De azi pana vineri (11 iunie) , statia de metrou Unirii 1 e gazda unei expozitii de fotografie cu tema Bucuresti. Pozele expuse pe coloanele de la peron transformate in fotocopacii constituie baza unor foarte viitoare expozitii ale Bucurestiului de altadata (pentru atunci cand inceputul secolului 21 va fi ceva inconjurat de o aura melancolico-misterioso-fascinanta). Intr-un numar de ordinul miilor (daca nu au mai zburat metrourile din ele), pozele au fost stranse si expuse sub coordonarea celor de la orasul.ro si vor ajunge, de saptamana viitoare, in proprietatea Muzeului Municipiului Bucuresti. Sunt atat de multe fotografii (unele chiar frumoase) incat am reusit sa imi localizez doar jumatate din cele 15 contributii (una dintre ele in poza mai jos).
Stateam azi si ma uitam pe geam sa vad cum scade valoarea apartamentului parintesc. La poalele sale, la mare colt de intersectie, fix peste drum de gura de metrou, liceul colegiul Sincai si parcul Tineretului, loc cu vad ca-n povesti, a rasarit brusc si indecent o shawormerie cu rezonante kosher – Jerusalems Shaworma (sic). Si daca alaltaieri inca mai lucrau de zor la baraca unde se intampla minunatiile culinare, astazi a fost marea deschidere – totul gratis! Da, pe vreme de criza, mancare pe degeaba! Dupa doua ore si ceva de promotie, cam 80 de fomisti potentiali clienti asteptau afara, in soare, plus cine stie cati care trecusera de bodyguarzi si patrunsesera in incinta, dupa un timp de asteptare estimat la o ora si jumatate. Intrebarea mea este, considerand aceste date ale problemei, si ca o shaworma acceptabila (nu neaparat de la exclusivistii de la Dristor, shaworma de fite, pentru cine nu stie) este, probabil, mai ieftina de 2 euro, daca romanul nu se descurca sa produca mai mult de 1 euro pe ora astfel incat sa isi permita sa munceasca cele doua ore de asteptare si sa isi ia shaworma probabil mai buna, sa ii mai ramana ceva marunt, si fara sa stea in soare? A, nu mentalitatea… si apoi aceeasi discutie ca aici.
P.S.: asta a fost deja, te rog eu nu te duce la astia maine sa le ceri shaworma gratis ca ai vazut la mine pe blog, ca eu trebuie sa trec pe acolo de fiecare data cand merg in oras, si chiar nu m-as pune cu uniformisti cu shaworma la ghiozdan.
Sunt acasa de o saptamana, si a fost o saptamana mondena, cu Offline 2.0 (sunt si ceva poze de-ale mele pe-acolo), lecturi urbane (sunt si ceva poze de-ale mele pe-acolo), recitiri (fara poze, ploua si nu am vrut sa fac baie camerei), plimbari prin parcuri si chillout din greu. Am avut parte in sfarsit de res-/transpirat din greu de la caldura, de trezit la ore lejere si de lene la toate orele. Reintalnirea cu mioriticii m-a tinut atat de ocupat incat n-am mai dat pe la pagina de administrare a blogului. Nu ca ar fi ceva neobisnuit in asta, dar e un obicei tare prost pe care il deplang. Il deplang pentru ca asta e solutia nationala la orice problema.
In seara asta am avut din nou masura micimii noastre ca si popor, nu doar in comparatie cu celelalte popoare, cu rasele de extraterestrii si cu universul in general, ci si in relatie cu cei care ne conduc viata, de pe diverse tronuri sau din spatele diverselor ecrane si camere de filmat. In cadrul galei poate mult prea incestuoase de la 10 pentru Romania, (printre altii) Basescu a primit titlul de politicianul anului, Tiriac pe cel de mogulul anului, iar Badea pe cel de jurnalistul anului.
