Desi nu fumez ierburi dubioase (sau tocmai de aceea), uneori stau si ma intreb cum poate fi atat de apreciat un mos grasan, neingrijit, cu pipa in gura si amator de licori tari, exploatator de persoane cu dizabilitati (da, stiu de ce se zice ca spiridusii lui sunt speciali, ca doar sunt speciali, nu?) si de animale care au tras pe nas destul incat sa creada ca pot sa zboare, care intra prin efractie, in timpul noptii, in locuinte private din atat de multe tari, carand in spate un sac mare si teribil de suspect. Unde mai pui ca nici nu foloseste centura de siguranta de la sanie, desi calatoreste cu viteze clar peste limitele admise, mai ales in localitate. Dar nu, nu este tratat precum un strain care ofera dulciuri si jucarii copiilor, in timp ce Dumnezeu stie ce poarta pe sub halatul ala rosu (de exemplu, in Australia este exhibitionist de-a dreptul, pentru ca la copiii din partea cealalta a lumii el vine calare pe surfboard. Read the rest of this entry

Popularity: 37%

Dupa cum spuneam pe 11 decembrie, ma rebranduiesc putintel (procesul e de mai lunga durata, intrucat coincide nefericit cu sesiunea si sarbatorile), iar asta implica renuntarea la eticheta alpha pe care am avut-o pana acum. Pe langa asta, vechiul text explicativ de dedesubt s-a transformat din “Un alt blog 2.0. Da’ e al lu’ Radu” (care, fie vorba intre noi, a fost scris intr-un moment de inspiratie minima, si nici macar nu a avut vreodata sens) in “Note: Please do not hurt yourself in the process”. Unii dintre voi (cei cu care mai schimb impresii pe messenger) stiti ca textuletul este omniprezent la statusul meu de mai bine de un an, dar abia acum a venit timpul sa explic intregului popor despre ce e vorba. Read the rest of this entry

Popularity: 44%

Povestea pe scurt: parlamentul studentesc de la Jacobs (universitatea unde pierd vremea 8 luni pe an) a decis, in marinimia sa, sa acorde un total de 10.000 Euro unor proiecte inauntrul campusului care ar imbunatati viata cat mai multor studenti. Printre propunerile respinse inca din prima faza a selectiei se numara cererea majoretelor de a primi finantare pentru a isi cumpara pompoane. Decizia parlamentului a fost luata printr-o metodologie care aminteste de Parlamentul Romaniei, dar asta e deja o alta mancare de peste. In orice caz, decizia a suparat ma multa lume decat de obicei, iar fetele noastre majorete, in tulburarea lor, au decis sa dea o palma parlamentului si sa isi faca singure rost de bani. Asa ca s-au strans, au contractat o colega fotografa, si au iesit cu un calendar pe anul 2010 de toata frumusetea. Read the rest of this entry

Popularity: 43%

Acesta nu este un post misogin.

Cum dadeam astazi cu aspiratorul pe covorul transformat brusc in smirghel industrial, mi-am adus aminte ca n-am mai fost de cam multicel la sala, dar ca aceasta curatenie generala este un substituent destul de bun, nu e chiar “treaba de muiere”. Si cum gandul zboara, ei bine, ca gandul, am ajuns putin cate putin sa deplang situatia barbatului in societate. In timpurile preistorice, cam cand veriga lipsa a renuntat la vegetarianism, barbatul era cel care isi risca zilnic viata pentru a-si hrani familia cu carnita proaspata, fiind indispensabil acesteia. Daca barbatul murea, si daca primul nascut nu era destul de mare/puternic, consoarta si copiii lasati in urma ajungeau sa depinda de restul comunitatii – in cazurile cele mai rele de cataclisme naturale (a se citi vanatori esuate), in care toate femeile ramaneau vaduvite de sursa de hrana, respectiv condamnate la moarte prin inanitie sau dieta de fructe padurete.

