P.S.: asta a fost deja, te rog eu nu te duce la astia maine sa le ceri shaworma gratis ca ai vazut la mine pe blog, ca eu trebuie sa trec pe acolo de fiecare data cand merg in oras, si chiar nu m-as pune cu uniformisti cu shaworma la ghiozdan.

Poate ca aceste aspecte scapa definitiei traditionale a marketingului. Poate ca unele din ele lipsesc unor cariere intregi de marketeri. Dar de multe ori sunt in viata unor persoane care nu au auzit de Kotler si care isi ghideaza succesul dupa instinct. Pentru ca, extrapoland, marketing-ul este intru toate.

P.S.: foarte interesant embeddingul trilulilu, nu te lasa sa vezi clipul daca pagina nu contine un link inapoi catre ei.

Explicatiile pentru aceasta groaznica greseala de logica sunt atat de numeroase pe cat sunt limbile si culturile de multe. Romanii cred ca Mos Craciun este cel care a taiat mainile moasei Fecioarei Maria, pentru ca mai apoi sa isi rascumpere greseala daruind noului nascut niste amarate de branzeturi, fara a lua in consideratie posibila lui intoleranta la lactoza. Scandinavii il aseamana ades cu zeul lor pagan, Odin, austriecii ii zic Kris Kringle (alo, aia care fac marketing-ul la Kindle, trezirea!), Santa-san aduce cadouri micutilor japonezi, iar multe alte popoare habar n-au daca Mos Craciun este in acelasi timp si Mos Nicolae sau nu. Mos Craciunul pe care il stim astazi vine mai degraba din vest, si este produsul unui secol de creatii ale unui sclavagist convins*, ale unui caricaturist neamt si ale unui concern international concentrat pe bauturi racoritoare. Romanii au incercat un re-branding non-capitalist al personajului, care se adaptase realitatilor comuniste prin aceea ca, in lipsa semineelor din apartamentele de bloc, putea intra in casele oamenilor prin calorifere (de unde si numele de Mos Gerila).

Totusi, pun pariu ca fanul numarul unu al lui Mos Craciun este Iisus. Vreau sa spun, tu nu te-ai bucura daca de ziua ta de nastere toti cunoscutii tai (si nu numai) ar venera un babalac care pretinde ca viziteaza miliarde de familii si, probabil sute de milioane de femei singure intr-o singura noapte? Apropo de asta, Alina Constantinescu a incercat la randul ei sa descrie sublimul sarm al Mosului.

*Clement Clark Moore, caci despre el e vorba, este si unul dintre primii care au promovat schimbul de cadouri de Craciun. Deci cei suparati pe capitalism ar face bine sa inceapa sa dea vina pe Moore, nu pe saracul si neprihanitul Craciun.

Sursa foto.

P.S.: Pentru cei care cred ca Mos Craciun a fost inventat de Coca Cola (e ceva sambure de adevar, doar ca nenii aceia doar au preluat ceva deja existent si l-au hipermediatizat pana cand ne-a ramas in amintire astfel), iata o bucata din CV-ul Mosului inainte de era de mare succes de la Cola. De la @bluegod via @creatza_s.

Povestea este, in fapt, una de succes. A unui departament de relatii cu clientii surprinzator de atent cu cei pe care ii serveste. Mihai, actualul meu coleg de camera, a primit de ziua lui un set de boxe (2.1, 200 W, foarte misto, de altfel) Logitech. Cum s-a intamplat, cum nu s-a intamplat – as tinde sa cred ca din vina noastra – unul dintre sateliti a cedat destul de repede. Nu-i nimic, ne-am zis, inca erau in garantie. Problema si disperarea au venit cand am vazut ca nu mai gasim bonul (da, garantia data prin unele lanturi de magazine de electronice este insusi bonul), dar Mihai a decis sa isi incerce norocul chiar si asa. Le-a scris celor de la Logitech descriind problema,  data si locul cumpararii si faptul ca bonul nu mai exista.

