucrezi de acasa si sa iti vezi “patronul” doar la o bere.
• am deschis, impreuna cu Mihai, prima afacere proprie.
• am fost de doua ori in Spania, si trebuia sa mai merg o data. Cu ocazia asta, m-am decis ca vreau sa traiesc macar 4-5 luni acolo.
• mi-am facut cont(uri) de twitter si blog aici.
• am cunoscut zeci, poate chiar sute de oameni interesanti.
• am iubit viata.

Pentru 2010 imi propun: Read the rest of this entry

Popularity: 38%

Anul asta mi-a placut atat de mult incat m-am decis sa sarbatoresc anul urmator inaintea tuturor. In cadrul sejurului de patru zile care incepe astazi, petrecerea de revelion va fi, cel mai probabil, in noaptea dintre 28 si 29 decembrie, iar trecerea in noul an va avea loc pe 29 decembrie, la 03:14 a.m. E al treilea an in care conventiile cad pentru cate o petrecere prelungita. Dupa ce anii trecuti am fost la Avrig si respectiv Sura Mica, acum gasca nebuna se va reuni pe Valea Doftanei. Probabil literalmente, avand in vedere ca ni s-a promis parau in curte. Intreaga vila se va imparti la 19 oameni, pentru care fiecare va plati un pic peste 25 de lei pe noapte.

Sunt curios ce servicii intra in aceasta suma, pentru ca acum doi ani aceeasi suma a avut facilitati deosebite, printre care camera comuna (in celelalte era prea frig, asa ca s-a dormit claie peste gramada), tutoriale de facere a focului folosing motorina, fag, brad, servetele, foehn si o usa (!) si incalzire la supa la plic.

Daca voi avea internet, acest articol va fi updatat periodic, cu starea vremii, nivelul zapezii si al alcoolului. Daca nu, atunci sa ne recitim cu bine incepand cu 30 decembrie. Pentru mine va fi 2010 deja.

Update 1: Ziua 1. M-am inselat in asteptarile mele cum ca aceasta pensiune ar fi in mijlocul nicaierii. De fapt, este la marginea nicaierii. Dupa ce GPS-ul ne-a ratacit vreo ora, a trebuit sa lasam masina la drumul judetean si sa urcam bagajele si mancarea (adica bautura)  manual, vreme de 700 de metri inzapeziti. Dupa o oala uriasa de vin fiert si 10 kile de cartofi a caror prajire la doua tigai a durat patru ore, eram din nou fericiti. Asa ca am inceput sa punem chitarile pe vechile hituri romanesti ale unor trupe remarcabil de melodioase, precum 3SE, Andre si toate cele din aceasta categorie.

Ziua 2. Am descoperit netul (eu mai tarziu, ca m-am trezit complet vesel si cu pleoapele dezlipite la 4 dupa-amiaza), si dupa 20 de minute in care mi s-a incarcat aceasta pagina – multumim Orange! – timp destul pentru doua cani de vin si una de vodca, va salut de la marginea Paradisului. Adica de dincolo de gard!

Update 2: M-am intors cu bine. Compilam.

P.S.: apropo. Este grav daca nu am inca planuri pentru revelionul vostru?

Popularity: 73%

Eu nu am trimis sms-uri, mass-uri, e-mailuri sau mai stiu eu ce alte “mijloace de comunicare” prin care transmiteam luminite in suflete si carnuri in sarmale sau mai stiu eu ce alte urari dezaxate cu ocazia Craciunului. Dezaxate spun, pentru ca unele (m)uraturi au deviat atat de mult de la spiritul intentionat al Craciunului, in orisicare din variante (sa zicem din doua mari categorii, traditional si capitalist), incat ar putea fi trimise la orice sarbatoare legala la care se mananca si la care se simt oamenii bine fara a sta pe intuneric. Chiar si privita dintr-un unghi non-religios, Craciunul este o sarbatoare a familiei. Ma gandesc ca orice agnostic ar gasi, totusi, o farama de adevar in calatoria Mariei si a lui Iosif catre reuniunea intregului familion, si sunt sigur ca a existat vreodata macar o femeie care sa nasca in grajd si apoi sa primeasca mita de la trei paparazzi (sub forma de platina, salvie si iasca, sau ce-o fi pe-acolo) pentru a face publice pozele si povestea.