Dar femeile nu s-au lasat deznadajduite, si au inventat mai intai agricultura, si cand au vazut ca exista un decalaj de la cultivare pana la momentul in care pot sa culeaga roadele, recasatoria (ma rog, cu alta denumire, in functie de regulile sociale ale grupului din care face parte), pentru a redeveni omnivore. Retalierea barbatilor la acest trend a fost mai degraba nepotrivita. Vazand independenta mare pe care o castiga femeile cu aceasta ocazie, au inceput sa conceapa strategii de vanatoare mai bune si arme mai performante. Ratele de succes ale cautarii de mancare au devenit mult mai bune, ratele de deces mai mici, dar forta efectiva, antrenamentul si statutul social al barbatului au scazut dramatic, chiar si intr-o societate patriarhiala precum cea imaginata de mine. Mai pe sleau, era ceva gen “Uite, barbate, bunica-meu a murit pentru mamaia, tata si-a pierdut ambele brate hranind-o pe mama si tu… nimic? Eh, nu esti barbat adevarat, e cazul sa pun piciorul in prag“. Ceea ce a si facut, asa ca barbatul a fost nevoit sa inventeze mai departe.

Astfel a aparut religia. De exemplu, doctrina crestina reduce femeia la rolul de mama si companioana a barbatului. Barbat care are exclusivitate la cariera preoteasca – ca doar nu puteau sa lase controlul asupra scripturilor mamelor atat de ocupate cu a fi bortoase, si tot ce mai vine dupa aceea. Nici nu va inchipuiti, dragele mele, ce fel de conspiratii sexiste se desfasoara in altarele bisericesti, in care, desigur, nu este voie sa calcati. Crestinii cei dintai au promovat cu ardoare ideea ca femeia a introdus greseala si pacatul, si ca treburile importante nu pot fi lasate in grija ei. O miscare pe cat de gresita moral, pe atat de efectiva. Atat de tare, incat pana si musulmanii au prins ideea si au plagiat-o, cu si mai mare succes chiar (desigur, crestinii nu s-au lasat mai prejos si au upgradat teza la rang de arta, atat de mult s-au indoctrinat pe ei insisi incat ei, preotii, au incetat sa accepte reprezentantele sexului slab* drept partenere pentru sexul lor tare).

Minunea asta cu religia a tinut mai mult de trei zile, dar nu destul. Dupa ce armele au devenit din ce in ce mai performante, si vanatoarea mai precisa si mai fara-de-gres, barbatii au decis ca nu mai reprezinta o provocare atat de mare. Asa ca au inceput sa urmareasca cel mai mare vanat – pe ei insisi. Razboaiele au readus situatia straveche, cu multe vaduve incercandu-si sansele pe cont propriu, doar ca acum normele religioso-sociale priveau cu alti ochi o a doua casatorie la o femeie careia i-a murit sotul. Asadar, femeile au inceput sa fie nevoite sa se descurce pe cont propriu. Intr-un fel, multe dintre ele au ajuns in situatia barbatului primordial, care a trebuit sa invete sa vaneze cu arme care nu ii erau pe masura, si astfel sa isi dezvolte tot mai multe aptitudini.

Aptitudini care, la un moment dat, le-au apropiat atat de mult de barbati, prin educatie, forta fizica si determinare, incat acestia au trebuit sa ofere tot mai multe concesii, lasandu-le loc la procuratul mancarii, la fabricatul armelor (vezi razboaiele mondiale), la purtat pantaloni si la luptat impotriva semenilor in cadrul armatei. De atunci, procesul a fost ireversibil, si doar orgoliul ranit (ca doar asta e definitia masculilor, nu?) al barbatilor mai mentine o discriminare artificiala, as zice, si nu mai este mult pana cand, cel putin in societatile cele mai avansate vor pune capat, in sfarsit, relatiilor inegale dintre sexe. Dar daca va trebui sa devenim noi, tipii, bortosi si dependenti de leoaicele noastre dragi ce ne vor hrani si apara?

*reprezentantele sexului slab – o expresie care nu imi apartine si cu care nu sunt vreun pic de acord.

P.S.: cred ca nu o sa mai dau cu aspiratorul o vreme de acum incolo, daca se intampla ceva inimaginabil in dinamica societatii care ma face sa imi pierd umbra de masculinitate pe care mi-o confera civilizatia moderna cu fiecare data cand fac curat?