Nu mica ne-a fost mirarea cand ni s-a spus ca tot ce trebuie sa facem pentru a fi rezolvata problema, este nevoie doar de o poza care sa cuprinda sistemul si numele proprietarului, astfel incat defectul sa fie evident. Pentru ca problema era de natura electronica, bineinteles ca nu a aparut in poza. Raspunsul celor de la Logitech a venit rapid, insa nu au trimis o boxa de schimb, asa cum era de asteptat, ci intreg sistemul, nou-nout! Nici macar nu au cerut returnarea sistemului defect sau plata curierului. Asa ca acum Mihai poate incropi oricand un sistem 3.2, cu un bass de toata frumusetea.

Prin urmare, serviciul relatii clienti de la Logitech raspunde repede, merge pe incredere (cel putin fata de clientii cu adresa de livrare in Germania), si chiar rezolva problemele. Insa poate cea mai importanta caracteristica a acestui departament minunat – serios, chiar merita aprecieri – este grija pe care o arata fata de cei care au nevoie de ajutor. Mailul in care dadeau instructiuni despre cum se face reclamatia cu privire la defect includea o nota speciala. Se aseaza boxele, cu numele proprietarului la vedere, si se face poza, apoi celebra fraza: “Note: Please do not hurt yourself in the process!” Adica, in netarmuita lor grija, angajatii Logitech te fac atent sa nu te ranesti cat asezi trei bucati electrocasnice, o hartie imprimata si un aparat foto. Daca nu asta e cea mai mare dovada a dragostei fata de clienti (sau, macar, a lipsei de consideratie in ceea ce priveste inteligenta lor), atunci nu stiu care este.

Daca fraza a putut fi introdusa in contextul amintit, nu vad ce alt context ar fi nepotrivit folosirii ei. Asadar am adoptat-o irevocabil, acum si pe blog.

Radu 2.0. Please do not hurt yourself in the process!

Dezbracat.

Adica ele, dezbracate. Calendarul costa 10 Euro, si inainte sa ajunga cu livrarea la mine, fetele reusisera sa vanda cateva zeci bune. Contine cam 9 perechi de sani (aproape complet acoperiti, fireste) si (a trebuit sa il rasfoiesc de vreo 5 ori pana sa descopar asta) lunile anului urmator. Probabil ca incasarile totale vor fi destul de mari incat sa cumpere cate doua smocuri de beteala pentru fiecare fata, si le va mai ramane destul maruntis sa isi ia destule decoruri dragute pentru calendarul 2011.

Cat costa goliciunea ta non-erotica, avand in vedere cauza nobila careia ii dedici nuditatea? Trebuie sa mentionez ca fotografa este foarte priceputa, executia este in alb-negru (deci mai pentru pudici), non-explicita, si se asteapta aprecieri generoase. Desigur, sondajul este anonim, deci fii sincer!

P.S. primii cinci care comenteaza primesc pe mail o poza cu una din ilustratiile mele favorite.

P.S.2: daca esti una din persoanele care a vizionat calendarul si vrei sa iti exprimi opinia asupra lui in deplin anonimat, nu ma supar asa tare daca folosesti anonim@[service-provider].[extension]. Valabil doar pentru postul asta.

Cum dadeam astazi cu aspiratorul pe covorul transformat brusc in smirghel industrial, mi-am adus aminte ca n-am mai fost de cam multicel la sala, dar ca aceasta curatenie generala este un substituent destul de bun, nu e chiar “treaba de muiere”. Si cum gandul zboara, ei bine, ca gandul, am ajuns putin cate putin sa deplang situatia barbatului in societate. In timpurile preistorice, cam cand veriga lipsa a renuntat la vegetarianism, barbatul era cel care isi risca zilnic viata pentru a-si hrani familia cu carnita proaspata, fiind indispensabil acesteia. Daca barbatul murea, si daca primul nascut nu era destul de mare/puternic, consoarta si copiii lasati in urma ajungeau sa depinda de restul comunitatii – in cazurile cele mai rele de cataclisme naturale (a se citi vanatori esuate), in care toate femeile ramaneau vaduvite de sursa de hrana, respectiv condamnate la moarte prin inanitie sau dieta de fructe padurete.