Familia se strangea in mod traditional pentru a se asigura ca pomana porcului se face in mod echitabil, pentru a imparti o tuiculita proaspata si responsabilitatile agricole din primavara ce urma sa vina. Nu scoteau mana din manusa, nu le pasa nici cat negru sub unghie de miile de stelute de afara, si nici nu faceau mistouri fine la adresa unui mos imbracat in rosu. De aceea eu, la randul meu, am incercat sa nu rapesc din Craciunul nimanui, am evitat sa ofer implinirea tuturor dorintelor (ca atunci cand n-ai dorinte, de ce mai traiesti?) sau prea multa caldura (unii mai si platesc facturi la chestia asta). Sunt sigur ca nu iti va fi Craciunul mai “luminat” daca iti spun eu niste vorbe copiate, poate, de pe la altii. Si daca faptul ca nu ti-am spus tie, personal, cat de mult tin la tine in aceasta zi de Craciun, te-a intristat profund, atunci trebuie sa iti spun ca imi pare rau si ca voi face tot posibilul ca toate celelalte zile sa iti fie mai frumoase.

Asadar, nu va urez un Craciun frumos, pentru ca stiu ca acesta va fi la fel, indiferent de cuvintele mele, dar voi incerca, pe ici pe colo, sa va fac frumoase celelalte zile, in care nu se inghesuie lumea sa va binecuvanteze bucatele de pe masa pana va stau in gat, si in care o astfel de urare sa fie unica si originala. Si sincera.

Sa aveti parte de familie de Craciun!

Popularity: 39%

… in care ar trebui sa scot eticheta alpha de la blogul meu. Asa cum am zis la inceput de tot, am asteptat saizeci si sase de zile sa vad daca ma tine bunul obicei de a ma plimba pe aici, si in functie de asta, ce fac cu blogul meu cu eticheta alpha. Adica ori il arunc cu tot cu eticheta la gunoi, ori continuu sa ma joc cu vreo orice alta litera de alta sorginte. Pentru ca a inceput sa imi placa sa imi desert saculetul de cugetari pe biti, voi polua in continuare, distrugand stratul de blogzon. Mai intai, o sa fac niscaiva modificari la felul in care arata ce avem aici. Drept urmare, daca ti se pare ca ceva arata ciudat la layout sau chiar continut, e de la mine si incerc sa il repar. Daca arata foarte naspa, inseamna ca am terminat deja.

O sa mai updatez articolul asta cu una-alta cand ma plictisesc de distrus teme de wordpress.

P.S. (15 decembrie): nici dupa 5 zile nu m-am plictisit de distrus teme wordpress, drept pentru care nici n-am mai updatat, nici n-am modificat tema dupa dorinte. O sa fie, la un moment dat, niste statistici aici.

Popularity: 12%

Mai este exact o saptamana pana cand ma intorc in patria natala (apropo, ce se intampla cu votul meu? Se mai pune ca ar fi din diaspora, sau redevine valid si incontestabil, chiar si in ochii PSD-istilor?), desi pana atunci mai am putin de tras pe-aici. Prin urmare, dragii mei, goliti-va agendele, parjoliti recoltele, otraviti fantanile, ca probabil o sa vreau sa fug in munti cu voi. Sau macar la un vin fiert pe undeva prin Bucuresti.

Totusi, este o problema pe care nu stiu cum sa o rezolv, care are nevoie de o solutie democratica, mai ales ca am tot vazut zilele astea ca acest sistem de organizare functioneaza. Ajutati-ma, dara, sa raspund la intrebarea de mai jos.

Read the rest of this entry

Popularity: 18%

Locuiesc in cadrul campusului universitatii la care sunt matriculat, undeva in nordul Germaniei, intr-o fosta baza militara americana, intinsa pe o suprafata nu foarte mare, dar destula pentru cateva sute de suflete sa poata supravietui fiziologic (psihologic, ma foarte indoiesc) fara contacte cu “lumea externa”. Studentii undergraduate sunt gazduiti de patru camine, fiecare cu numele, simbolurile si traditiile lor. In fiecare camin locuiesc intre 130 si 200 de studenti (pentru ca al patrulea camin este proaspat construit si inaugurat primavara aceasta, niciunul din camine nu este ocupat complet), totalizand undeva intre 600 si 700 de tineri. Eu locuiesc in caminul albastru, denumit Mercator College, caruia 171 de studenti din 30 de tari ii spun acasa (casa parinteasca se numeste, desigur, acasa-acasa). Numele a fost inchinat celor care se ocupa de Mercator Stiftung, fundatia care a suportat cea mai mare portiune a costurilor amenajarii spatiului in care locuim. Totusi, oamenii nu au considerat misiunea incheiata acum 7-8 ani, cand s-au terminat constructiile, ci ofera in fiecare an cate 5.000 de Euro pentru doi studenti merituosi care locuiesc aici, unul din anul doi si unul din anul trei. Festivitatea aferenta a avut loc aseara. Read the rest of this entry

Popularity: 100%