Acestuia din urma nu i-a luat prea mult sa trivializeze premiul, dovedind, inca o data, ca este mai cu pene pe spate decat ar trebui sa inghita publicul romanesc. Sau poate doar a dovedit cat de mult seamana jurnalismul cu prostitutia, dezbracandu-se si facand trotuarul la Piata Victoriei. Toate acestea in onoarea lui Read the rest of this entry
Am citit undeva, la un moment dat, ca toata informatia cu care se confrunta un om obisnuit intr-o viata intreaga in urma cu doua secole este echivalentul informatiei cuprinse in versiunea tiparita a New York Times intr-o saptamana. Si daca ma gandesc cate mi-au ajuns la urechi in ultimele zile, cu fiasco-ul Copenhaga, fiasco-ul Boc, fiasco-ul iernii inzapezite, moartea lui Brittany Murphy si asa mai departe, imi dau seama din ce in ce mai mult ca nu mai este vorba despre cine detine cea mai multa informatie, ci despre cine reuseste sa si-o organizeze cel mai bine.
Acum doua secole, putinii aceia care stiau sa scrie puteau comunica in zari indepartate prin scrisori, care ajungeau dupa doua saptamani, in cazurile bune. Acum, ziarul pe care il citim langa cafea la ora 8 dimineata, a fost tiparit la 1 noaptea si deja prezinta unele situatii in mod invechit. Poate ca va exista o vreme cand vom fi conectati noi insine la informatie (daca nu ca in filmul Avatar, poate printr-o metoda similara), ca sa nu ratam niciun strop. Si poate ca tot intravenos o sa savuram si cafeaua ca sa ramana la fel combinatia. Pana atunci totusi, trebuie sa ne descurcam de capul nostru. Acum, poti alege de unde iti vine informatia. De la profesionistii nostri (am nevoie de sugestie pentru ce as putea trimite ca link aici), de la profesionistii lor, de la prieteni sau de la internauti necunoscuti.
Sute de milioane de parinti din lumea intreaga sunt absolut convinsi ca timpul petrecut de odraslele lor pe internet este timp pierdut din care acestea nu se aleg cu nimic, si probabil ca toti acestia sunt de acord ca raul cel mai mare dintre toate il reprezinta jocurile, indiferent daca sunt flash, bazate pe text sau pe muzica. Totusi, parintii insisi sunt o portiune importanta din populatia de utilizatori ai eRepublik, primul simulator socio-politico-economico-militar care se poate juca cu ajutorul unui browser.
Jocul a fost lansat in urma cu doi ani si reprezinta ideea romanului George Lemnaru, iar acum este in faza de “imbunatatiri sustinute”. Desi nu este nici pe de parte o aplicatie web perfecta, a reusit sa creeze comunitati puternice si pasiuni persistente. Fiind unul dintre putinele jocuri care face apel la nationalismul participantilor, este un mediu in care competitia si cooperarea sunt la fel de importante – este greu de spus ca un jucator anume este castigator, dar daca destui jucatori priceputi conlucreaza fructuos, echipa lor (adica tara, partidul, gruparea militara sau diplomatica) poate castiga respectul sau teama tuturor celorlalte echipe echivalente. Mai ales ca punctele culminante ale distractiei sunt Read the rest of this entry
Dupa doua ore si ceva de promotie, cam 80 de 
Am citit undeva, la un moment dat, ca toata informatia cu care se confrunta un om obisnuit intr-o viata intreaga in urma cu doua secole este echivalentul informatiei cuprinse in versiunea tiparita a New York Times intr-o saptamana. Si daca ma gandesc cate mi-au ajuns la urechi in ultimele zile, cu fiasco-ul Copenhaga, fiasco-ul Boc, fiasco-ul iernii inzapezite, moartea lui Brittany Murphy si asa mai departe, imi dau seama din ce in ce mai mult ca nu mai este vorba despre cine detine cea mai multa informatie, ci despre cine reuseste sa si-o organizeze cel mai bine.
Jocul a fost lansat in urma cu doi ani si reprezinta ideea romanului 