Dar femeile nu s-au lasat deznadajduite, si au inventat mai intai agricultura, si cand au vazut ca exista un decalaj de la cultivare pana la momentul in care pot sa culeaga roadele, recasatoria (ma rog, cu alta denumire, in functie de regulile sociale ale grupului din care face parte), pentru a redeveni omnivore. Retalierea barbatilor la acest trend a fost mai degraba nepotrivita. Vazand independenta mare pe care o castiga femeile cu aceasta ocazie, au inceput sa conceapa strategii de vanatoare mai bune si arme mai performante. Ratele de succes ale cautarii de mancare au devenit mult mai bune, ratele de deces mai mici, dar forta efectiva, antrenamentul si statutul social al barbatului au scazut dramatic, chiar si intr-o societate patriarhiala precum cea imaginata de mine. Mai pe sleau, era ceva gen “Uite, barbate, bunica-meu a murit pentru mamaia, tata si-a pierdut ambele brate hranind-o pe mama si tu… nimic? Eh, nu esti barbat adevarat, e cazul sa pun piciorul in prag“. Ceea ce a si facut, asa ca barbatul a fost nevoit sa inventeze mai departe.

Astfel a aparut religia. De exemplu, doctrina crestina reduce femeia la rolul de mama si companioana a barbatului. Barbat care are exclusivitate la cariera preoteasca – ca doar nu puteau sa lase controlul asupra scripturilor mamelor atat de ocupate cu a fi bortoase, si tot ce mai vine dupa aceea. Nici nu va inchipuiti, dragele mele, ce fel de conspiratii sexiste se desfasoara in altarele bisericesti, in care, desigur, nu este voie sa calcati. Crestinii cei dintai au promovat cu ardoare ideea ca femeia a introdus greseala si pacatul, si ca treburile importante nu pot fi lasate in grija ei. O miscare pe cat de gresita moral, pe atat de efectiva. Atat de tare, incat pana si musulmanii au prins ideea si au plagiat-o, cu si mai mare succes chiar (desigur, crestinii nu s-au lasat mai prejos si au upgradat teza la rang de arta, atat de mult s-au indoctrinat pe ei insisi incat ei, preotii, au incetat sa accepte reprezentantele sexului slab* drept partenere pentru sexul lor tare).

Minunea asta cu religia a tinut mai mult de trei zile, dar nu destul. Dupa ce armele au devenit din ce in ce mai performante, si vanatoarea mai precisa si mai fara-de-gres, barbatii au decis ca nu mai reprezinta o provocare atat de mare. Asa ca au inceput sa urmareasca cel mai mare vanat – pe ei insisi. Razboaiele au readus situatia straveche, cu multe vaduve incercandu-si sansele pe cont propriu, doar ca acum normele religioso-sociale priveau cu alti ochi o a doua casatorie la o femeie careia i-a murit sotul. Asadar, femeile au inceput sa fie nevoite sa se descurce pe cont propriu. Intr-un fel, multe dintre ele au ajuns in situatia barbatului primordial, care a trebuit sa invete sa vaneze cu arme care nu ii erau pe masura, si astfel sa isi dezvolte tot mai multe aptitudini.

Aptitudini care, la un moment dat, le-au apropiat atat de mult de barbati, prin educatie, forta fizica si determinare, incat acestia au trebuit sa ofere tot mai multe concesii, lasandu-le loc la procuratul mancarii, la fabricatul armelor (vezi razboaiele mondiale), la purtat pantaloni si la luptat impotriva semenilor in cadrul armatei. De atunci, procesul a fost ireversibil, si doar orgoliul ranit (ca doar asta e definitia masculilor, nu?) al barbatilor mai mentine o discriminare artificiala, as zice, si nu mai este mult pana cand, cel putin in societatile cele mai avansate vor pune capat, in sfarsit, relatiilor inegale dintre sexe. Dar daca va trebui sa devenim noi, tipii, bortosi si dependenti de leoaicele noastre dragi ce ne vor hrani si apara?

