O noua saptamana sau un nou an calendaristic, aniversarea zilei de nastere sau despartirea de partenerul amoros, ba chiar si un pranz picat prost pot in egala masura activa glanda schimbarii. De cate ori n-ai tinut regim incepand de luni, nu te-ai casatorit la 30 de ani si nu te-ai apucat in sfarsit de cursul ala de spaniola la inceputul lui ianuarie? Dar tragedia cea mai mare apare atunci cand schimbarile pe care trebuie sa le faci vin in mod explicit de la mediul social. Atunci cand trebuie sa te schimbi pentru bunastarea celor din jur.

Este greu de zis despre un om ca este acelasi seara cu cel care a fost dimineata, daramite dupa ani de zile de experiente (re)formatoare. Si sunt sigur ca cel putin 90% din aceste schimbari sunt cauzate de presiunile sociale imediate, provenite de la persoanele adevarate. Cu alte cuvinte, parerea mea este ca, in vechea disputa nature vs. nurture, care inspecteaza ce primeaza dintre calitatile innascute si influentele externe in formarea unui individ, un rol mai mare il au factorii externi. In termeni grafici, un parinte care iti va spune intreaga copilarie ca esti gras te va face mai degraba depresiv decat sa te ajute sa iti depasesti genele obezitatii, iar implicatiile importante ale acestor cauze se vor face simtite in cautarea ta de franghie mai groasa cu care sa te spanzuri.

La tine cum se manifesta fetisul schimbarii?

P.S.: intrebarea care imi reverbereaza halucinant in cerebel este, desigur, ce sa schimb la felul in care scriu. Idei?

Cum, vei spune, ca doar sunt atatea persoane care au renuntat la bunastarea sinelui pentru a-si ajuta aproapele! Gresit, iti voi raspunde, pentru ca pentru mine, vanitatea altruismului este una din cele mai meschine forme de egoism. Ai dat vreodata bani unui cersetor? De ce? Pentru ca el sa se simta mai bine, sa isi ia o paine si sa se ridice din mizeria in care sta incastrat? Sau ca sa te simti tu mai bine cu tine, sa simti ca ajuti societatea care, in fapt, are unicul rol de a gravita in jurul tau? Orice actiune umana este mai calculata decat ne putem da seama – si principiile economice functioneaza perfect. Prin fiecare actiune pe care oamenii o intreprind se urmareste satisfacerea unor nevoi mai mult sau mai putin intrinseci, si doar costul de oportunitate al fiecarei astfel de optiuni ne influenteaza felul in care gandim si actionam. Am 2 lei, ce m-ar face sa ma simt mai bine de acesti 2 lei? O acadea, sau o donatie in fondul bisericii pe la care oricum n-am mai trecut de la Pastele celalalt? Am o ora libera, ce sa fac, sa ma relaxez un pic citind din Cosmo sau sa il ajut pe ala micu’ cu tabla inmultirii?

Poate vei zice ca uite, de exemplu, o mama isi ajuta copilul in mod dezinteresat. Eu iti voi spune ca greseala pe care o faci e mai degraba una gramaticala decat de logica. O mama ajuta copilul ei. Copilul ei. Este un individ relationat la modul cel mai adanc de persoana sa – este al ei. Si nu-i asa ca orgoliul este mangaiat cu deosebita tandrete atunci cand spui “Costica al meu stia tabla inmultirii la 6 ani!”? Sau cand te lauzi ca “Mircea e vedeta teve, iar eu ii fac de mancare! Dezinteresat, zau, ca doar sunt mama lui!”

Sunt sigur ca daca ai citit pana aici nu vei mai indrazni sa te gandesti ca iubirea romantica este una dezinteresata. Sau ca un profesor de inalt calibru face un serviciu remarcabil si altruist instruindu-si invataceii cum trebuie. Si asa mai departe. Fiecare din noi este buricul propriului univers. Si daca stai bine sa te gandesti, nici nu e prea rau asa. Sa iti imaginezi ca atunci cand incetezi sa existi se duc si suferintele celor dragi este inaltator. Sa stii ca nu e nimic gresit in a te simti bine in viata, indiferent de criteriile pe care le asociezi starii de bine, este tare placut. Sa stii ca poate in lumea aceasta poate exista cativa egoisti ca si tine, dar care isi gasesc placerea in a vedea zambet in ochii celui de langa el, este de vis.

Nu ai cum sa nu fii egoist, dar lasa-ti constiinta sa ia partea leului din cand in cand. Si chiar daca iti calculezi costul de oportunitate, utilitatea marginala si satisfacerea nevoilor la milimetru, nu inseamna ca pana la urma nu poti avea remuscari. Si egoistii au regrete, dar stiu cum sa treaca peste ele.