P.S.2: dovada incontestabila (ma rog, nu e o dovada, e o teorie) ca femeile sunt cele care ne-au adus in stadiul evolutiv in care ne aflam acum si ca a le trimite la cratita este sinonim cu a trimite barbatii la vanatoare este o carte scrisa de Richard Wrangham, intitulata Catching Fire: How Cooking Made Us Human (review-ul din New York Times). Pe scurt, nenea asta zice ca atunci cand vanatoarea nu facea succesul scontat, femeile preparau ceva din ingrediente culese, facandu-i pe barbati sa le ramana fideli. Astfel, s-au obtinut trei lucruri dintr-un foc: gatitul, evolutia speciei care nu mai murea de foame, si monogamia. Way to go, women!

Popularity: 32%

Am avut placerea sa particip la deschiderea seriei de prezentari a unuia din cluburile studentesti din care fac parte, pe numele sau Business Entrepreneurship and Management Society (BEaMS). Seria de prezentari care are ca subiect modelele de afaceri ale celor mai tari companii din diverse domenii a debutat cu o serata despre Google (scuze, n-am gasit link catre ei).

Prezentarea a inclus un scurt istoric al companiei, cateva din cele mai remarcabile produse si, partea pe care am prezentat-o eu, de ce sunt atat de smecheri. Pe scurt, prezentarea a subliniat urmatoarele idei:

• Brin si Page, capeteniile Google sunt tare incapatanati si au ajuns sa se contrazica non-stop in primii ani de cand s-au cunoscut;
• Google s-a numit initial “frectia de spinare” (BackRub);
• Google are o gramada de produse misto cu functionalitati destepte;
• Succesul Google poate fi explicat intr-o carte foarte groasa, sau in trei cuvinte simple: Tehnologie, Advertisement, Incredere;
• Ideea Page Rank pentru a valida relevanta paginilor indexate a fost decisiva pentru a castiga majoritatea pietei, impreuna cu simplitatea interfetei;
• Platforma de advertisements care functioneaza a fost decisiva pentru a castiga majoritatea banilor pe care ii face Google (cam 22 de miliarde de dolari pe an, practic un pic peste 3 dolari per locuitor uman al planetei, in fiecare an);
• Reclamele arata aproape exact la fel ca rezultatele cautarii, si sunt apelate in conformitate cu termenii cautati;
• Banii pe care puteau sa ii cheltuie pe promovarea produselor la inceput au fost investiti in imbunatatirea produselor. Calitatea Google a fost povestita, in schimb, pe cale orala, cum ar spune culegatorul de balade din popor;
• Inovatiile repetate au mentinut compania in varful varfului.

Totusi, principalele provocari la care cei de la Google trebuie sa fie atenti sunt pierderea concentrarii, pierderea oamenilor talentati (dar lipsiti de motivatie) si, mai nou, procesele antitrust. Totusi, motto-ul neoficial al companiei este “Don’t be evil”. Sa speram, dara, ca nu sunt malefici si vor pastra in loc sigur toate informatiile pe care le-au adunat despre fiecare din noi in acesti 11 ani in care ne-au facut, incet-incet, dependenti de serviciile lor.

Update: Vlad mi-a atras atentia ca o parte din intruziunile Google pot fi evitate usor. De exemplu, pentru anonimitate in cautarile Google se poate folosi Scroogle, iar pentru a evita botii care iti citesc corespondenta de pe gmail pentru a optimiza relevanta termenilor de cautare, poti folosi… un alt provider.

Popularity: 8%

Acest articol prezinta felul in care o institutie de invatamant poate fi condusa precum o companie de pe piata economica, si prezinta felul in care comunica cu clientii studentii sai. Jacobs University este o universitate privata, fondata in 1999 si data “in folosinta” in toamna lui 2001. Campusul Ceva nedefinit este modelat dupa ceva de la Rice University (Harvard-ul sudului) – campusul nostru duhneste de la o posta a Germania, ceea ce nu e chiar asa de rau. Sistemul academic este o combinatie intre traditiile educationale din SUA, UK si Germania, totul transpus intr-un mediu cu inclinatii spre cercetare.