*reprezentantele sexului slab – o expresie care nu imi apartine si cu care nu sunt vreun pic de acord.

P.S.: cred ca nu o sa mai dau cu aspiratorul o vreme de acum incolo, daca se intampla ceva inimaginabil in dinamica societatii care ma face sa imi pierd umbra de masculinitate pe care mi-o confera civilizatia moderna cu fiecare data cand fac curat?

P.S.2: dovada incontestabila (ma rog, nu e o dovada, e o teorie) ca femeile sunt cele care ne-au adus in stadiul evolutiv in care ne aflam acum si ca a le trimite la cratita este sinonim cu a trimite barbatii la vanatoare este o carte scrisa de Richard Wrangham, intitulata Catching Fire: How Cooking Made Us Human (review-ul din New York Times). Pe scurt, nenea asta zice ca atunci cand vanatoarea nu facea succesul scontat, femeile preparau ceva din ingrediente culese, facandu-i pe barbati sa le ramana fideli. Astfel, s-au obtinut trei lucruri dintr-un foc: gatitul, evolutia speciei care nu mai murea de foame, si monogamia. Way to go, women!

Prezentarea a inclus un scurt istoric al companiei, cateva din cele mai remarcabile produse si, partea pe care am prezentat-o eu, de ce sunt atat de smecheri. Pe scurt, prezentarea a subliniat urmatoarele idei:

• Brin si Page, capeteniile Google sunt tare incapatanati si au ajuns sa se contrazica non-stop in primii ani de cand s-au cunoscut;
• Google s-a numit initial “frectia de spinare” (BackRub);
• Google are o gramada de produse misto cu functionalitati destepte;
• Succesul Google poate fi explicat intr-o carte foarte groasa, sau in trei cuvinte simple: Tehnologie, Advertisement, Incredere;
• Ideea Page Rank pentru a valida relevanta paginilor indexate a fost decisiva pentru a castiga majoritatea pietei, impreuna cu simplitatea interfetei;
• Platforma de advertisements care functioneaza a fost decisiva pentru a castiga majoritatea banilor pe care ii face Google (cam 22 de miliarde de dolari pe an, practic un pic peste 3 dolari per locuitor uman al planetei, in fiecare an);
• Reclamele arata aproape exact la fel ca rezultatele cautarii, si sunt apelate in conformitate cu termenii cautati;
• Banii pe care puteau sa ii cheltuie pe promovarea produselor la inceput au fost investiti in imbunatatirea produselor. Calitatea Google a fost povestita, in schimb, pe cale orala, cum ar spune culegatorul de balade din popor;
• Inovatiile repetate au mentinut compania in varful varfului.

Totusi, principalele provocari la care cei de la Google trebuie sa fie atenti sunt pierderea concentrarii, pierderea oamenilor talentati (dar lipsiti de motivatie) si, mai nou, procesele antitrust. Totusi, motto-ul neoficial al companiei este “Don’t be evil”. Sa speram, dara, ca nu sunt malefici si vor pastra in loc sigur toate informatiile pe care le-au adunat despre fiecare din noi in acesti 11 ani in care ne-au facut, incet-incet, dependenti de serviciile lor.

Update: Vlad mi-a atras atentia ca o parte din intruziunile Google pot fi evitate usor. De exemplu, pentru anonimitate in cautarile Google se poate folosi Scroogle, iar pentru a evita botii care iti citesc corespondenta de pe gmail pentru a optimiza relevanta termenilor de cautare, poti folosi… un alt provider.

Ieri a avut loc mult asteptata si mediatizata adunare studenteasca, in care era planuit ca studentii sa isi poata adresa intrebarile arzatoare legate de mediul in care traiesc si invata catre conducerea universitatii. Nu traim in paradis, si, ca o adunatura de indivizi evoluati din punct de vedere social ce suntem, este normal sa fim nemultumiti de problemele mici si mari cu care ne confruntam zilnic.

Adunarea a avut loc in ceea ce se cheama Conference Wing a Information Resource Center-ului nostru (mai pe romaneste, intr-o regiune a bibliotecii in care n-au mai avut ce carti sa puna, asa ca au lasat-o goala), iar organizatorii au supraestimat dorinta studentilor de a lua parte la discutie. Desi cursurile din timpul adunarii au fost anulate, au fost prezenti, din ochi, doar in jur de 170 de studenti (pe scaune ar fi avut loc cam 280). Evenimentul a durat exact o ora, si a debutat cu luarea de cuvant a presedintelui Joachim Treusch, introdus de unul din membrii parlamentului undergrad. In cele 15 minute in care a vorbit neintrerupt, profesorul Treusch ne-a amintit ca suntem o institutie unica in Germania, Europa si chiar in lume, ca cei doar 1200 de studenti pe care ii are Jacobs reprezinta 100 de natiuni in cap, si ca raportul studenti-profesori este de 11:1 (media universitatilor nemtesti este, spune el, undeva pe la 60:1). Alte statistici interesante mentionate sugerau ca un sfert dintre aplicantii initiali ajung la Jacobs, si ca studentii platesc anual, in total, 14 milioane de Euro pentru educatia si cazarea ce li se ofera. Asta inseamna ca media pentru fiecare student este undeva pe la 11.500 de Euro, si ca suntem cea mai slaba sursa de venit pentru universitate, comparativ cu sponsorizarile externe (17 milioane) si fondurile primite pentru proiecte de cercetare (15 milioane de Euro anual). Pe termen lung, universitatea vrea sa obtina 60 de milioane de Euro pe an, pe care sa ii investeasca in educatia a 1500 de tineri, deci costul mediu pentru un program de trei ani ar fi comparabil cu pretul unui Porsche mai de Doamne-ajuta. Totusi, universitatea isi propune sa nu cheltuie mai multi bani pe profesori, ceea ce va duce la cresterea raportului dintre studenti si profesori la 15:1.

Dupa ce a anuntat care sunt noile programe si cat de multi bani primesc ele de la sponsori, s-a trecut la intrebari de la public. Intrebarile au adresat probleme pertinente (nu neaparat cele mai relevante) precum transdisciplinaritatea mai redusa decat aceea cu care se mandreste universitatea, acceptiunea ecologica mai redusa decat aceea cu care se mandreste universitatea, si mancarea de la cantina. Toate intrebarile incomode au fost evitate cu succes de catre domnul presedinte, a carui onoare a fost salvata intrucatva de vice-presedintele prof. Ziegler-Jöns, care a avut cateva raspunsuri informate la intrebarile mai usoare. Totusi, am putut remarca unele citate mai putin potrivite, precum “multe universitati private din Germania au murit in doar cativa ani pentru ca nu erau pe drumul cel mai bun” (aceasta a fost si situatia Jacobs, pe atunci IUB, inaintea interventiei si donatiei mogulului local, regretatul Klaus Jacobs, ala cu cafeaua), sau “niciodata este pe termen scurt”.

Concluzia dupa-amiezei este ca sponsorii dicteaza tot. Canotajul este sportul preferat al administratiei doar pentru ca de acolo vin 80% din sponsorizarile sportive pe care le primeste universitatea. Se introduc programe noi pentru ca exista sponsorizari pentru ele, iar programele care se elimina sunt fie neatractive (pentru sponsori, nu pentru studenti), fie au profesori costisitori. Cel mai nou camin rezidential are panouri solare pe acoperis nu din grija pentru mediu, cunoscand cata risipa se face in multe alte parti, ci pentru ca “da bine”. La sponsori.

Totusi, nu mi-e rusine cu cei care ne pregatesc sa fim “liderii de maine”. O universitate de stat este mult mai putin dispusa la schimbari si mult mai putin preocupata de fiecare student in parte. Poate si din cauza ca nu trebuie sa recupereze atat de multe taxe.