Ieri a avut loc mult asteptata si mediatizata adunare studenteasca, in care era planuit ca studentii sa isi poata adresa intrebarile arzatoare legate de mediul in care traiesc si invata catre conducerea universitatii. Nu traim in paradis, si, ca o adunatura de indivizi evoluati din punct de vedere social ce suntem, este normal sa fim nemultumiti de problemele mici si mari cu care ne confruntam zilnic.

Adunarea a avut loc in ceea ce se cheama Conference Wing a Information Resource Center-ului nostru (mai pe romaneste, intr-o regiune a bibliotecii in care n-au mai avut ce carti sa puna, asa ca au lasat-o goala), iar organizatorii au supraestimat dorinta studentilor de a lua parte la discutie. Desi cursurile din timpul adunarii au fost anulate, au fost prezenti, din ochi, doar in jur de 170 de studenti (pe scaune ar fi avut loc cam 280). Evenimentul a durat exact o ora, si a debutat cu luarea de cuvant a presedintelui Joachim Treusch, introdus de unul din membrii parlamentului undergrad. In cele 15 minute in care a vorbit neintrerupt, profesorul Treusch ne-a amintit ca suntem o institutie unica in Germania, Europa si chiar in lume, ca cei doar 1200 de studenti pe care ii are Jacobs reprezinta 100 de natiuni in cap, si ca raportul studenti-profesori este de 11:1 (media universitatilor nemtesti este, spune el, undeva pe la 60:1). Alte statistici interesante mentionate sugerau ca un sfert dintre aplicantii initiali ajung la Jacobs, si ca studentii platesc anual, in total, 14 milioane de Euro pentru educatia si cazarea ce li se ofera. Asta inseamna ca media pentru fiecare student este undeva pe la 11.500 de Euro, si ca suntem cea mai slaba sursa de venit pentru universitate, comparativ cu sponsorizarile externe (17 milioane) si fondurile primite pentru proiecte de cercetare (15 milioane de Euro anual). Pe termen lung, universitatea vrea sa obtina 60 de milioane de Euro pe an, pe care sa ii investeasca in educatia a 1500 de tineri, deci costul mediu pentru un program de trei ani ar fi comparabil cu pretul unui Porsche mai de Doamne-ajuta. Totusi, universitatea isi propune sa nu cheltuie mai multi bani pe profesori, ceea ce va duce la cresterea raportului dintre studenti si profesori la 15:1.

Dupa ce a anuntat care sunt noile programe si cat de multi bani primesc ele de la sponsori, s-a trecut la intrebari de la public. Intrebarile au adresat probleme pertinente (nu neaparat cele mai relevante) precum transdisciplinaritatea mai redusa decat aceea cu care se mandreste universitatea, acceptiunea ecologica mai redusa decat aceea cu care se mandreste universitatea, si mancarea de la cantina. Toate intrebarile incomode au fost evitate cu succes de catre domnul presedinte, a carui onoare a fost salvata intrucatva de vice-presedintele prof. Ziegler-Jöns, care a avut cateva raspunsuri informate la intrebarile mai usoare. Totusi, am putut remarca unele citate mai putin potrivite, precum “multe universitati private din Germania au murit in doar cativa ani pentru ca nu erau pe drumul cel mai bun” (aceasta a fost si situatia Jacobs, pe atunci IUB, inaintea interventiei si donatiei mogulului local, regretatul Klaus Jacobs, ala cu cafeaua), sau “niciodata este pe termen scurt”.

Concluzia dupa-amiezei este ca sponsorii dicteaza tot. Canotajul este sportul preferat al administratiei doar pentru ca de acolo vin 80% din sponsorizarile sportive pe care le primeste universitatea. Se introduc programe noi pentru ca exista sponsorizari pentru ele, iar programele care se elimina sunt fie neatractive (pentru sponsori, nu pentru studenti), fie au profesori costisitori. Cel mai nou camin rezidential are panouri solare pe acoperis nu din grija pentru mediu, cunoscand cata risipa se face in multe alte parti, ci pentru ca “da bine”. La sponsori.

Totusi, nu mi-e rusine cu cei care ne pregatesc sa fim “liderii de maine”. O universitate de stat este mult mai putin dispusa la schimbari si mult mai putin preocupata de fiecare student in parte. Poate si din cauza ca nu trebuie sa recupereze atat de multe taxe.

Popularity: 12%